Meseria de asistent medical și cea de moașă sunt, peste tot în lume, considerate profesii vocaționale. Puțini sunt cei care aleg aceste cariere pentru a se îmbogăți, fiind motivați mai degrabă de compasiune și de dorința de a ajuta oamenii suferinzi.
De aceea, aceste profesii cer abilități înnăscute, dar și învățate pentru a asigura o îngrijire medicală de calitate, cu adevărat centrată pe pacient.
Totodată, munca asistenților nu este ușoară și nici apreciată la justa ei valoare, dimpotrivă – lucru pe care multe state din lume au început să-l corecteze. În fond, sistemul medical depinde efectiv de ei și de pregătirea lor constantă în a deveni profesioniști pregătiți și lideri în nursingul modern.
Pentru a veni în sprijinul breslei, există organizații menite să susțină formarea, protejarea și satisfacția asistenților medicali, a căror dezvoltare se reflectă și în calitatea vieții pacienților.
În România, avem Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România (fost OAMMR), “organizaţia profesională cu personalitate juridică neguvernamentală, de interes public, apolitică, fără scop patrimonial, cu responsabilităţi delegate de autoritatea de stat şi cuprinde toţi asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali care exercită aceste profesii liberale de practică publică autorizate.”
Pentru că a face parte din OAMGMAMR înseamnă drepturi, dar mai ales obligații și taxe – ca pentru multe astfel de organisme de reglementare și control – e firesc ca viitorii și actualii membri să fie interesați de beneficiile reale ale calității de membru.
Citește și: Taxe și cotizații pentru membrii Ordinului Asistenților
Ca să te ajutăm să înțelegi care sunt obligațiile OAMGMAMR față de membri și care sunt o parte din beneficiile calității de membru, ți-am pregătit acest ghid de mai jos.
Certificatul de membru OAMGMAMR
Ca să poți lucra ca asistent medical pe teritoriul României, ai nevoie – în afară de educația necesară în domeniu – de trei acte importante: Certificatul de membru OAMGMAMR, Atestatul de liberă practică și Asigurarea de malpraxis.
Certificatul de membru este un document oficial și trebuie avizat anual. Acesta se acordă numai după încheierea asigurării de răspundere civilă pentru malpraxis în anul respectiv.
Deținerea lui are următoarele avantaje:
- Conferă statutul de membru al OAMGMAMR,
- Asigură înregistrarea în Registrul Unic Naţional,
- Acordă numărul unic de înregistrare pentru fiecare asistent, număr unic pe viaţă.
- Este valabil pe întreg teritoriul României, indiferent de judeţul în care a fost eliberat.
Conform prevederilor Statutului OAMGMAMR:
(1) Calitatea de membru al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România se dobândeşte la cerere şi este dovedită prin certificatul de membru care se eliberează ulterior aprobării cererii de înscriere.
(2) Pot deveni, la cerere, membri ai Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România şi asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei Elveţiene, stabiliţi în unul dintre aceste state şi care prestează temporar servicii de îngrijiri de sănătate în România.
Obligațiile OAMGMAMR față de membri
Conform Statutului său, OAMGMAMR “are ca obiect de activitate controlul şi supravegherea exercitării profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moaşă şi, respectiv, a profesiei de asistent medical”.
Acest Statut este reglementat ca act normativ publicat în Monitorul Oficial al României, pe baza Hotărârii Adunării generale naționale a OAMGMAMR nr. 1/2009 și a actelor modificatoare ulterioare.
Dincolo de aceste definiții, OAMGMAMR are în principal trei mari scopuri:
- Să autorizeze asistenții medicali și moașele care doresc să profeseze în România;
- Să se implice în elaborarea celor mai potrivite norme și protocoale de practică, standarde de calitate, forme de educație etc. pentru breaslă;
- Să apere drepturile și interesele profesionale ale breslei, să sancționeze cazurile de abateri și să ajute membrii activi în soluționarea problemelor profesionale.
