Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti anunță că și anul acesta a fost înregistrat un nou record în privința numărului de candidați înscriși la examenul de admitere, care va avea loc duminică, 21 iulie, începând cu ora 9.
Astfel, pentru ocuparea celor 1.795 de locuri scoase la concurs (1.260 sunt locuri finanțate de la bugetul de stat, 535 sunt locuri cu taxă) s-au înscris 4.204 de candidați, cifra fiind mare cu 360, comparativ cu ediția din 2023 și cu 707 față de sesiunea din 2022, potrivit unei informări transmise de Universitate.
Potrivit aceleiași surse, examenul de admitere la studiile universitare de licență din cadrul UMFCD în domeniile Medicină, Stomatologie și Farmacie, precum şi la Facultatea de Moaşe şi Asistenţă Medicală (FMAM) se va desfășura în mai multe puncte din Capitală.
Candidații înscriși la concursul pentru Facultățile de Medicină și Stomatologie vor susține proba în spațiile special amenajate din cadrul Complexului Expozițional Romexpo din București (pavilioanele B1 și B2). În același timp, pentru Facultatea de Farmacie și la FMAM, organizatorii le-au pus la dispoziție candidaților spațiile din cadrul Facultății de Farmacie, respectiv din Palatul Facultății de Medicină din București.
Iată Tot ce trebuie să știi despre examenul de admitere la medicină
„Este îmbucurător și, totodată, impresionant faptul că, în ultimii ani, pentru admiterea la studiile de licență din cadrul Universității noastre am înregistrat o creștere continuă a numărului de candidați, anul acesta fiind depășit recordul de anul trecut de 3.884 de absolvenți de liceu înscriși în competiție, cifra totală a celor ce vor concura pentru ocuparea unuia dintre cele 1.260 de locuri bugetate scoase la concurs fiind de 4.204 de candidați, dintre care 35 au fost deja atribuite premianților la olimpiadele naționale și internaționale. Iar dacă celor 35 olimpici care au ales să-și continue performanța în Universitatea noastră le spun de pe acum un călduros Bun Venit! Tuturor candidaților le urez mult succes la apropiatul concurs de admitere care, în 21 iulie, va selecta cu siguranță noi valori pentru medicina românească”, a declarat Viorel Jinga, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București.
În ceea ce priveşte repartizarea cifrei de şcolarizare pe facultăţi pentru admiterea în anul universitar 2024-2025, situația locurilor este următoarea:
- Facultatea de Medicină (360 de credite, durată 6 ani de studiu) – 737 de locuri finanțate de la buget şi 250 locuri cu taxă.
- Facultatea de Stomatologie (360 de credite, durată 6 ani de studiu) – 201 locuri finanţate de la buget şi 100 locuri cu taxă.
- Facultatea de Farmacie (300 de credite, 5 ani de studiu) – 100 de locuri finanţate de la buget şi 20 locuri cu taxă
- FMAM, la specializarea Asistenţă Medicală Generală – 119 locuri finanţate de la buget şi 70 locuri cu taxă.
- Moașe (240 de credite, 4 ani de studiu) – 15 locuri finanţate de la buget şi 15 locuri cu taxă.
- Balneofiziokinetoterapie și recuperare medicală (3 ani de studiu şi 180 de credite) – 44 locuri/buget și 40/taxă.
- Tehnică Dentară (3 ani de studiu şi 180 de credite) – 44 de locuri finanţate de la buget şi 40 locuri cu taxă.
Ți-am pregătit 10 sfaturi pentru examenul de admitere la medicină
La Facultatea de Medicină s-au înscris 2.743 candidați.
„Precizăm că pentru admiterea în Facultatea de Asistență Medicală Generală – filiala Ploiești a UMFCD au fost scoase la concurs 40 de locuri la buget și 10 locuri cu taxă, examenul urmând să se desfășoare în luna septembrie a acestui an. Pentru cele două locuri la Medicină scoase la concurs, alocate anul acesta, în premieră, pentru viitorii angajați ai Serviciului Român de Informații, s-au înscris 5 candidați”, se arată în informarea instituției.
Taxele de studii stabilite de către Senatul UMF „Carol Davila” pentru ciclul de studii universitare de licenţă pentru anul universitar 2024–2025 sunt similare celor de anul trecut: 15.000 lei /an de studiu pentru Facultățile de Medicină și Stomatologie, de 10.000 lei/an de studiu pentru Farmacie şi 8.000 lei/an de studiu pentru FMAM.
Taxa anuală de studiu va fi platită în 3 tranşe (prima tranşă – 50% din taxa anuală, a doua tranşă – 25% din taxa anuală şi a treia tranşă – 25% din taxa anuală). În ceea ce privește taxa de înscriere la examenul de admitere la studiile de licență în UMFCD, aceasta a fost, în 2024, 500 de lei.
Urmează să devii specialist medical și îți cauți din timp un loc de muncă stabil? Înscrie-te gratuit pe MEDIjobs, iar noi îți vom aduce cele mai bune oferte de angajare de la clinici și spitale de top din România.
MEDIjobs este lider in Romania in domeniul recrutarii din sanatate. Recrutam specialisti medicali din Romania pentru Romania si trimitem oferte de job personalizate catre specialistii care se inregistreaza in platforma noastra. Ofertele trimise sunt bazate pe experienta specialistilor medicali, abilitatile lor, dar si salariul pe care si-l doresc.
Procesul de inregistrare este RAPID, USOR si GRATUIT. Creeaza-ti contul astazi.