V-aţi ȋntrebat vreodată de ce luna decembrie a devenit cea mai frumoasă, cea mai sclipitoare şi cea mai aşteptată lună din an?
Ȋn perioada rece organismul intră ȋntr-o stare de hibernare; zilele sunt mai scurte şi energia noastră scade. Ne străduim să facem faţă activităţilor zilnice, care ameninţă să devină o corvoadă. Obosim mai repede, nu ne simţim ȋn formă şi trebuie să dăm vina pe ceva sau pe cineva.
Vremea mohorâtă, lipsa căldurii şi a razelor soarelui au consecinţe asupra psihicului şi fizicului nostru, ȋn egală măsură. Cel mai bun antidot este bucuria!
Citește și 7 sfaturi pentru cariera ta pe care sa le aplici de Sarbatori
De aceea oamenii au inventat magia Crăciunului şi au decretat luna decembrie – luna cadourilor. Nu o să vorbim aici despre strategiile de marketing sau despre profiturile comercianţilor. Vom aminti doar că toată povestea frumoasă a lunii decembrie ne face mai buni, ne readuce zâmbetul pe buze şi bucurie ȋn suflete.
Temperaturile scăzute duc la modificarea presiunii arteriale, ȋngreunează procesul gândirii şi provoacă stări de apatie; secreţia de melatonină, cunoscută ca hormonul somnului este stimulată de absenţa luminii.
Corpul ȋşi ȋncetineşte funcţiile vitale când este ȋntuneric, de aici lentoarea care acompaniază zilele scurte de iarnă. Ritmul biologic al organismului impune scăderea considerabiă a activităţii organismului odată cu lăsarea serii şi reduce ȋn mod natural tonusul ȋn perioada iernii.
Acum, că avem o imagine de ansamblu, haideţi să vedem cum este percepută luna decembrie ȋn sistemul sanitar, acolo unde sărbătorile sunt, câteodată, doar ȋn calendar.
Citește și Despre Craciun si spiritualitate – Interviu cu Doctorul Pavel Minca
Marcela Mărgărint, asistentă medicală
Luna decembrie este ceva mai aglomerată. Dar am marele noroc să lucrez ȋntr-o echipă de oameni minunaţi care ştiu să transforme o zi grea ȋntr-una plăcută.
De sărbători ȋmpodobim bradul, avem bomboane pregătite pentru pacienţii mari şi mici. Medicii colaboratori care lucrează cu noi au nevoie de asistenţă din partea noastră şi noi ne străduim să facem faţă perioadei solicitante care vine la pachet cu ultima lună din an.
Obişnuim să sărbătorim ȋn echipă Ziua Naţională a României, apoi ziua de Sfântul Nicolae, ajunul Crăciunului. Colegele, colectivul din care faci parte ȋnseamnă, practic, o a doua familie. Petrecem ȋmpreună cel puţin la fel de mult timp, dacă nu chiar mai mult, decât cu familia.
Rotundu Alexandru, medic chirurg, Spitalul de Urgenţă “Elena Beldiman”, Bârlad
Se simte atmosfera de sărbătoare în spital?
Avem brad de Crăciun. Ȋn rest nu se simte diferit; pacienții vin cam la fel, fiind spital de urgenţă. Urgențele tot vin: trautisme, pancreatite pe exagerări alimentare, ocluzii intestinale. Mai greu este că stai departe de familie, de prieteni.
Aveţi un mesaj pentru colegii din sănătate?
Le urez sărbători fericite celor care nu sunt de gardă de sărbători şi sunt împreună cu familia! Iar celor care sunt de gardă de Crăciun şi de Anul Nou le doresc gărzi uşoare şi sărbători fericite împreună cu colegii de serviciu!
Leonard Anghel – analist marketing industria farmaceutică
Ȋn fiecare an, în preajma sărbătorilor de iarnă îmi aduc aminte de copilărie, de bunicii de la țară, de coptul și pregătitul julfei, de spartul nucilor și pregătitul cuptorului pentru cozonaci, de umblatul cu colinda pe un frig de crăpau pietrele, de statul la gura sobei să ne uscăm după ore de săniuș, amintiri cu care mă încarc în fiecare an.
Sfintele Sărbători de Crăciun să fie pentru noi toți un prilej de bunătate pentru aproapele de lângă noi, de analiza a ceea ce am făcut bine sau rău și de întâlnirea cu prietenii și familia!
Crăciun fericit și multă sănătate tuturor!
