Apetrei Ioana este medic rezident Ortodontie si Ortopedie Dento-faciala, anul I, si a fost de acord sa ne raspunda catorva intrebari legate de examenul de Rezidentiat. Randurile ei ne poarta printre emotiile pe care le-a avut in timpul examenului, gandurile care au facut-o sa-si aleaga aceasta specialitate, dar si felul in care si-a impartit timpul pentru a eficientiza procesul de invatare.
Va invit sa cititi urmatorul interviu, iar daca aveti sugestii de interviuri cu studenti/ rezidenti din alte specialitati ne puteti lasa comentarii in sectiunea de mai jos. Lectura placuta!
1. Cum ti s-a parut examenul de Rezidentiat in ansamblu?
A fost cu siguranta examenul vietii mele pana in acel moment, si am fost surprinsa de faptul ca m-am simtit mult mai putin stresata in privinta lui decat o faceam in timpul unei sesiuni de la sfarsit de semestru. De ce? Pentru ca desi am avut o cantitate foarte mare de informatii de memorat, din sapte discipline diferite, m-a ajutat mult sa stiu ca tot efortul depus va fi testat intr-o singura zi, intr-un singur examen si ca voi afla rezultatul intr-un timp scurt, de cateva ore de la terminarea concursului.
Un element care mi-a usurat efortul depus a fost faptul ca cea mai mare parte din tematica propusa fusese studiata in timpul anilor de facultate si chiar daca nu mai tineam bine minte toate detaliile pe care acum trebuia sa le reproduc cu exactitate, mi-a fost mult mai usor sa invat pentru ca deja imi era familiar formatul acelor carti.
Anul 2019 a venit insa cu o noua provocare pentru cei care doreau sa sustina examenul si anume amanarea cu trei saptamani a datei stabilite initial pentru concurs. Desi timp de doua zile dupa aflarea vestii am fost contrariata de aceasta decizie, am decis ca este mai util ca in continuare sa imi concentrez eforturile spre a intelege mult mai bine anumite parti ale materiei care mi se pareau dificil de retinut si am privit aceasta prelungire ca pe o sansa in plus pentru a sedimenta si mai bine informatiile acumulate.
2. Consideri util acest examen?
Categoric da, consider ca este examenul care incununeaza munca celor sase ani de facultate si care iti deschide portile spre o anumita nisa in care, in functie de interesul si pasiunea pe care le oferi, ai oportunitatea sa te specializezi si sa evoluezi permanent, pentru a ajunge medicul care iti doresti sa fii si medicul de care chiar si tie ti-ar placea sa fii tratat.
3. Ce schimbari ai aduce?
In principiu sunt de acord cu formatul actual al testarii si anume examen de tip grila, deoarece consider ca un cumul de informatii atat de mare nu poate fi evaluat eficient decat in aceasta forma.
De departe cel mai dificil moment al concursului mi s-a parut transcrierea raspunsurilor de pe caietul cu intrebari pe grila propriu-zisa. In aceasta etapa trebuie sa fii extrem de atent, o data pentru a nu decala ordinea itemilor, iar pe de alta parte pentru a nu depasi conturul acelor cerculete, fapt care poate sa atraga dupa sine anularea unor raspunsuri la scanarea ulterioara a borderoului. Din punctul meu de vedere, acest aspect, care ocupa si o buna parte din timpul alocat concursului, ar trebui inlocuit in viitor si cu siguranta se pot gasi alternative fezabile.
De asemenea, cred ca ar trebui introdusa si o proba practica, de testare a anumitor manopere terapeutice de baza si de analiza a unor cazuri clinice. Cunostintele teoretice, care sunt vitale atat pentru reusita la acest examen, dar mai ales pentru practicarea ulterioara a profesiei de medic stomatolog, ar trebui sa fie completate armonios de abilitatile practice ale fiecaruia dintre absolventi.
4. Cat timp consideri ca ar trebui alocat pentru a invata eficient pentru acest examen?
Cred ca in timpul celor sase ani petrecuti intr-o facultate cu profil medical fiecare student isi dezvolta propriul stil de invatare, logica si memorare, precum si capacitatea de a estima corect necesarul de timp care sa ii asigure reusita la un examen de o asemenea anvergura.
