Scriu in speranta ca pot face lumea mai buna oferind informatii competente. Sunt convinsa ca informatia de calitate este sinonima cu educatia si poate schimba in bine mentalitati si destine.
Ziua Mondială a Sănătății în acest an este dedicată tratamentului și prevenirii bolilor periculoase și promovării unui stil de viață sănătos. Ziua Sănătăţii este un eveniment social, sărbătorită de toate categoriile sociale la nivel internațional. Ziua Mondială a Sănătății se sărbătoreşte de 72 de ani pe 7 aprilie, dată la care s-a înfiinţat Organizația Mondială a Sănătății (OMS), în 1948.
Anul 2020 stă sub semnul pandemiei care a pus un văl de tăcere şi tristeţe peste întreaga omenire. Suntem mai conştienţi ca oricând de importanţa sistemului sanitar şi suntem recunoscători celor care au rămas la datorie riscându-şi viaţa lor şi a familiilor lor.
Speranţa că totul va reintra în normal cât mai curând ne mobilizează să nu ne oprim, să ne continuăm cât mai aproape de firesc activităţile şi să contribuim fiecare în felul său la depăşirea acestei perioade nefercitie.
Din păcate, manifestările au fost anulate, dar asta nu înseamnă că anulăm importanţa acestei zile. Obiectivul principal este conştientizarea importanţei stării de sănătate şi promovarea unui stil de viață sănătos.
Cei din sistemul de sănătate şi-au unit forţele să-şi apere semenii de această ameninţare. Cu toate că timpul lor este preţios, şi-au trimis gândurile pentru a ne dovedi încă o dată că viaţa şi sănătatea celorlalţi este cel mai important obiectiv.
Citește și Importanta familiei in mentinerea sanatatii mintale a cadrelor medicale
“Anul acesta, Ziua Mondială a Sănătății ne găseste în plină pandemie provocată de SARS COV-2, ceea ce nu este chiar de sărbătorit, ci ne duce cu gândul la prevenţie, igienă şi împiedicarea răspândirii acestui virus, măsuri care sunt unanim valabile pentru personalul medical, dar şi în rândul populaţiei.
Spitalul unde îmi desfăşor activiatea (Spitalul Municipal de Urgenţă “Elena Beldiman”‚ Bârlad) a fost desemnat prin ordin de la minister spital suport în lupta cu COVID-19, ceea ce înseamnă că vom primi bolnavi confirmaţi cu COVID-19, cu afecţiuni în cadrul bolii, cei veniţi din izolare sau carantină şi vom trata pacienţii înalt supecţi până la confirmare, unde este cazul.
Evident, ne-am luat măsuri de prevenţie pentru a împiedica răspândirea virusului şi de protecţie a personalului medical, dar în cea mai mare măsură a bolnavilor pe care va urma să îi tratăm. Am creat trasee speciale, zone “roşii”‚ zone “albastre”, zone de echipare speciale, de igienizat, în genere ne-am pregătit pentru ceea ce o să vină.
Totuşi ne confruntăm cu deficit de materiale de protecţie: măşti, combinezoane, ochelari, viziere. Sperăm ca aceste lipsuri sa fie completate pe parcurs. Doresc fiecăruia dintre noi sănătate şi speranţă, le recomand să respecte ordinele autorităţilor în ceea ce priveşte distanţarea socială şi regulile de igienă şi vom trece cu toţii cu bine peste pandemie.”
“România avea nevoie de Covid-19. România avea nevoie sӑ-şi recunoascӑ neputinţele. România avea nevoie sӑ-şi afle lipsurile. România avea nevoie sӑ afle în ce condiţii lucreazӑ personalul medical. Vorbim acum de riscuri şi de expunere? Era nevoie de o pandemie sӑ recunoaştem cӑ zilnic acest personal este expus?
Câţi dintre asistenţii, medicii, infirmierii pe care i-aţi întâlnit au recunoscut cӑ au fost infectaţi de-a lungul carierei lor cu TBC, cu hepatite, cu HIV, de gripe şi viroze nici nu mai vorbim, varicelӑ, rujeolӑ, oreion.
