Site icon MEDIjobs

Cum îți recompensezi angajații dacă nu îți permiți financiar

angajati

Există, în orice companie, angajați care fac performanță. Uneori, poate mai mult decât te-ai aștepta. Poate deveni copleșitor, mai ales în contextul în care bugetul nu îți permite să recompensezi așa cum crezi că ar trebui. Nu îți face griji, însă, există metode prin care să îți asiguri angajații că ești mândru de ei și merită să fie recompensați.

Citeste si Cum sa Anticipati si Sa Preveniti Plecarea unui Angajat?

Fii sincer cu angajații tăi!

Să nu poți oferi un nivel salarial pe care ți-l dorești poate genera sentimente de vinovăție și frustrare. Din acest motiv, e bine să păstrezi un nivel ridicat de sinceritate cu angajații tăi. Nu te încurajăm să expui informații confidențiale, ci doar să îți ajuți angajații să aibă o privire de ansamblu. Lipsa unor informații la nivel financiar și de performanță, pot crea contextul perfect pentru angajați să înțeleagă greșit anumite decizii la nivel de management.

Pune întrebări!

Dacă nu poți oferi bonusuri financiare, poate poți oferi alte beneficii. Discută cu angajații tăi și află care sunt dorințele lor. Poate își doresc un curs de perfecționare, poate au nevoie de mentorat pentru dezvoltarea unui side business și poți veni cu know how, care să îl ajute. Uneori, astfel de beneficii pot fi mai valoroase decât îți imaginezi pentru angajații tăi. Cel mai important este să îi cunoști și să îți rezervi timp și energie pentru a investi în ei. 

Citeste si Cum să obținem feedback de la angajații noștri în 5 pași

Recunoaște performanța!

De multe ori, substratul unei cereri de mărire de salariu poate fi legat de simpla dorință de recunoaștere și validare. La urma urmei, e foarte împământenită ideea că orice performanță trebuie validată printr-o creștere salarială, banii fiind cel mai puternică motivație. Acesta este un sistem tradițional de recompense.

Ducând aprecierea și validarea la rang de pilon de sine stătător în cultura ta organizațională, prin acțiuni precum „Angajatul lunii” sau recompense personalizate pe nevoile fiecărui angajat în parte, vei obține, la rândul tău, recunoașterea angajatului tău. Fii cât mai vocal cu privire la reușitele angajaților tăi și nu le neglija nevoia de validare!

Susține-ți angajații!

În cazul în care ești manager într-o clinica sau într-un spital, iar decizia finală nu îți aparține, devino avocatul anagajaților tăi. Susține-i în demersurile și cererile lor, indiferent de cât de mari sau mici sunt. Bineînțeles, trebuie să crezi și tu în ei și să fii conștient de munca și meritele lor. Este important ca angajații tăi să simtă că nu sunt singuri și fac parte dintr-o echipă unită, care prețuiește fiecare membru al său. Odată cu aspect, ai ocazia de a regândi planificarea bazată pe obiective și acțiuni și de a renegocia termenii. 

În definitiv, un bonus financiar punctual poate reprezenta o fericire de moment, însă dacă nu există susținere emoțională și bazată suport reciproc, ideea de recunoaștere și validare pălește ușor-ușor. Ai grijă de angajații tăi și stima lor de sine!

Citeste si Viitorul medicilor prin ochii unuia dintre cei mai importanti manageri din sistemul medical privat din România – Wargha Enayati

Exit mobile version