Eu am inceput in luna februarie a aceluiasi an in care am sustinut examenul (2019) sa imi rescriu anumite capitole din tematica, pentru ca mereu mi s-a parut mai usor sa retin materia adaptata dupa propriile scheme, desene si tabele. Un lucru de care am tinut cont intotdeauna a fost sa nu omit nicio informatie din formatul original al bibliografiei, deoarece din orice propozitie se poate alcatui o grila la examen. Din pacate, din luna martie a semestrului al II-lea nu am avut timp sa continui cu acest plan, pentru ca a trebuit sa imi finalizez lucrarea de licenta si sa invat pentru examenele din ultima sesiune.
Privind retrospectiv cu siguranta mi-ar fi fost mult mai usor ca in luna iulie, cand am inceput sa invat temeinic doar pentru rezidentiat, sa fi avut la indemana si acele sinteze proprii care sa fi cuprins intreaga materie. Pentru ca nu a fost asa, am continuat sa le elaborez pe masura ce parcurgeam fiecare punct al tematicii si chiar si cu doua saptamani inainte de examen eu inca schematizam lucruri pe care nu le retinusem perfect pana atunci. Nu mi s-a parut niciodata o pierdere de timp sa fac asta, ci din contra, aceasta abordare mi-a stimulat permanent memoria vizuala si capacitatea de a crea legaturi intre anumite forme clinice prezentate, de a descoperi particularitatile fiecarei patologii, dar mai ales similaritatile si discrepantele dintre toate acestea si in esenta, de a retine mai usor toate detaliile.
Pe mine ma ajuta foarte mult sa invat afectiunile sau anumite protocoale terapeutice prin comparatie intre ele si intotdeauna le codific folosind culori foarte variate. De asemenea, toate enumerarile, diagnosticele diferentiale, indicatiile, contraindicatiile le-am numerotat si le-am aranjat in ordine alfabetica, iar in cazul tratamentelor mi-a fost mult mai usor sa retin dozele terapeutice in ordinea crescatoare sau descrescatoare a cantitatii lor.
In ceea ce priveste programul abordat pentru a reusi sa termin de invatat toata materia pentru examenul de rezidentiat, acesta a fost foarte bine organizat. Studiul meu incepea la ora 9, urmat de o pauza de pranz de o ora si se finaliza in jurul orei 20, dupa care urma o plimbare de 30 de minute si momente vesele petrecute alaturi de familie. In acest mod am reusit sa trec prin intreaga materie de aproximativ cinci-sase ori, fara ca acest lucru sa mi se para extrem de greu.
Citeste si: INTERVIU | Cristiana Herghelegiu, studenta an VI Medicina Generala
5. Ce le-ai recomanda studentilor care se pregatesc de acest examen?
In primul rand, sa fie relaxati atunci cand invata. Eu am fost stresata aproape in fiecare sesiune de examene din timpul facultatii si chiar daca am obtinut rezultate bune si in acest mod, mi-am propus sa imi schimb atitudinea atunci cand invat pentru rezidentiat.
E la fel de important sa nu se sperie daca nu retin toate detaliile de la primele citiri ale materiei, deoarece e nevoie de multa staruinta, atentie si teste rezolvate pentru a te simti cu adevarat pregatit.
Dupa ce au parcurs tematica de cateva ori (doua-trei ori), le recomand sa se uite si pe variantele de examen din anii trecuti si chiar sa simuleze ei insisi conditiile de examen acasa, pentru a vedea daca se pot incadra in cele patru ore si pentru a se obisnui cu completarea borderoului. Pe mine grilele clasice (cele din carti) m-au ajutat sa fixez mai eficient informatia, dar mi-a placut in mod deosebit sa testez ceea ce am retinut cu ajutorul unei aplicatii care recurge la o tehnica mai noua de memorare si care se numeste repetitie spatiala.
Un alt sfat ar fi sa se odihneasca bine si sa nu piarda noptile incercand sa retina ceea ce nu pot in timpul zilei. Sa evite sa se izoleze complet in casa incercand sa obtina o stare de concentrare perfecta si sa continue sa acorde timp mai ales pentru o alimentatie sanatoasa si pentru sportul/sporturile preferate, chiar daca nu le pot practica la fel de des ca inainte. Daca simt ca au ajuns la capatul puterilor si nu mai pot retine eficient informatiile, sa isi acorde o pauza binemeritata de cateva ore sau chiar de o zi si sa ia contact cu natura, sa asculte muzica, sa isi reincarce bateriile si apoi sa revina pregatiti si entuziasmati sa isi continue parcursul pornit.
