Site icon MEDIjobs

INTERVIU Cecilia Covrig, CEO Angiomedica: “Achizitiile cele mai importante sunt in tehnica si aparatura medicala, produse medicale bune, si oameni de calitate!”

INTERVIU Cecilia Covrig, CEO Angiomedica

Povestea doamnei Cecilia Covrig cu Angiomedica incepe in 2006 cand a cumparat-o, iar ulterior, in lipsa unor investitii externe, a decis sa o finanteze din fonduri proprii. Si-a dorit ca aceasta sa reprezinte nu o clinica, ci un spital specializat in diagnosticarea si tratarea afectiunilor cardiovasculare, reusind sa fondeze primul spital integrat de boli cardiovasculare din Bucuresti. 

Considera ca spitalele specializate, monodisciplinare, pot oferi activitate medicala superioara dedicata pe domeniul respectiv, iar pacientul nu va fi purtat de la o sectie la alta, va primi interventia medicala necesara mult mai rapid, precum si monitorizarea ulterioara periodica de care are nevoie.

Echipa sa este formata din oameni care cred in inovatie, care au dorinta de implicare si perfectionare continua si care sunt buni colegi, ajutandu-se interdisciplinar. Din pacate, despre pacientii adresabili ariei cardiovasculare spune ca sunt din ce in ce mai tanari, respectiv persoane de 30-35 de ani cu probleme serioase cum ar fi pre-infarct sau infarct.

Considera ca un spital este ca si organismul nostru, el da roade atunci cand toate departamentele functioneaza bine, fiind nevoie de oameni performanti in fiecare din departamente, care sa inteleaga cum functioneaza sectiunea sa, dar si intregul. Pentru ca atunci cand ceva nu merge intr-un departament, se vad consecintele peste tot.

1. Desi nu sunteti medic, v-ati incumetat sa intrati in domeniul antreprenoriatului medical. Care sunt pasii cei mai dificili cand vine vorba despre ridicarea unui spital de la zero?

Da, desi nu sunt medic, sunt conectata la medicina, prin prisma domeniului in care am activat de 20 de ani. Mai mult, chiar daca am condus si alte business-uri de distributie si comert cu produse si echipamente medicale, pot sa spun ca sa construiesti si sa conduci un spital, pornind de la cele mai mici detalii pana la cele mai importante, este foarte  dificil si cu multe provocari pe care trebuie sa le rezolvi.

2. De ce ati ales cardiologia?

Eu sunt economist de profesie, un om al cifrelor cu preocupari si spre partea spirituala a omului. Mi-am inceput ”cariera” de antreprenor din 1992, dar in 1998 am inceput antreprenoriatul si managementul  in domeniul comertului de produse medicale. Am fost tot timpul interesata de munca medicilor cardiologi si chirurgi, am invatat despre produse si despre domeniul cardiovascular.

Firma mea s-a dezvoltat rapid și din 1998 am devenit distribuitor exclusiv al produselor Medtronic SUA pentru România și ulterior pentru Republica Moldova.

Preocuparea mea din zona serviciilor cardiovasculare s-a concretizat in 2006 cand am cumparat Clinica Angiomed, unitate cu 5 paturi, care era in acel moment primul laborator privat de explorari functionale din Romania si atunci am simtit ca asta trebuie să fac si sa dezvolt in viitor.  Asa ca, doi ani mai tarziu, am cumparat terenul pentru spital si am incercat sa accesez fonduri de investitii, fara sorti de izbanda. Dupa trei ani de incercari am decis sa incep acest proiect pe cont propriu, cu fonduri proprii.

3. Prin ce anume ati dorit sa va diferentiati de alte clinici de profil?

In primul rand, am vrut sa fac un spital specializat in diagnosticarea si tratarea afectiunilor cardiovasculare si nu o clinica, deoarece am vrut sa integrez toate serviciile medicale din aceasta specializare pentru ca pacientii nostri sa economiseasca timp si bani. 

Asa am reusit sa pun pe picioare primul spital integrat de boli cardiovasculare din Bucuresti. La noi pacientii beneficiaza de: investigatii uzuale (teste de efort, EKG, ecocardiografie, doppler, holtere de EKG si tensiune arteriala) prin consultatii cu plata si in decontare cu CNAS pana la interventii minim-invazive sau complexe. Ceea ce ne diferentiaza de ceilalti este preocuparea noastra pentru interventii minim-invazive si pentru recuperare rapida

Datorita tehnologiei si a procedurilor folosite de noi, pacientii stau intre 24 si 72 de ore in spitalizare, in functie de interventie si patologie. Eu cred cu tarie ca spitalele specializate, monodisciplinare, pot oferi activitate medicala superioara dedicata pe domeniul respectiv, iar pacientul nu va fi purtat de la o sectie la alta, va primi interventia medicala necesara mult mai rapid, precum si monitorizarea ulterioara  periodica de care are nevoie. 

Privind spre tarile vest europene, vom vedea ca exista peste tot spitale specializate: Brain Hospital, Heart Hospital, Eye Hospital etc, prin care pacientul cu afectiune neurochirurgicala sau pacientul cardiac, cu afectiuni oftalmologice este investigat prompt si redat familiei si societatii mai rapid si cu rezultate foarte bune.

4. Ati intampinat probleme cu privire la constituirea echipei medicale? Care au fost metodele de recrutare a personalului medical pentru spital?

O parte din medici au fost cu noi inca de cand functiona Clinica Angiomed, iar altii au venit pe parcurs. Evolutia spitalului i-a atras, dar am cautat si medici deschisi catre inovatie. Cele mai multe probleme au fost in ceea ce priveste personalul mediu: asistentii medicali, pentru ca suntem intr-o concurenta perpetua cu ofertele venite din afara tarii, dar am recurs la metodele consacrate de recrutare-platforme, agentii, si am format si dezvoltat echipa.