Mai pe larg, Statutul stabilește numeroase atribuții ale acestuia față de membrii săi (Capitolul II – Obiectul de activitate). Dintre acestea, cele mai importante obligații OAMGMAMR sunt:
- Să asigure aplicarea regulamentelor și normelor care reglementează exercitarea profesiilor acestora în România;
- Să autorizeze exercitarea temporară sau ocazională a profesiilor pentru cetățeni ai statelor terțe în cazuri de urgență, schimburi de experiență, convenții bilaterale etc.;
- Să ateste titlurile de calificare obținute în România și să emită documentele necesare recunoașterii profesionale în celelalte state UE, SEE și Confederaţia Elveţiană, inclusiv a cardului profesional european;
- Să recunoască calificările dobândite în state membre UE, SEE şi Confederaţia Elveţiană;
- Să ateste onorabilitatea şi moralitatea profesională a membrilor săi şi să emită certificatul de status profesional curent;
- Să apere demnitatea, drepturile şi interesele membrilor săi, cât și onoarea, libertatea şi independenţa profesională a acestora în exercitarea profesiei;
- Să soluționeze cererile şi petiţiile membrilor prin organele de conducere ale filialelor sau, în cazul nesoluţionării, prin organele de conducere superioare;
- Să asigure respectarea obligaţiilor membrilor săi faţă de pacient şi de sănătatea publică;
- Să elaboreze norme și reglementări ale profesiilor, cât și metodologii, ghiduri și protocoale de practică, criterii şi standarde privind asigurarea calităţii serviciilor de sănătate, propuse spre aprobare Ministerului Sănătății;
- Să înregistreze membrii şi membrii asociaţi în Registrul naţional unic pe care îl actualizează permanent;
- Să analizeze cazurile de abateri de la normele de etică şi deontologie şi de la regulile de bună practică;
- Să asigure schimbul de informaţii, prin intermediul sistemului de informare a pieţei interne UE (IMI), cu autorităţile competente ale altor state, în vederea exercitării profesiei de către membri – cât și cu privire la cei cărora li s-a restrâns sau interzis activitatea de către autorităţi ori instanţe judecătoreşti naţionale;
- Să colaboreze cu MS la organizarea şi desfăşurarea concursurilor şi examenelor pentru asistenţi medicali și moașe, să desemneze reprezentanţi în comisii şi să elaboreze subiectele pentru ocuparea posturilor vacante din unităţile sanitare publice;
- Să promoveze interesele membrilor săi în cadrul asigurărilor de răspundere civilă profesională;
- Să participe la stabilirea numărului de locuri pentru învăţământul postliceal sanitar şi pentru învăţământul superior de asistenţă medicală;
- Să avizeze fişa de atribuţii a posturilor de asistent generalist, moaşă şi asistent medical;
- Să organizeze şi să deruleze programe de pregătire pentru calificarea infirmierelor,
- Să organizeze examenul, respectiv să emită certificatele de grad principal pentru asistenţi medicali, moaşe, surori medicale şi oficianţi medicali.
Citește și: 10 lecții importante de la asistenții medicali cu experientă către asistenții debutanți
Beneficiile reale ale calității de membru OAMGMAMR
Pe de o parte, există următoarele drepturi ale membrilor OAMGMAMR:
a) de a alege şi de a fi aleşi în organele reprezentative ale OAMGMAMR;
b) de a avea acces la toate datele care privesc organizarea şi funcţionarea OAMGMAMR şi a filialelor acestuia;
c) de a se adresa tuturor organelor de conducere OAMGMAMR, naţionale sau teritoriale, şi de a primi informaţiile solicitate în legătură cu organizarea şi funcţionarea sa;
d) de a participa la acţiunile organizate şi de a fi informaţi despre desfăşurarea acestora;
e) de a participa la programe de perfecţionare şi la alte forme de educaţie continuă pentru asistenţi medicali generalişti, pentru moaşe şi pentru asistenţi medicali;
f) de a contesta sancţiunile primite în termen de 30 de zile de la comunicarea lor;
g) dreptul persoanelor care exercită funcţii de conducere la nivel teritorial sau naţional în structurile OAMGMAMR de a-şi rezerva locul de muncă pe perioada în care îndeplinesc funcţiile respective;
h) de a li se acorda recompense, diplome de onoare şi de excelenţă pentru merite deosebite, precum şi calitatea de membru de onoare;
i) dreptul membrilor birourilor consiliilor judeţene/al municipiului Bucureşti şi ai Biroului executiv de a beneficia de 3 zile libere lunar, plătite, pentru îndeplinirea atribuţiilor profesionale OAMGMAMR, precum şi a atribuţiilor conferite de funcţia de conducere;
j) de a fi judecat pe baza prezumţiei de nevinovăţie de către organele competente ale OAMGMAMR pentru abaterile deontologice şi disciplinare.