In ziua examenului, sa aiba incredere in ei si in stiinta lor asa cum nu au mai avut pana atunci. Le recomand sa astepte clasificarea finala a candidatilor inainte de a trage concluzii in legatura cu locul lor in ierarhie, chiar daca isi cunosc punctajul. In cazul nefericit in care nu au obtinut rezultatul mult asteptat, sa nu se descurajeze si sa nu uite ca pentru orice optiune exista mai multe alternative si daca niciuna dintre acestea nu este pe placul lor, nimic nu ii opreste din a incerca din nou.
In ziua repartitiei, cu siguranta proaspetii medicii trebuie sa fie siguri si impacati in totalitate cu alegerea pe care o vor face, pentru ca aceasta le va creiona intreaga cariera medicala.
6. Care au fost criteriile care te-au facut sa alegi aceasta specialitate?
Incepand cu anul IV de facultate, moment in care studentii de la Medicina Dentara incep sa faca cunostinta in detaliu cu materiile de specialitate, au inceput sa ma captiveze cateva dintre acestea. Pentru mine nu era deloc neobisnuit ca dupa un semestru in care descopeream o noua ramura a stomatologiei, care imi atragea atentia, sa afirm ca asta vreau sa studiez si dupa absolvire.
Cu toate acestea, la inceputul anului VI, cand deja luasem contact cu toate specialitatile, inca eram nehotarata, dar constienta in acelasi timp de faptul ca decizia pe care o voi lua imi va influenta intreaga experienta profesionala si ca trebuie sa fie cea corecta pentru mine.
Astfel, in ultimul an de facultate am preferat sa nu ma gandesc foarte intens la ce urma sa aleg, pentru a nu acumula si mai multa presiune, si am hotarat ca voi decide cu exactitate drumul pe care vreau sa pasesc in continuare in timp ce ma voi pregati pentru examen.
Un prim criteriu care m-a ajutat sa ma orientez a fost insasi materia de rezidentiat, deoarece in timp ce rasfoiam bibliografia ma gandeam ca vor exista cu siguranta anumite capitole, corespondente unei anumite specialitati, pe care le voi studia cu mai multa usurinta si placere si care ma vor face sa imi doresc sa aprofundez si mai mult temele abordate acolo. Dupa ce trecusem de doua ori prin intreaga materie, in mintea mea incepuse sa se contureze deja o optiune, tocmai din motivul amintit mai sus.
Cu toate acestea, decizia de a inclina spre o anumita ramura medicala, in care voi profesa toata viata, a fost cel mai puternic influentata de caracterul meu. Eu sunt o fire comunicativa, creativa si sensibila, dar in acelasi timp analitica, perfectionista si perseverenta si am considerat ca toate aceste trasaturi le pot folosi cel mai eficient in slujba viitorilor mei pacienti daca aleg specialitatea Ortodontie si Ortopedie Dento-Faciala.
7. Asteptari vs realitate?
Pentru mine, unul dintre cele mai frumoase aspecte ale meseriei de medic il reprezinta comunicarea cu pacientii, iar in timpul facultatii am avut parte de acest lucru mai mult sau mai putin, in functie de stagiul pe care il urmam. Astfel, am fost nerabdatoare sa incep rezidentiatul, gandindu-ma cu entuziasm ca in fiecare zi de munca voi avea ocazia sa iau contact cu pacienti de toate varstele, de la mic la mare si ca voi putea sa contribui pozitiv la experienta lor medicala.
Cu toate ca privilegiul de a fi medic rezident atrage dupa sine si responsabilitati, considerabil mai mari decat cele pe care le aveam in perioada facultatii, acestea pot fi manageriate mult mai usor atat timp cat profesezi intr-un climat favorabil dezvoltarii tale profesionale, iar colectivul din care faci parte te inspira sa devii din ce in ce mai bun.