Citește și Cum petrec medicii rezidenti Craciunul sau Anul Nou in garda
Mirela Saidi, asistent medical principal, Centrul de Dializă Nefromed
Am intrat în febra sărbătorilor, am ȋmpodobit bradul la recepția Dializei Câteva ornamente în fiecare salon, căciuliţa de Crăciuniță…Şi, ȋn fiecare an, de câțiva ani ȋncoace a devenit o tradiţie să colindăm fiecare tură de pacienți, pe fiecare sală. Colindele noastre tradiționale. Apoi, în prag de An Nou, îi urăm. Toți așteaptă cu nerăbdare zilele cu colinde.
Le doresc tuturor colegilor din breaslă, medicilor, celor care ne ajută – personalul auxiliar, multă putere de muncă, răbdare și să rezistăm în sistem având coloană vertebrală, tratându-i pe ceilalți, pe pacienți ca și cum ar fi parte din familia noastră!
Trebuie să facem în așa fel încât noi să fim cei care dăm tonul într-o schimbare în bine in sistem. La mulți ani, cu multă sănătate și prosperitate, dragi colegi!
Olaru Radian Alexandru, medic psihiatru, Iaşi
Decembrie, ultima lună din an. Cred că de aici trebuie pornită discuţia. Decembrie este ultima lună din an; sună oarecum ȋnspăimântător şi, pe măsură ce se apropie 31 decembrie tensiunea creşte.
Ultima; asta este problema, că este ultima. Oamenii cumva se sperie de finaluri. Au regrete, le pare rău că se termină. Apoi conştientizăm că s-a mai dus un an. “Cum, când a trecut?” Şi te apucă nostalgia; ȋncepi să ȋnvii ȋn memorie amintiri mai mult sau mai puţin frumoase.
Ultima lună … şi se termină anul. S-a dus. Aşa apare un sentiment de regret. Toată povestea cu sfârşitul de an ne dă multora dintre noi un sentiment de nostalgie, regret, supărare şi teamă. Teama că urmează ceva nou.
Vedeţi ce au ȋn comun toate aceste lucruri?
Decembrie, cumva, mai mult ca orice altă perioadă din an ne inspiră să trăim ȋn trecut şi ȋn viitor. Ne face să nu vedem clipa prezentă, să o ignorăm. Iar noi suntem cei mai fericiţi şi cei mai ȋmpliniţi atunci când trăim ȋn aici şi acum. Iar decembrie ne ȋncurcă puţin planurile.
Este un mesaj care poate ne va pune pe gânduri. Care ne face să conştientizăm ceva mai bine de ce, adesea, decembrie este o lună cu ceva mai multă ȋncărcătură emoţională.
Odată ce conştientizăm unele dintre motivele pentru care se ȋntâmplă asta vom şti şi ce avem de făcut.
Ideea este să ne educăm să trăim cât mai mult ȋn aici şi acum. Eu consider că nu decembrie este momentul ȋn care să ne gândim la trecut şi la viitor şi să tragem linie, ci ianuarie este momentul cel mai potrivit.
Lumea este cu adevarat uşurată şi eliberată, fericită şi senină. Este un nou ȋnceput! Ȋncepe un nou an, viaţa parcă ȋşi ȋncepe un nou ciclu şi acum este un moment bun, liniştiţi şi uşuraţi fiind, să facem o trecere ȋn revistă a anului 2019, cu bune şi cu rele şi să ne ȋnvăţăm şi să evoluăm.
Şi tot acum este momentul sa ne trasăm ceva planuri pentru 2020. Apoi, după ce facem asta, să revenim iar la aici şi acum. Să trăim cât mai deplin prezentul.
La mulţi ani sănătoşi, voioşi şi ȋnţelepţi, 2020!
Eva -Maria Elkan, medic primar neurolog pediatru, Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii “Sfântul Ioan”, Galaţi, şef lucrări Facultatea de Medicină şi Farmacie UGAL
Ce ȋnseamnă pentru dumneavoastră ca medic perioada sărbătorilor?
Pentru mine ca medic, sărbătorile petrecute cu preocuparea pentru sănătatea semenilor este cel mai frumos lucru posibil, ȋn sensul moralei creştine. M-am obişnuit să fiu de sărbători alături de pacienţii mei, ȋn spital.
Ce le doriţi studenţilor dumneavoastră?
