Site icon MEDIjobs

Noi reguli pentru centrele de permanență: sancțiuni pentru cadrele medicale care nu respectă programul și modificarea activității

centru de permanenta

Ministerul Sănătății introduce noi reguli pentru funcționarea centrelor de permanență din țară, pentru a se asigura că aceste unități sunt justificate și accesate de pacienți. În același timp, sunt modificări privind activitatea cadrelor medicale din aceste centre, precum sancțiuni sau organizarea gărzilor. Proiectul a fost publicat în transparență decizională pe site-ul Ministerului. 

Centrele de permanență au fost înființate pentru comunitățile din mediul urban și cel rural pentru a fi oferite servicii medicale primare. În acest fel, Unitățile de Primire Urgențe din țară nu vor fi copleșite de cazuri care nu reprezintă urgență. 

Este modificat numărul cadrelor medicale din centrele de permanență 

În prezent, legea spune că o echipă de minimum 7 medici trebuie să asigure asistența medicală în aceste centre, însă acest număr nu putea fi atins în toate unitățile, mai ales în cele din mediul rural. Astfel, Ministerul Sănătății propune o excepție: constituirea echipelor de minimum 5 medici în zonele rurale (dacă nu se poate atinge numărul de 7) și a fost redus numărul de posturi de asistenți medicali (tot de la 7 la 5).

Citește și Reguli noi pentru asistenții medicali și moașele care lucrează independent

Modificări privind activitatea medicului de familie

Proiectul arată că activitatea medicului de familie se va desfășura doar la sediul centrului de permanență. În același timp, articolul care arăta că un medic putea presta gărzile la sediul fiecărui cabinet medical, prin rotație, va fi abrogat. 

Au fost introduse sancțiuni pentru cadrele medicale 

Noi articole au fost adăugate în lege, care arată că medicii și asistenții medicali care nu respectă programul de gardă vor fi sancționați. În cazul în care echipele de control constată că programul de gardă nu este urmat, serviciul respectiv al cadrului medical nu va fi validat de Casa de Asigurări de Sănătate (nu va fi plătit). 

În prezent, un medic primește 40 de lei pe oră pentru activitatea din centrele de permanență, iar un asistent primește între 20 și 22 de lei. Acești bani sunt plătiți chiar dacă în intervalul orar petrecut în unități cadrele medicale se ocupă sau nu de pacienți. Tarifele au fost majorate în anul 2018 – până în acel moment, medicii primeau în jur de 12 lei pe oră. 

„Constatarea în mod repetat a nerespectării programului de gardă, de către medici și asistenți medicali, se sancționează prin excluderea medicului sau asistentului medical, după caz, din cadrul echipei de gardă care asigură continuitatea asistenței medicale la centrul de permanență”, mai arată proiectul de modificare a legii. 

Te-ar putea interesa și Raport @Medscape 2022 | Burnout-ul și depresia în rândul medicilor, la granița dintre trecut și prezent

Modificări privind criteriile de înființare a centrelor de permanență

Aici au fost incluse criterii noi de înființare, pentru a evita lipsa activității cadrelor medicale din cauza numărului mic de pacienți. Măsurile vin după ce, de-a lungul timpului, au fost relatate în spațiul public situații când centrele nu-și atingeau scopul. Concret, puțini pacienți accesau serviciile medicale de aici, iar la UPU ajungeau și cazuri neîncadrate ca fiind urgente. 

În mediul rural, centrele de permanență vor fi înființate după următoarele criterii:

Noile criterii pentru centrele din mediul urban sunt: 

– În orașele cu o populație de  sub  25.000 de locuitori se înființează 1 centru de permanență; 

La polul opus, dacă nu sunt întrunite aceste criterii, sunt desființate centrele. 

Ești specialist medical și vrei un loc de muncă mai bine plătit? Înscrie-te gratuit pe MEDIjobs, iar noi îți vom aduce cele mai bune oferte de angajare de la clinici și spitale de top din România.

Exit mobile version