Noul ordin de metodologie-cadru pentru organizarea examenului de obținere a gradelor profesionale pentru fizioterapeuți a fost publicat de Ministerul Sănătății în transparență decizională. Candidații care obțin minimum nota 7 la acest test vor fi declarați promovați și vor primi certificatul aferent gradului.
Documentele publicate pe site-ul instituției subliniază că toate detaliile privind derularea probelor sunt stabilite printr-un anunț prealabil publicat de Colegiul Fizioterapeuților din România. Acest lucru înseamnă că, pentru moment, nu sunt stabilite perioade concrete de susținere a testului, însă sesiunile sunt organizate anual. Anunțul cu privire la data examenului va fi anunțat pe site-ul www.colegiulfizioterapeutilor.ro cu cel puțin 45 de zile înainte de data probei. Însă, prin excepție, aceasta va putea fi organizată cel târziu până la data de 30 aprilie 2023 – arată proiectul.
Citește și Raport Eurostat: România are doar 10 fizioterapeuți la 100.000 de locuitori
Cine se poate înscrie la examen
Același proiect mai arată că sunt admiși pentru susținerea acestui test persoanele care îndeplinesc, cumulat, următoarele criterii:
- sunt membri ai Colegiului Fizioterapeuților din România
- au achitat taxa de examen
- fac dovada unei experiențe profesionale cumulate de minimum:
- 5 ani vechime în specialitate, pentru promovarea în gradul principal al profesiei de kinetoterapeut sau profesor de cultură fizică medicală;
- 4 ani vechime în specialitate până la data susținerii examenului, pentru promovarea în gradul specialist al profesiei de fiziokinetoterapeut;
- 5 ani vechime în specialitate, pentru promovarea în gradul principal al profesiei de fiziokinetoterapeut;
- 5 ani vechime, pentru promovarea în gradul principal al profesiei de fizioterapeut
„Prin experiență profesională se înțelege exercitarea efectivă a activităților profesionale cu normă întreagă sau echivalent de fracții de normă și cu respectarea celorlalte condiții de exercitare prevăzute de lege pentru funcția în cauză”, se explică în proiectul Ministerului Sănătății.
Dosarele de înscriere vor cuprinde: copii ale documentelor de identitate, cererea tip de înscriere, declarație privind prelucrarea datelor cu caracter personal, copia diplomei de licență (va trebui adusă și varianta în original), dovada plății taxei de examen, adeverința de la angajator care să arate dacă are experiență profesională – după caz. Dosarele sunt depuse la sediile colegiilor teritoriale, în cadrul termenului stabilit pentru această etapă. După acest pas, va fi afișată o listă cu numele candidaților și rezultatul „Admis” sau „Respins” pentru fiecare.
Te-ar putea interesa și Modificări în Codul Muncii: Angajații pot cere zile libere pentru urgențe și au dreptul să ceară mutarea pe un post mai favorabil
Cum se va organiza examenul
Proba de obținere a gradului profesional este organizată în două etape, potrivit proiectului publicat de Ministerul Sănătății. În prima etapă vor fi verificate dosarele de înscriere, iar pasul al doilea este dedicat verificărilor cunoștințelor printr-un test grilă. Candidații care au obținut minimum 70 de puncte (corespunzător notei 7), sunt declarați promovați și obțin, astfel, certificatul cu gradul profesional.
Tematica de examen va fi publicată pe site-ul Colegiului Fizioterapeuților din România cu cel puțin 60 de zile înainte de examen. Testul va cuprinde 100 de întrebări și durează două ore; fiecare întrebare are câte trei variante de răspuns, dintre care unul singur este corect și va fi notat cu un punct.
De menționat este că grilele de răspuns vor fi corectate de către responsabilul de sală, în prezența candidatului și a încă doi candidați din acea încăpere. De asemenea, rezultatul testului grilă poate fi contestat în termen de 24 de ore de la data afișării rezultatelor.
După rezolvarea contestațiilor și după afișarea rezultatelor finale, candidații care au promovat vor primi un certificat de grad specialist sau principal, care va fi eliberat în termen de 3 luni de către Colegiul Fizioterapeuților din România.
„Pe această perioadă și pentru situații deosebite (încadrare pe post, participare la concurs de ocupare a unui post vacant, plecare în străinătate etc.), președinții colegiilor teritoriale ale CFZRO pot elibera, la cerere, candidaților promovați, adeverințe din care să rezulte că titularul a promovat examenul de grad specialist sau principal, funcția, sesiunea, nota obținută și perioada de valabilitate a adeverinței”, mai arată proiectul citat.
Proiectul rămâne în transparență decizională până în data de 10 decembrie. Ulterior, acesta urmează să fie aprobat și publicat în Monitorul Oficial, pentru a putea produce efecte.
Ești fizioterapeut și vrei un loc de muncă mai bine plătit? Înscrie-te gratuit pe MEDIjobs, iar noi îți vom aduce cele mai bune oferte de angajare de la clinici și spitale de top din România.
MEDIjobs este lider in Romania in domeniul recrutarii din sanatate. Recrutam specialisti medicali din Romania pentru Romania si trimitem oferte de job personalizate catre specialistii care se inregistreaza in platforma noastra. Ofertele trimise sunt bazate pe experienta specialistilor medicali, abilitatile lor, dar si salariul pe care si-l doresc.
Procesul de inregistrare este RAPID, USOR si GRATUIT. Creeaza-ti contul astazi.