Şi totuşi atunci nu au demisionat. De ce acum? Cu siguranţӑ e un mare semnal de alarmӑ cӑ statul nu le oferӑ protecţie, doar factorul uman nu poate sӑ ţinӑ în spate un sistem întreg. Sunt eroi nu pentru cӑ îşi fac meseria, sunt eroi pentru cӑ îşi fac meseria în condiţiile actuale, sunt eroi pentru cӑ au curajul sӑ spunӑ adevӑrul şi sӑ ia mӑsuri chiar dacӑ asta înseamnӑ demisia. Sunt eroi pentru cӑ stau în linia întâi, conştienţi fiind de pericole.
Sӑ înţelegem fenomenul: aceşti profesionişti nu îşi dӑdeau demisia, se infectau fӑrӑ doar şi poate în lipsa echipamentului, mai departe ar fi infectat pacienţii cu care urmau sӑ vinӑ în contact, adicӑ de exemplu: cu tine sau cu mama ta dupӑ care merg acasӑ şi îşi infecteazӑ şi membrii familiilor, aceştia dau mai departe la colegii de muncӑ, la magazin, la farmacie, la vecini etc. Oare e corectӑ decizia de a demisiona? Oare e corectӑ decizia de a refuza sa fii vector în plinӑ pandemie? Aici vӑ rog sӑ gӑsiţi dumneavoastrӑ un rӑspuns.
Da, sistemul nostru sanitar are nevoie de un restart. Covid-19 pare sӑ fie acesta, din pӑcate. În aceste condiţii statul, ministerele, oamenii politici, fundaţiile s-au mobilizat pentru a ieşi cât mai uşor şi cu cât mai puţine pierderi.
O fi mult? O fi puţin? Cu siguranţӑ este prea târziu pentru cei care au pierdut lupta cu acest virus. Cei mai sus menţionaţi se mobilizeazӑ acum, unii au fӑcut-o şi altӑ datӑ, dar personalul medical s-a mobilizat permanent în fiecare zi de muncӑ, indiferent de lipsuri, au luptat şi cu mâinile goale pentru viaţa pacienţilor lor.
Noi, cei din medicina primarӑ avem contact cu tot felul de persoane şi situaţii, avem pacienţi confirmaţi cu Covid, avem izolaţi la domiciliu. Încercӑm sӑ menţinem ridicat moralul persoanelor izolate, uneori le ducem medicamente, chiar şi alimente. Încercӑm sӑ ţinem legӑtura cu cei internaţi, sӑ-i susţinem atât pe ei cât şi pe colegii noştri. Şi aceştia sunt epuizaţi, nu au echipamente, dar cu toţii facem tot ceea ce ne stӑ în putinţӑ sӑ ajutӑm, sӑ sprijinim ACŢIONÂND CORECT ŞI RESPONSABIL.
Suntem şi vom fi aici indiferent cât de mult vom avea de muncit. Suntem pregӑtiţi sӑ ne susţinem colegii din spitale, sӑ înlocuim personal acolo unde va fi nevoie chiar dacӑ dupӑ doi ani de negocieri majoritatea asistenţilor din medicina primarӑ au rӑmas tot pe salariul minim pe economie, viaţa oamenilor este mai preţioasӑ decât o mizerie de salariu.
Când ne-am ales meseria am înţeles tot ceea ce presupune ea, atât satisfacţiile cât şi riscurile. Acum când riscul este maxim vreau sӑ ştiţi cӑ noi suntem aici pentru voi, chiar dacӑ nu respectaţi izolarea, chiar dacӑ nu ascultaţi îndrumӑrile specialiştilor.
În aceastӑ pandemie suntem împreunӑ pacienţi, familii, personal medical de la stat cât şi din privat. Vom cӑuta soluţii, chiar dacӑ politic nu avem întotdeauna sprijin, vom cӑuta soluţii sӑ limitӑm pierderile.
Anul 2020 este anul asistentului medical, un an care ne pune la încercare toate abilitӑţile profesionale cât şi cele umane. Ne pune la încercare puterea de sacrificiu.
Când îmi amintesc de fiecare pacient în parte ştiu cӑ aceştia au plecat cu o pӑrticicӑ din mine, din sufletul meu, nu aveţi idee câtӑ dragoste am pus în ceea ce facem şi câtӑ bucurie ne provoacӑ simpla întâlnire, câtӑ satisfacţie poţi gӑsi punându-te în slujba altora.
