Deși inițial a crezut că se va îndrepta către Neurochirurgie, dr. Adrian Pelinaru a ales în fața comisiei Chirurgia Plastică, simțind că a făcut cea mai bună alegere posibilă. Recunoaște că a învățat multe lucruri de la colegii mai mari, dar și din gărzile efectuate în perioada stagiului, recunoscând că în pofida procesului de învățare solicitant, simțea satisfacție prin prisma activității pe care o desfășura și care îi transmitea un sentiment de utilitate.
Cel mai important lucru pe care l-a învățat în decursul carierei sale este că trebuie să consulți, să evaluezi și să colectezi date despre istoricul medical, pentru a putea trage ulterior o concluzie în alegerea procedurii și tehnicii potrivite și sigure pentru pacient. Dr. Pelinaru spune despre chirurgia plastică că este o artă, fiind în continuă schimbare, menținând în același timp rezultatul la nivelul așteptărilor.
Despre evoluția în medicină, consideră că, pe lângă miile de operații la care trebuie să participi în mod activ, este necesar să citești, să fii la curent cu noile articole și tehnici, să participi la congrese de specialitate, precum și să faci schimb de informații cu chirurgi din alte centre. În final, domnul doctor subliniază că nu există pacienți dificili, ci doar pacienți cărora nu li s-a explicat suficient în ce constă procedura respectivă sau care au așteptări nerealiste.
Ce anume v-a determinat să alegeți această meserie? Ce v-a îndreptat către chirurgie plastică?
La examenul de rezidențiat am obținut o notă suficent de mare încât să îmi pot alege orice specialitate chirurgicală. Recunosc că inițial am plecat cu gândul că îmi voi alege Neurochirurgie, dar ajuns în fața comisiei, am spus tare și răspicat Chirurgie Plastică. Așa am simțit și cu bucurie pot spune că o alegere mai bună nu puteam face. Am început astfel rezidențiatul la Spitalul Clinic de Urgență București ”Floreasca”.
Aveți un mentor/exemplu pe care îl respectați/urmați?
Chiar dacă am început cu un stagiu de 6 luni de Chirurgie Generală, când terminam programul fugeam repede pe secția de Chirurgia Plastică să văd dacă mai prind vreo operație sau dacă are cineva nevoie de ajutor în gardă. Așa am ajuns în scurt timp să rămân la spital în gărzi cu medicii mai mari, ajungând și la 10-11 gărzi într-o lună. A fost un proces de învățare foarte solicitant, cu multă informație nouă, dar simțeam că fac ceva care contează și asta îmi dădea satisfacție.
Care sunt cele mai frumoase amintiri din perioada rezidențiatului?
Am invățat câte ceva de la fiecare dintre colegii mai mari și toate nopțile nedormite, petrecute cu ei în sala de operație, sunt momente pe care mi le voi aminti mereu cu mare plăcere. Pentru a putea progresa, trebuie sa muncești și să te dedici.
De câte operații are nevoie un medic pentru a deveni de succes?
Este nevoie să participi activ la mii de operații ca să poți evolua. Începi cu a efectua câțiva pași operatori, apoi treptat poți efectua o intervenție chirurgicală de la început până la sfârșit. Consider că este foarte important să nu sari pași, să nu încerci să ”fentezi” curba învățării pentru a nu te trezi în situații pe care nu știi să le gestionezi. Dar, pentru a fi un chirurg de succes, progresul nu se limitează doar la numărul de operații. În permanență trebuie să citești, să fii la curent cu noile articole, cu noile tehnici, să participi la congrese de specialitate, să faci schimb de informații cu chirurgi din alte centre (fie ele din țară sau din străinătate). Începând cu anul 3 de rezidențiat am început să asist în timpul liber la operații estetice într-un spital privat. Așa am descoperit pasiunea pentru Chirurgia Estetică. Mi-am dedicat cât mai mult din timpul liber în acest scop pentru că am știut că asta voi face mai departe.
Femeile sunt mai preocupate de aspect fizic decât bărbații. Cu toate acestea, numărul de pacienți bărbați este în creștere în ultimii ani. Care credeți că sunt motivele?
În prezent, sunt medic specialist în Chirurgie Plastică și pot spune că majoritatea pacienților sunt femei. Cu toate acestea, observ o creștere a numărului de pacienți bărbați ce mi se adresează pentru diverse proceduri chirurgicale și non-chirurgicale estetice. Poate pentru că suntem o societate care evoluează și vizita la plastician nu mai este un subiect tabu, sau poate ține de felul în care fiecare chirurg în parte interacționează cu pacientul și îi conferă un anumit grad de încredere.