Pe baza atribuțiilor Ordinului cât și a drepturilor de mai sus, practic ne putem da seama de câteva dintre beneficiile pe care le oferă OAMGMAMR membrilor săi.
Dintre acestea, iată care sunt cele mai importante:
1. Îți sunt recunoscute calificările și titlurile profesionale primite pe teritoriul UE
Unul dintre beneficiile calității de membru este faptul că toate titlurile de calificare ca asistent medical generalist, moașă sau asistent medical obținute în România pot fi recunoscute în celelalte state membre UE, SEE și în Confederația Elvețiană – și viceversa, cele obținute din alte state vor fi recunoscute în scop profesional în România.
Acest avantaj îți permite să experimentezi noi culturi și medii de lucru, dacă îți dorești acest lucru, dar și să te stabilești în altă țară europeană profesând în rolul în care te-ai format. Totul, fără a mai fi nevoie de echivalări sau alte măsuri.
2. Primești card profesional european ca asistent generalist, pentru a profesa în altă țară
Pentru facilitarea liberei circulații a asistenților medicali generaliști pe teritoriul UE, OAMGMAMR are autorizația de emitere a cardul profesional european (CPE) pentru cei care doresc să practice profesia în altă țară – temporar sau permanent.
3. Ai extrem de multe oportunități de perfecționare prin educație medicală continuă (EMC) inclusiv online și gratis
Pentru a profesa ca asistent medical generalist sau de specialitate ori ca moașă, ai nevoie atât de documentele avizate anual, cât și de un cumul de 30 de puncte de educație medicală continuă (credite EMC) – creditate de către OAMGMAMR. Jumătate dintre acestea trebuie să provină din participarea la cursuri.
Cu ajutorul OAMGMAMR, ai diferite oportunități de a obține aceste puncte EMC. Dacă te întrebi de ce e important să iei în serios cursurile cu puncte EMC ca asistent medical: ele te pot ajuta să devii un profesionist mai bun, la curent cu cele mai importante informații, să faci networking de calitate și să îți ajuți pacienții așa cum au ei nevoie astăzi – și chiar ca formator în nursing pentru generațiile următoare.
Iată formele de EMC creditate de OAMGMAMR:
- Cursuri de EMC (inclusiv online)
- Ateliere de lucru/practică și stagii practice
- Școli de vară/iarnă
- Manifestări științifice (mese rotunde, conferințe, simpozioane, congrese), inclusiv online (webinarii, conferințe și congrese online) – dată fiind situația crizei epidemiologice;
- Publicare de materiale științifice medicale, abonamente la publicații de specialitate, cercetare și elaborare de proiecte științifice etc.
Aici poți afla mai multe despre programul național de EMC.
Cu toate că multe forme de EMC necesită plata anumitor taxe, platforma națională de cursuri online OAMGMAMR oferă zeci de cursuri EMC gratuite membrilor, din 2020 încoace.
4. Drepturile breslei sunt apărate legal și promovate tot mai mult, în România
Un beneficiu al calității de membru care are rezultate mai lente, dar extrem de importante, este faptul că reprezentanții OAMGMAMR fac demersuri constante pentru ca legislația să poată recunoaște oficial drepturile breslei așa cum merită.
Spre exemplu, în 2014 s-a implementat o modificare legislativă, ca urmare a demersurilor OAMGMAMR, de a reveni la vârsta de pensionare de 65 de ani pentru asistenți medicali generaliști, moașe și asistenți medicali, în loc de 62 de ani – pentru a susține mii de profesioniști care doresc să rămână în activitate.
OAMGMAMR a făcut demersuri, tot în 2014, pentru ca asistenții medicali care au absolvit studii superioare ulterior obținerii gradului principal să își păstreze gradația la data promovării.
