Țara noastră este pe primul loc în clasamentul Uniunii Europene în privința mitei acordate în pandemie pentru a primi asistență medicală.
Potrivit unui studiu Transparency Internațional și The Global Corruption Barometer, în România, Bulgaria, Ungaria și Lituania, aproximativ 1 din 5 oameni au oferit mită pentru a primi servicii medicale în timpul crizei sanitare.
„Pandemia de Covid19 a forțat guvernele din țările din Uniunea Europeană să treacă prin provocări extraordinare. Instituțiile s-au forțat să acționeze rapid împotriva virusului și să mobilizeze sume mari de bani pentru a face față consecințelor. Iar fără transparență, responsabilitate și mecanisme de supraveghere, situațiile de urgență pot deveni câmp fertil pentru corupție”, arată raportul cu rezultatele studiului.
Citește și Raport Comisia Europeană: România are cei mai puțini medici și asistenți pe cap de locuitor
Sondajul, care a vizat experiența și viziunea oamenilor privind corupția, a fost realizat în perioada octombrie 2020 – decembrie 2020 și au fost chestionate peste 40.000 de persoane din 27 de țări ale Uniunii Europene.
„Experiența oamenilor în privința corupției a fost, în timpul pandemiei, mai ridicată atunci când au interacționat cu spitale publice sau clinici, ale căror servicii au fost mai importante ca niciodată. În medie, 6% dintre europeni au plătit mită pentru a avea acces la îngrijiri medicale și mai mult de un sfert dintre cetățenii blocului comunitar s-au bazat pe legături personale în această privință”, mai spune sursa citată.
Relațiile personale au fost folosite, cel mai mult, în spitale și în școli. Cifrele sunt descurajante: 18 milioane de oameni din Europa, care au avut nevoie de servicii de la o instituție de stat în ultimele 12 luni, au fost nevoită să dea mită.
Iar din păcate, sistemul sanitar este un „hotspot” al corupției, subliniază raportul. Acest sector se află pe primul loc în privința instituțiilor de stat unde au fost acordate astfel de „atenții” ilegale.
Cel mai mare procent al mitei acordate în spitale și în clinici private a fost în România (22%), iar pe locul doi al topului este Bulgaria, cu 19 procente.
Cum se pot implica oamenii
Sondajul arată că persoanele chestionate se consideră o parte a soluției de eradicare a fenomenului corupției. Oamenii, atunci când sunt implicați și informați, pot să ceară mai mult de la guvernele lor și să le tragă la răspundere. Aproape trei sferturi dintre locuitorii Uniunii Europene (73%) spun că este inacceptabil ca guvernele lor să se bazeze pe mită atunci când încearcă să facă lucrurile să meargă. În mod particular, un nivel scăzut de toleranță față de mită a fost întâlnit în țări precum Germania, Danemarca și Suedia.
Însă țara noastră percepe altfel situația: „România este singura țară membră a Uniunii Europene unde aproape peste jumătate dintre oameni (53%) ar accepta „puțină” corupție la nivel guvernamental”, subliniază sursa citată.
De asemenea, aproape jumătate dintre românii chestionați consideră că, în ultimul an, a crescut nivelul corupției și guvernul nu se implică suficient de mult pentru a opri astfel de fapte.
Te-ar putea interesa și Avocatul Poporului s-a autosesizat în legătură cu lipsa medicilor de familie din mediul rural
Cum percep europenii implicarea lor în lupta împotriva corupției:
- 64% cred că oamenii de rând pot schimba ceva
- 73% nu cred că poate fi justificată corupția din guverne
- 45% se tem de răzbunare dacă raportează fapte de corupție (pentru România, procentul este 49%)
- 47% cred că pot raporta corupția fără teama de repercusiuni
Recomandări
Autorii materialului au lansat mai multe recomandări atât pentru autorități, dar și pentru managementul instituțiilor publice.
În primul rând, aceștia spun că trebuie construită încrederea oamenilor prin transparentizarea regulilor. De asemenea, trebuie create și mecanisme de integritate.
Este important ca cei care raportează faptele de corupție să fie protejați (atât jurnaliștii, cât și cetățenii care anunță autoritățile). În instituțiile publice trebuie îmbunătățite codurile deontologice și aliniate la cele europene.
Atunci când este sesizat abuzul de putere trebuie impuse sancțiuni cu ajutorul sistemului judiciar. Iar garantarea unei monitorizări continue pentru prevenirea corupției este eficientă și oferă oamenilor încredere.
„Cei mai mulți oameni cred că faptele de corupție sunt rar pedepsite”, este concluzia raportului.
Ești specialist medical și vrei să schimbi locul de muncă? Creează-ți acum un profil pe MEDIjobs, iar noi îți vom aduce cele mai bune oferte de angajare de la clinici și spitale de top din România.
MEDIjobs este lider in Romania in domeniul recrutarii din sanatate. Recrutam specialisti medicali din Romania pentru Romania si trimitem oferte de job personalizate catre specialistii care se inregistreaza in platforma noastra. Ofertele trimise sunt bazate pe experienta specialistilor medicali, abilitatile lor, dar si salariul pe care si-l doresc.
Procesul de inregistrare este RAPID, USOR si GRATUIT. Creeaza-ti contul astazi.