Site icon MEDIjobs

Puterea rețelelor sociale în recrutare și strategia de succes

recrutare social media

Milioane de posibili candidați pentru un anumit post pe care doriți să-l ocupați în companie dețin conturi active pe rețelele de socializare, numărul acestora crescând exponențial în ultimii ani. 

Angajatori sau reprezentanți ai birourilor de resurse umane consideră că existența unor astfel de rețele de socializare le ușurează munca din start, pentru că un posibil candidat își publică aproape întreaga experiență profesională pe respectivul profil.

Citește și Responsabilitatea unui specialist în resurse umane, ȋn procesul de recrutare a personalului medical

Dar cum se poate folosi un manager de resurse umane de social media pentru a putea identifica persoana pe care s-o cheme la interviu?

Pentru a fi un recrutor de succes și pentru a angaja persoanele care dețin cu adevărat aptitudinile necesare, este nevoie să țineți pasul cu noile tendințe, atrag atenția reprezentanții companiei de recrutare HireStrategy, potrivit chiefandlearningofficer.com.

Tendințele actuale arată că piața este orientată spre candidați, de aceea companiile trebuie să-și modernizeze tehnicile de a atrage și identifica angajații potriviți.

Chiar dacă navigarea pe internet nu presupune reguli, trebuie menționat că managerii de resurse umane urmează o strategie cu anumiți pași pentru a se face remarcați în mediul virtual.

Citește și Cum Sa Desfasori un Interviu De Recrutare Eficient in 5 Pasi Simpli

Atenția este orientată către postul pentru care sunt căutați angajați.

Concret, jobul care este descris cu acuratețe (în special în privința experienței și a abilităților necesare căutate la un candidat), are mai multe șanse să fie accesat de persoane care se potrivesc cerințelor. La polul opus al situației, joburile cu descrieri generale pot genera sute de CV-uri pe care biroul de resurse umane le parcurge cu dificultate pentru a întocmi lista scurtă pentru interviuri.

Înțelegerea audienței

Pentru a cunoaște cum funcționează canalele de social media și unde poate o companie să posteze un job, recrutorii trebuie, întâi de toate, să înțeleagă care este, de fapt, canalul online unde candidatul ideal este găsit. O astfel de informație poate fi obținută cu ușurință – fie întrebându-i pe cei care au aplicat de unde au aflat de post, fie discutând cu actualii angajați. Șansele ca persoanele cu experiențe și aptitudini similare să fie în același spațiu digital sunt extrem de mari.

Înainte de orice postare, platformele de social media trebuie înțelese

Care sunt modalitățile prin care pot fi postate anunțuri, cum poate fi măsurată audiența, cum poate fi evaluată reacția utilizatorilor față de joburile postate etc. În vreme ce Twitter este folosit intens în Statele Unite ale Americii, dar și în alte țări, în România situația este alta. Facebook este platforma preferată de români, însă și LinkedIn poate oferi rezultate bune. De aceea, mulți angajatori petrec puțin timp pe astfel de platforme pentru a se familiariza cu toate instrumentele ce care le pot oferi. 

Citește și 3 strategii necesare in “arsenalul” tau de recrutare personal medical

Joburile sunt postate de mai mulți colegi din cadrul biroului de resurse umane

Ce înseamnă acest lucru? Toți membrii echipei și-au creat câte un cont pe o anumită rețea de socializare – de exemplu, Facebook – și fiecare distribuie joburile celorlalți pentru ca anunțurile să ajungă la o audiență semnificativă.   

Exit mobile version