Iar în 2018, s-a stabilit ca absolvenții de școli sanitare postliceale cu diplomă de bacalaureat să își poată continua studiile în învățământul superior medical, cu echivalarea parțială a studiilor postliceale – pentru cei care doresc programe de studii de licență Asistență medicală generală.
De asemenea, anul trecut, România a obținut și recunoașterea automată a diplomelor de asistent medical generalist eliberate anterior datei aderării la UE.
5. Ai acces la servicii de suport și consiliere (pe perioada crizei COVID-19) – București
Deși este un beneficiu temporar, acesta devine foarte important în contextul pandemiei, când asistenții medicali și moașele suferă tot mai mult de epuizare, depresie și atacuri de panică, tulburări de stres posttraumatic și de alte probleme de sănătate mentală și fizică.
OMGMAMR, filiala București, a decis organizarea și lansarea Serviciului de suport și consiliere psihologică telefonică și online – Psiho Assist, începând cu data de 06.05.2020, pentru membrii săi.
Citește și: Covid-19: Consiliere psihologică online pentru cadrele medicale. Cum poți accesa aceste servicii?
6. Ai posibilitatea de a da examen pentru grad principal – și salariu mai mare
Asistenții medicali generaliști și cei de specialitate, cât și surorile medicale și oficianții medicali care îndeplinesc anumite criterii (de exemplu, vechimea în muncă) pot susține examene de grad principal, organizate de către OAMGMAMR anual.
Obținerea unui grad principal îți permite încadrarea diferită în grila de salarizare (pentru cei care lucrează la stat) – așadar, un salariu mai mare.
Citește și: Posturile de asistent-șef în spitale – rolul-cheie în evoluția profesiei de asistent
7. OAMGMAMR oferă și cursuri de calificare pentru infirmiere
Centrele OAMGMAMR din țară oferă frecvent serii de cursuri de calificare pentru infirmiere, ceea ce susține pregătirea profesională a celor interesați de această profesie medicală. Acest lucru este cu atât mai important cu cât există un mare deficit de personal medical pregătit, în sistemul sanitar actual și orice profesionist ajută în susținerea echipelor medicale în situații precum cea epidemiologică.
8. Soluționează cereri și petiții ale membrilor
Potrivit Statutului OAMGMAMR, organizația are datoria de a soluționa „cererile şi petiţiile membrilor prin organele de conducere ale filialelor sau, în cazul nesoluţionării la acest nivel, prin organele de conducere ierarhic superioare”.
Acest lucru include și eliberarea adeverinţelor care atestă onorabilitatea şi moralitatea profesională a membrilor, soluţionarea cererilor şi petiţiilor precum eliberarea adeverinţelor pentru participarea la concursuri, transferul la cerere în altă filială dacă îți schimbi domiciliul de exemplu etc..
9. Poți face o diferență în viitorul profesiilor medicale
Cu toate că nu pare un beneficiu, calitatea de membru îți permite să alegi și să fii ales în organele sale reprezentative OAMGMAMR. Date fiind atribuțiile organizației, rolul tău poate deveni unul important în demersurile pentru formarea, controlul, reglementarea și promovarea profesiilor în nursingul modern românesc.
De asemenea, o diferență poți face și participând la diferite concursuri organizate de filiale OAMGMAMR.
Un exemplu este concursul „Nursing de carieră”, organizat în Iași câțiva ani la rând, pentru a promova și încuraja profesioniștii să se implice în dezvoltarea propriului domeniu – în condițiile în care ne confruntăm cu o lipsă de centre de cercetare dedicate activității asistenților și moașelor (așa cum se întâmplă în statele în care aceste profesii sunt reglementate).
Ești asistent medical și ești în căutarea unui loc de muncă? Creează-ți un cont aici, iar noi îți prezentăm cele mai bune oferte de angajare de la clinici și spitale de top din România.
Content Specialist cu 10+ ani de experiență în jurnalism, content marketing și comunicare. Cred în puterea poveștilor cu sens care inspiră, educă, apropie și deschid inimi și comunități. Visez să aplic cât mai mult mixul de people skills și experiență cu o gândire analitică puternică și pasiune pentru conținut autentic, cu semnificație pentru oameni – așa cum au nevoie.