Pasionată de anatomie și de tot ceea ce înseamnă corpul uman, sunt mereu în căutare de informații și de subiecte interesante pe care le scriu cu mare drag pentru toată lumea.
Mă numesc Radu Cătălina Margareta, am urmat cursurile Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila” din orașul Târgoviște, iar motivul pentru care am ales această meserie a fost unul izvorât încă din copilărie. În prezent lucrez la Spitalul Clinic Filantropia, din București. Despre mine pot spune că sunt o fire altruistă, săritoare, corectă și iubitoare de oameni.
În primul rând, motivația mea a fost aceea de a-mi ajuta familia în momentele de vulnerabilitate medicală și nu numai, dar și pe alți oameni aflați în suferință.
Începutul de tură este întotdeauna unul foarte activ, începând cu preluarea pacientelor, recoltarea probelor biologice, monitorizare, administrarea tratamentelor și intervenții specifice secției.
Femeie fiind, am avut dorința de a-mi cunoaște propriul organism, iar această meserie mi-a oferit șansa ideală de a o face, dar și de a ajuta alte paciente aflate în nevoie.
Asistentul medical trebuie să se integreze foarte bine în echipă, să aibă o bună organizare zilnică a obiectivelor, responsabilitate și să fie comunicativ, dar în același timp și receptiv.
Citește și: INTERVIU | Vișan Ionela Florentina, asistent medical ginecologie
După părerea mea asistentul medical ideal ar trebui să fie ceva mai răbdător și mai blând decât restul oamenilor și nu în ultimul rând să fie empatic.
Relația dintre un asistent medical și pacient trebuie să fie undeva la mijloc, dar nu foarte strictă, să fie o relație deschisă, să existe o comunicare deschisă, informațiile furnizate să fie corecte, dar în același timp relația trebuie să se bazeze foarte mult pe respect.
Comunicarea cu pacientul este una esențială în vindecarea acestuia. Comunicarea este primordială, în funcție de aceasta putem avea un diagnostic cât mai corect.
O experiență memorabilă a fost atunci când am reușit să conving o tânără pacientă (care venise pentru chiuretaj) să păstreze sarcina.
În general, cazurile deosebite sunt administrate în funcție de priorități sau în funcție de gravitatea lor.
În fiecare zi apare câte o provocare pe care o gestionăm cu răbdare și calm.
Din păcate, cele mai frecvente cazuri întâlnite pe secțiile de ginecologie sunt intreruperile de sarcină, avorturile și infecții ale aparatului genital feminin.
În momentul de față, pe o scară de la 1 la 10, situația sistemului medical din România se află la 5. Până să se ajungă la 10 ar mai trebui îmbunătățite circuitele din spitale, echipamentele de protecție și să fie echipate cu aparatură adecvată.
Cea mai mare realizare este aceea de a face parte dintr-o echipă minunată.
Îi sfătuiesc să urmeze această meserie doar dacă simt acest lucru cu tot sufletul.
Citește și: INTERVIU | Alina Adam, asistent medical generalist
Pasionată de anatomie și de tot ceea ce înseamnă corpul uman, sunt mereu în căutare de informații și de subiecte interesante pe care le scriu cu mare drag pentru toată lumea.