‘’Sӑ faci ceea ce nimeni altcineva nu e dispus sӑ facӑ, într-o manierӑ în care nimeni altcineva nu poate, în ciuda tuturor greutӑţilor întâmpinate – asta înseamnӑ sӑ fii asistent’’ Rawsi Williams.
Cu drag, din izolare deocamdatӑ şi cu dorinţa de a reveni cât mai curând pe baricade.”
“Azi, de ziua mondială a sănătății, gândurile mele merg către medicii aflați în lupta cu virusul Covid. Mă gândesc cu recunoștință atât la medicii din spitalele românești, cât și la cei care luptă în spitalele din afară țării. Mă rog pentru sănătatea lor și a familiilor acestora. Nu îi pot uita nici pe asistenții medicali sau pe infirmieri, oameni de bază care îngrijesc pacienții cu dăruire, răbdare și sacrificiu. Asistăm în fiecare zi la lecții de viață care ne maturizează și privim acum viața într-un mod diferit, mult mai responsabil. Vă respect și vă prețuiesc, luptători cu inima mare!”
“Fiecare dintre furnizorii serviciilor de sănătate sunt în aceste zile foarte preţiosi şi este important ca fiecare lucrător din domeniul sănătate sau beneficiar să încerce să reducă riscurile individuale şi colective.
Pentru colegii mei medici este bine să se informeze din surse bune, să îşi gestioneze timpul personal şi profesional cât mai calm întrucât aceste evenimente au perturbat rutina zilnică. Întărirea unor noi reflexe morale, sociale, profesionale, relaţionale în viaţa de zi cu zi ne va aduce garantat succesul. Astăzi, de Ziua Mondială a Sănătăţii doresc tuturor multă sănătate!”
“#Eunudemisionez #Eurezist. Da, în sistem voi rămâne și la locul meu de muncă, de unde mănânc și o bucată cinstită de pâine!
Eu aici rămân, fiindcă știam și de înainte și tot timpul în ce condiții îmi desfășor activitatea, bune-rele pe timp de pace și relax, bune-rele pe timp de criză!
Eu aici rămân, fiindcă nu am o atitudine duplicitară, iar tot timpul am avut curajul să pun punctul pe “i” și să spun ceea ce gândesc, un lucru care a deranjat somnul parveniților, oportuniștilor și ipocriților care încă mai cred în importanța titlului profesional sau de funcție, decât în titlul de “OM”!
Eu aici rămân, fiindcă îmi voi face datoria așa cum am făcut-o tot timpul, nu am schimbat-o indiferent de împrejurări, amenințări, șantaje sau presiuni! Eu aici rămân, fiindcă iubesc oamenii și îmi iubesc meseria! Chiar dacă uneori am fost judecat cu răutate!
Eu aici rămân, fiindcă niciodată caracterul meu personal nu a fost schimbat sau influențat de facilitățile, avantajele salariale sau sociale. Eu aici voi rămâne așa cum am fost, sunt și voi rămâne după dispariția acestei crize, voi rămâne om, apoi omul doctor!”
“Sănătatea se definește în mod curent ca starea unui organism la care funcționarea tuturor organelor se face în mod normal și regulat.” Asta ne spune Wikipedia cu privire la această stare de care uităm cu desăvârșire de foarte multe ori având greșita impresie că va rămâne mereu alături de noi. Alergăm după ea și conștientizăm cât de importantă este abia atunci când dispare.
Astăzi SĂNĂTATEA ne demonstrează că nu mai este atât de ușor să fie păstrată. Purtăm un adevărat război cu acest virus distrugător în fața căruia realizăm cât de fragili suntem. Sănătatea înseamnă totul! În momentul în care ea piere, tot ce am acumulat în această viață nu mai contează.
Consider că am învățat să prețuim în adevăratul sens al cuvântului această stare, care uneori pare neînsemnată, pentru că niciodată nu știm când și cum o putem pierde. Felicitări infinite pentru eroii fără pelerină din spital ce se luptă în speranța că într-o zi nemilosul virus va ridica steagul alb!”