Am fost fericita pentru ca punctajul obtinut la concursul de rezidentiat si faptul ca m-am clasat pe locul 13 la nivel national mi-au oferit libertatea de a alege unde doresc sa imi continui studiile.
Am optat sa fac acest lucru intr-o scoala de stat cu istorie in pregatirea specialistilor romani in ortodontie si anume in cadrul Clinicii de Ortodontie ‘Eforie’ din Bucuresti, sub indrumarea doamnei Prof. Univ. Dr. Ionescu Ecaterina si a echipei didactice de aici. In perioada de timp petrecuta la rezidentiat, inainte de debutul pandemiei Covid-19, am fost placut surprinsa sa intalnesc adevarati mentori care vor sa impartaseasca experienta clinica acumulata de-a lungul carierei lor si sa inspire mai departe tinerele generatii de medici. Mi-a placut mult si interactiunea cu noii colegi rezidenti, care au fost foarte receptivi in a-i ajuta pe „bobocii” din anul I sa faca mai usor tranzitia din postura de student in cea de medic rezident.
8. In ce proportie te-au ajutat informatiile si experienta acumulata in timpul facultatii?
Facultatea a reprezentat piatra de temelie pentru formarea mea ca medic, mi-a oferit cunostintele de baza in ceea ce priveste fiecare domeniu al stomatologiei si mi-a testat repetat capacitatea de concentrare si de a face fata unui volum mare de informatii si de munca. Am incercat intotdeauna sa ma implic in cadrul acelor stagii clinice in care ne-a fost permis sa avem contact direct cu pacientii, iar acest lucru a fost un exercitiu bun pentru mine, care isi dovedeste utilitatea acum, in timpul rezidentiatului.
Stagiile de Ortodontie din anii V si VI ne-au introdus in ceea ce presupune aceasta zona a stomatologiei si ne-au oferit o vedere de ansamblu asupra celor mai comune afectiuni ortodontice si metode de tratament. Insa abia inceputul activitatii clinice ca medic rezident a dat startul descifrarii acestei specialitati, de care ma simt fascinata si care imi place tocmai pentru ca inglobeaza si foarte multe elemente din celelalte arii ale medicinii dentare. Am mai descoperit si un alt aspect placut al acestei meserii si anume faptul ca iti permite sa aplici o abordare interdisciplinara pentru tratarea cazurilor, deci poti avea posibilitatea de a lucra in viitor in colaborare cu o echipa formata si din alti medici specialisti.
9. Ce le-ai recomanda viitorilor colegi?
In anul VI de facultate, incercand sa descopar cheia succesului celor care reusisera deja cu brio la examenul de rezidentiat si erau incantati de ceea ce fac, am primit un sfat simplu, dar care a rasunat in mintea mea ori de cate ori incercam sa ma decid. Am fost indemnata sa aleg ce imi place cel mai mult, indiferent care este acel lucru si indiferent daca punctajul pe care il voi obtine la examen imi va permite sa aleg o specialitate care este mult mai ravnita, deoarece daca nu voi opta pentru ce ma pasioneaza cu adevarat, va fi chinuitor sa imi practic meseria zi de zi.
Eu m-am ghidat dupa aceste vorbe si le voi transmite mai departe viitorilor absolventi acelasi mesaj, dar vreau sa adaug ca nu trebuie sa uite nicio clipa ca alegerea le apartine in totalitate lor si ca trebuie sa se bazeze doar pe propria intuitie atunci cand vor lua o hotarare.
Sper ca experienta mea pozitiva cu examenul de rezidentiat in medicina dentara sa inspire si alte persoane mai departe, asa cum si eu am fost inspirata de succesul colegilor mai mari!
Mult succes, curaj si rabdare tuturor celor care vor sustine examenul de rezidentiat!
Citeste si: INTERVIU | Alin Teodosiu, medic rezident neurologie
Studenta la Medicina, anul VI, incerc sa combin utilul cu placutul. Am un “job” full time la facultate si un job part-time, aici la MEDIjobs. Pasiunea pentru scris am descoperit-o de cativa ani si incerc sa o valorific ori de cate ori am ocazia. Chiar daca timpul nu este cel mai bun prieten al meu, prin munca si sacrificii poti reusi ce ti-ai propus.