Poate un medic tânăr să primească mai multă încredere și apreciere din partea unui pacient față de un medic mai în vârstă? În ce condiții?
Vârsta chirurgului este uneori o barieră în ceea ce privește încrederea pe care o are pacientul. Fiind tânăr specialist m-am confruntat cu situații în care mi s-a spus ”vai, dar ce tânăr sunteți!” sau în care am simțit o notă de îndoială. Pacientul trece peste aceste îndoieli în momentul în care constată că acest chirurg tânăr care se află în fața lui este competent, îi oferă explicații medicale relevante, exhaustive și are răbdare să răspundă la toate întrebările.
Are nevoie un medic estetician să își facă reclamă, să se promoveze? Care sunt metodele “bune” de promovare din punctul dvs. de vedere, și care sunt contraindicate?
Încrederea pe care o câștigi de la pacient la pacient este cea mai bună metodă de promovare. Cu toate că mediul virtual este absolut necesar, în societatea în care trăim, pentru a fi ”vizibil publicului”, cea mai bună reclamă este calitatea actului medical.
Sunt opinii care susțin că sunt foarte mulți chirurgi plasticieni în capitală. Există un număr minim sau maxim de specialiști dintr-o anumită specialitate care pot practica într-o anumită regiune, din punctul dvs. de vedere?
Întrucât sunt câteva sute de chirurgi plasticieni în capitală, pacienții sunt uneori dezorientați, citesc tot felul de forumuri sau fac parte din diverse grupuri pe ”social media” unde în aparență se oferă informații transparente despre anumiți medici. Spun în aparență pentru că de cele mai multe ori pacienții sunt manipulați prin intermediul acestor grupuri. Astfel, sfatul meu pentru pacienți este să se informeze foarte bine înainte de a apela la un anumit chirurg plastician.
Cu siguranță ați întâlnit și pacienți dificili. Cum procedați în cazul lor? Îi refuzați de la început sau încercați să găsiți o cale de compromis?
Din punctul meu de vedere nu există pacienți dificili. Există doar pacienți cărora nu li s-a explicat suficient în ce constă procedura pentru care optează sau pacienți care au așteptări nerealiste. Este foarte important să fii sincer cu pacientul și să explici foarte clar ceea ce se poate obține și ce nu se poate obține în urma unei proceduri. În urma explicațiilor pacientul va decide dacă sunt sau nu sunt chirurgul potrivit pentru ceea ce își dorește. Singura situație în care refuz un pacient este aceea în care nu sunt de acord din punct de vedere etic, medical (nu consider că pacientul are nevoie) cu o anumită procedură/operație.
Și soția dvs. are aceeași meserie. Cum este să operați împreună? Ce avantaje considerați că aveți?
Soția mea are aceeași specialitate ca și mine, dar ea este pasionată de ramura reconstructivă și de microchirurgie. Este un chirurg desăvârșit și îmi face plăcere să operăm împreună, să facem schimb de informații, să ne sfătuim și să ne susținem unul pe celălalt pentru a progresa. Marele avantaj este că ne înțelegem unul pe celălalt, pentru că am trecut prin aceleași încercări, și că putem oferi sprijin indiferent de zi, oră etc.
Care este cel mai important lucru pe care l-ați învățat despre estetică în cariera dvs. profesională?
Cel mai important lucru pe care l-am învățat despre estetică până acum este acela că fiecare pacient este diferit. Fiecare procedură chirurgicală și non-chirurgicală trebuie adaptată în funcție de dorința pacientului, dar nu în ultimul rând de anatomia și calitatea țesuturilor acestuia. Trebuie să consulți, să evaluezi și să colectezi date despre istoricul medical, iar apoi să tragi o concluzie astfel încât orice procedură efectuezi să fie în primul rând sigură pentru pacient. Ulterior pentru fiecare intervenție trebuie aleasă tehnica potrivită. De aceea, chirurgia plastică este o artă, pentru că este mereu în schimbare, pentru că variabilele sunt infinite, dar rezultatul obținut trebuie să fie mereu pe măsura așteptărilor.
Ești specialist medical și vrei un loc de muncă mai bine plătit? Înscrie-te gratuit pe MEDIjobs, iar noi îți vom aduce cele mai bune oferte de angajare de la clinici și spitale de top din România.
MEDIjobs este lider in Romania in domeniul recrutarii din sanatate. Recrutam specialisti medicali din Romania pentru Romania si trimitem oferte de job personalizate catre specialistii care se inregistreaza in platforma noastra. Ofertele trimise sunt bazate pe experienta specialistilor medicali, abilitatile lor, dar si salariul pe care si-l doresc.
Procesul de inregistrare este RAPID, USOR si GRATUIT. Creeaza-ti contul astazi.