“Câteva milioane îşi riscă vieţile pentru a salva pe alţii. Perfecţiune este doar în cer. Oamenii sunt vulnerabili. Temeri, precauții, grijă, atenție în aceste timpuri sunt firești. Este normal să fim vulnerabili! Dar cu putere, speranţă şi credinţă totul va fi bine! Deci să avem speranţă!
La mulţi ani tuturor celor care lucrează în sănătate! Trebuie să lăsăm la o parte orgoliile, resentimentele, invidia, răutatea. Toţi avem importanţă în această meserie! Toţi trebuie să formăm o echipă pentru a ieşi învingători din această luptă!”
Citește și COVID-19 | 7 moduri de a te proteja dacă îngrijești pacienții infectați
E o situație nouă și particulară, clar, pentru noi toți și încercăm să lucrăm împreună ca să nu pierdem din materie… Ne adaptăm din mers! Toți profesorii ne spun să avem grijă de noi și ne răspund la fiecare întrebare în legătură cu situația prin care trecem, ceea ce mi se pare minunat din partea lor. Ni s-a pus la dispoziție o platformă, Microsoft Teams și acolo ne întâlnim cu profesorii și colegii prin apeluri video. E de ajutor!! Chiar e de ajutor! Profesorii își dau foarte tare interesul și încearcă să ne explice cât de bine pot, date fiind condițiile.
Cât despre speranță în sistemul medical… Nu am cuvinte. Sincer. Sunt complet dezamăgită de cum își protejează “aleşii noştri” salvatorii… Pentru că asta sunt ei, medicii, eroi fără pelerină. Sunt dezamăgită că acum trebuie să improvizeze, cum fac mereu de altfel, dar în situația asta nu prea avem timp de improvizații.
Sunt dezamăgită că i-au trimis la luptă fără cele necesare. Sunt dezamăgită și de popor că nu vor să înțeleagă că trebuie să lucrăm împreună ca să fie bine, că trebuie să stea în casă. Sunt dezamăgită de multe…
Dar sper că din experiența asta oamenii vor învăţa ceva… Și anume să fie mai buni și mai uniți. Iar cultivarea simțului civic să devină o prioritate…. Căci vedem cu toții că avem mare nevoie de el. Pentru toți oamenii din sistemul medical nu pot spune decât atât: chapeau bas!
“În ultima jumătate de secol, Ziua Mondială a Sănătății a pus accentul pe aspectele importante legate de sănătate, cum ar fi îngrijirea mamei și copilului, impactul schimbărilor climatice asupra sănătății, preocuparea pentru bolile mintale, obiectivul principal al Organizației Mondiale a Sănătății fiind acela ca fiecare om de pe planetă să aibă acces la servicii de sănătate.
Anul acesta, ziua mondială a sănătății este marcată de lupta personalului medical cu inamicul invizibil, acest COVID care a pus stăpânire pe întreg mapamondul. Asistăm la o situație pe care societatea modernă nu a mai întâlnit-o și suntem conștienți că această etapă ne va marca pe toți. Ne înclinăm cu respect în fața efortului depus de medici, asistenți, infirmieri, studenți voluntari, semeni de-ai noștri aflați la datorie în spitale, la căpătâiul pacienților suferinzi. Cinste lor și Dumnezeu să-i ocrotească!
În același timp, în viața noastră de zi cu zi, chiar dacă stăm acasă, alături de familie și ne protejăm împotriva acestui virus, nu putem rămâne indiferenți la cei aflați în situații dificile, bătrâni și copii din familii cu greutăți financiare, din comunitatea în care trăim. Indiferent de momentele prin care trecem, fiecare dintre noi ne putem implica arătând grijă în aceste momente față de un bătrân neputincios sau de o familie care se confruntă cu lipsuri.
Cu credință, dăruire și iubire față de semeni vom reuși să depășim și această etapă!”
“Noi, studenții, la fel ca majoritatea populației, simţim în această perioadă că lumea s-a oprit în loc pentru ca, mai apoi, desfășurarea vieții noastre să se reia într-un ritm mai lent. Trecerea de la zilele petrecute mutându-ne de la un spital la altul pentru cursuri și stagii și împărțirea timpului între învățat, voluntariat și timpul acordat nouă înșine la învățământul online, care, în plus, ne permite și să avem mai multă grijă de noi, să ne rămână mai mult timp acordat nouă, să ne vedem părinții mai des.