5. Ce profil trebuie sa aiba un medic care lucreaza la Angiomedica?

In afara profesionalismului medical, abordarea trebuie sa fie spre calitatea actului medical oferit, dar si spre cultura si integrarea organizationala.

Un Spital in primul rand este o organizatie privata care ofera servicii medicale.

Certificarile ISO prin care am trecut de-a lungul anilor, autorizarile, acreditarile, mentinerea standardelor reprezinta o munca de echipa.

Poti sa fii medic foarte bun, dar reprezinti un “cui” in organizatie daca: nu colaborezi, ai orgolii exacerbate sau poti sa fii un specialist tanar cu dorinta de implicare si perfectionare continua si un bun coleg care ajuta interdisciplinar.

6. Dar un pacient care vine la spital?

Nu exista un portret al pacientului nostru, tratam orice persoana care are sau suspecteaza ca are o problema de sanatate din sfera bolilor cardiovasculare: cardiac deja cu un istoric, pacient cu afectiuni vasculare (arteriopat) si / sau  persoane care doresc  sa previna afectiunile:  fac sport sau au o viata stresanta. 

La noi ajung pacienti din toate categoriile sociale, din multe orase din Romania, nu doar din Bucuresti, care fac fie screening, pentru am dezvoltat cateva pachete de preventie si diagnosticare precoce, dar si pacienti care solicita o a doua opinie sau au nevoie de interventii. 

Exista insa o realitate care ne ingrijoreaza pe toti: pacientii adresabili ariei cardiovasculare sunt din ce in ce mai tanari si aici vorbim despre persoane de 30-35 de ani cu probleme serioase cum ar fi pre-infarct sau infarct. Iar acest lucru este cauzat de combinatia de stres, viata dezorganizata, vicii (alcool, fumat etc.)  si alimentatie de calitate proasta.

7. Puneti mare pret pe dezvoltarea profesionala. Cat de mult conteaza aceasta pentru un manager de spital? Prin ce modalitati incercati sa va dezvoltati profesional?

Da, este nevoie sa evoluezi profesional mereu. Si eu mi-am completat studiile cu un EMBA absolvit in colaborarea cu o Universitate din SUA , iar acum invat zilnic din interactiunea cu partenerii de business, ba chiar si cu copiii mei. Mi-ar placea sa am mai mult timp pentru ceea ce ma pasioneaza in viata mea private (design-ul interior, muzica si calatoriile), insa stiu ca vor veni si acele oportunitati la un moment dat.

8. In ce domeniu considerati oportuna directionarea unei investitii? Care sunt achizitiile cele mai importante pentru un spital?

Achizitiile cele mai importante sunt in tehnica si aparatura medicala, produse medicale bune, dar, nu in ultimul rand, in oameni de calitate!

9. Cat de mult conteaza inovatia in domeniul cardiologiei? Cum sustineti inovatia?

Conteaza foarte mult daca vrei sa ai rezultate bune in tratarea diverselor afectiuni cardiovasculare. Din fericire, inovatia ajuta enorm domeniul medical si eu asta am adus din experienta mea cu un mare producator de consumabile implantabile si echipamente de standard ridicat.  Inovatia ajuta medicul, imbunatateste rezultatele si ajuta recuperarea pacientului.

10. Care este departamentul dintr-un spital fara de care lucrurile nu ar putea functiona?

Teoretic, un spital este ca si organismul nostru, el da roade atunci cand toate departamentele functioneaza bine, este nevoie de oameni performanti in fiecare din departamente, care sa inteleaga cum functioneaza sectiunea sa, dar si intregul. Cand ceva nu merge intr-un departament se vad consecintele peste tot. Pe de alta parte, fara medici, asistenti niciun spital nu poate functiona, alegerea corpului medical, profesionistii, ei fac ca totul sa fie posibil.

11. Ce probleme considerati ca exista in prezent in sistemul de sanatate romanesc? Cum ar putea fi surmonatate?

Mai multe- in primul rand, trebuie sa ne educam tinerii si sa-i indreptam catre un stil de viata mai sanatos si mai echilibrat. In al doilea rand, e nevoie si de proiecte nationale prin care sa faca educatie medicala si preventie,  dar si programe de sanatate accesibile fara restrictii si de catre spitalele private in care s-a investit mult in aparatura si conditii de igiena deosebite, pastrate permanent prin verificari periodice. 

Aceste programe ar trebui sa ajute populatia atat din mediul urban , dar si rural, sa faca teste medicale specializate pe cardiologie si analize medicale specifice, cu periodicitate. Sigur, daca alocarea bugetara din PIB pentru santate  va fi mai mare ca procent, daca fondurile colectate din asigurari de sanatate se vor reintoarce in totalitate catre sistemul de sanatate atat de stat cat si privat fara discrepante, se vor obtine rezultate pentru pacienti si investitiile in domeniul medical. Ambele sisteme deservesc asiguratii si urgentele medicale, deci starea de sanatate a populatiei .

12. Ce sfaturi ati putea oferi unui manager de clinica/spital aflat la inceput de drum?

Sa persevereze in ceea ce doreste sa faca, sa fie puternici, sa nu se lase infranti de un sistem de multe ori discriminatoriu, sa nu se lase infranti de orgolii si invidie si sa incerce sa aduca mereu ceva nou si de calitate,  din respect pentru pacientii care ii trec pragul institutiei pe care o conduce.

Exit mobile version