Studenţilor mei le urez să aibă parte de odihnă ȋn perioada sărbătorilor! Şi să găsească răgazul pentru a mulţumi părinţilor, bunicilor, fraţilor şi prietenilor pentru suportul oferit pentru a parcurge materiile acestei facultăţi grele care este medicina. Să se ȋntremeze pentru efortul ce va urma şi de acum ȋnainte!
Un gând pentru colegii din sistemul medical?
Le doresc tuturor colegilor din sănătate să ȋşi poată armoniza ȋn mod plăcut viaţa profesională cu cea personală, să ȋşi cultive autodisciplina, să-şi eficientizeze timpul astfel ȋncât să le rămână timp şi pentru ei! Iar mie ȋmi doresc să fiu sănătoasă şi inspirată ȋn tot ceea ce fac.
Ioana Anghel, studentă anul I, UMF “Gr. T. Popa”, Iaşi
Luna decembrie este ȋncărcată cu o multitudine de teste pentru că ne apropiem de sfârşitul semestrului. Volumul de materie creşte progresiv, ȋnsă voi face tot posibilul să mă adaptez cerinţelor.
Pe lângă acest aspect sunt foarte ȋncântată de apropierea sărbătorilor. De fiecare dată când ies seara de la facultate sunt copleşită de luminiţele superbe ale Iaşului.
Crăciunul este perioada mea preferată din an. Nu degeaba există acel cântec “It’s the most wonderful time of the year!” Este timpul când toată familia se reuneşte şi petrece câteva zile minunate ȋmpreună.
Andrian Cuzub, medic specialist ORL, Spitalul Municipal de Urgenţă “Elena Beldiman”
Vine perioada cea mai frumoasă din an, naşterea Mântuitorului. Şi cu toţii ar trebui să fim mai buni, să dăruim, să ajutăm. Noi, doctorii, suntem ca de obicei la datorie, gata oricând să ajutăm omul suferind, să tratăm, să diminuăm suferinţele.
Ȋn spital, printre globurile şi luminile bradului, printre colindele ce răsună la radio, ȋn toata această atmosferă de sărbătoare rămân prioritare problemele pacienţilor, probleme pentru care noi suntem acolo, să le rezolvăm.
Eu iubesc sărbătorile de iarnă. Sunt cele mai frumoase sărbători! Ȋnvăţăm să dăruim şi să ajutăm, devenim mai buni.
Le doresc colegilor mei multa sănătate, putere de muncă şi realizări frumoase ȋn tot ceea ce fac! Sărbători luminate !!!
Vladimir Gramaticu, medic specialist CPU
De sărbători fiecare stă acasă cu familia, iar cazurile care ajung ȋn urgenţe sunt literalmente urgenţe. Ca şi medic, garda de sărbători poate fi obositoare şi solicitantă tocmai din acest motiv.
Dar, de obicei, perioada foarte aglomerată este cea de imediat de după sărbători datorită exceselor alimentare, excesului de alcool ce pot decompensa patologie cardiovasculară, digestivă sau naşte certuri ce duc la politraumatisme.
Ȋi rugăm pe toţi pacienţii să fie atenţi la sare, grăsimi şi alcool. Şi le urăm Sărbători fericite lângă cei dragi lor. Colegilor din sănătate le urez un an mai bun şi sărbători liniştite!
Mihaela Adriana Anghel, manager companie farmaceutică
Ȋncă din primele zile ale lunii decembrie simțim cum ne învăluie magia sărbătorilor de iarnă. Începem cu serbarea zilei naționale, ocazie cu care transmitem bucurie şi recunoștință față de ȋnaintaşii nostri care au făurit România Mare.
Ne întâlnim apoi cu bunul Sfânt Nicolae care are grijă de toţi copiii, ne facem planuri pentru sărbătorile de Crăciun şi petrecerea de Anul Nou.
E forfotă ȋn oraşul luminat de miile de beculețe multicolore, gerul ne pişcă uşor de obraz dimineaţa şi seara. Este luna bucuriei, dar şi a bilanţului anului care se ȋncheie, precum şi a planurilor pentru anul viitor.
Petrecem multe clipe minunate cu familia şi prietenii, ascultăm colinde care ne mângâie sufletele şi ne ȋnchinăm pruncului Sfânt, care a venit ȋn lume să aducă mântuire.
Sărbători fericite şi gânduri bune vă urează şi MEDIJOBS!
Scriu in speranta ca pot face lumea mai buna oferind informatii competente. Sunt convinsa ca informatia de calitate este sinonima cu educatia si poate schimba in bine mentalitati si destine.