Sistemul online este cea mai bună soluție pentru situația actuală și sunt surprinsă de cât de bine funcționează, având în vedere că nici noi și nici profesorii noștri nu au mai avut contact cu această modalitate de a face cursuri. Este minunat să fii în confortul propriei case și totuși să ai parte de învățământ de calitate. Ne lipsește interacțiunea cu pacienții, ne lipsește să punem în practică manevrele despre care acum putem vedea doar filmulețe și ne lipsește să fim alături unii de alții, dar acum așa este cel mai bine pentru toată lumea.
Să stăm acasă e cel mai bun lucru pe care îl putem face. Suntem datori să facem acest mic efort de a sta în case, de a-i proteja pe cei vulnerabili, de a respecta toate recomandările legate de igienă, pentru că medicii fac atâtea sacrificii pentru noi. Nu pot să spun decât că le mulțumim din toată inima pentru tot efortul pe care îl fac, pentru fiecare pacient consultat și tratat, pentru toate riscurile la care se expun, pentru fiecare secundă pe care o petrec departe de cei dragi de teama de a nu îi infecta. Vă mulțumim!
“Aş fi vrut să spun cuvinte frumoase, dar realitatea este cruntă. După 23 de ani aş fi vrut să mă mândresc că sunt cadru medical. Această pandemie a scos la iveală caractere şi situaţii, şi nu toate frumoase. Lumea este dezinformată, nu ştie câtă presiune se pune pe noi, nu ştie că este o luptă. Suntem datori să ne facem meseria şi în acelaşi timp să ne protejăm şi să ne susţinem între noi, tocmai pentru a face un act medical de calitate.
Eu nu mi-am văzut băiatul de 3 săptămâni; m-am retras din viaţa celor dragi pentru a-i proteja. Respectăm regulile impuse de situaţia pandemică, regulile de igienă, încercăm să ajutăm pacienţii şi familiile acestora să conştientizeze şi să aplice aceste reguli simple impuse de situaţia actuală. Suntem acolo pentru ei, în vremuri grele şi în vremuri normale.
Suntem şi noi, cadrele medicale, oameni normali; suntem expuşi, suntem speriaţi; dacă noi nu ne protejăm nu va avea cine să ne înlocuiască. Meseria noastră este cu riscuri şi în vremuri normale. Avem nevoie de susţinere morală mai mult ca oricând, cum şi noi ne susţinem şi ne îmbărbătăm una pe alta. Le mulţumim celor de la “Voluntariat Bârlad” pentru susţinerea constantă! Faptul că cetăţenii sunt alături de noi înseamnă foarte mult!
Rog colegii să nu abandoneze lupta şi să rămânem umăr lângă umăr protejându-ne pe noi, pacienţii şi pe cei dragi nouă. Îmi doresc ca la anul, de Ziua Mondială a Sănătăţii să vă pot transmite un mesaj mult mai vesel şi în alte condiţii. Să fim sănătoşi şi să trecem cu bine de această încercare!”
“Părintele medicinii, Hipocrate, zicea: “Sănătatea este o comoară pe care puţini ştiu să o preţuiască, deşi aproape toţi se nasc cu ea”. De Ziua Mondială a Sănătăţii, eu vreau să le transmit tuturor să înveţe să preţuiască şi să aiba grijă de sănătatea lor!!!
În aceste zile trăim o perioadă grea pentru toată omenirea, căci ducem o luptă crâncenă cu un inamic invizibil. Le doresc tuturor colegilor mei răbdare, credinţă şi putere, să reuşim să ieşim învingători!! Doamne ajută!”
“Suntem într-o luptă inegală şi trebuie să ne concentrăm toate forţele şi resursele pentru a trece cu bine peste această pandemie. Chiar dacă vremurile nu sunt cele mai propice pentru a sărbători cum se cuvine Ziua Mondială a Sănătăţii este important să marcăm acest eveniment.
Cele mai bune gânduri pentru colegii mei din România şi de pretutindeni! Împreună vom reuşi!”
Scriu in speranta ca pot face lumea mai buna oferind informatii competente. Sunt convinsa ca informatia de calitate este sinonima cu educatia si poate schimba in bine mentalitati si destine.