Se apropie cu pași repezi finalul anului universitar, iar pentru cei care sunteți în ultimul an de facultate, pe lângă ultima sesiune, se adaugă și examenul de licență și cel de rezidențiat, așa că tensiunea devine tot mai mare și abia așteptați să vă eliberați, să vă ridicați un nor de pe umeri și să vă mai destindeți puțin.
Deoarece până să scăpați de toate acestea se face toamna târziu, pentru că ultimul examen al absolvenților la medicină, rezidențiatul, îl veți susține abia la mijlocul lunii noiembrie, încercați să aveți grijă de sănătatea voastră mintală și după sesiune să vă luați o pauză de relaxare, apoi, după licență, pe care o veți susține în luna septembrie, încă un scurt refresh și așa pas cu pas veți ajunge să încheiați triumfători etapa studenției, deschizând drumul carierei pentru care ați muncit îndelung.
Cred că în momentul de față unii dintre voi aveți deja lucrarea de licență redactată sau sunteți în plin proces cu ea și probabil vă întrebați: în ce constă prezentarea? Ce documente trebuie să depun pentru înscriere? Ce este proba scrisă? Cum se desfășoară proba orală? Care este termenul de predare a lucrării tipărite la decanat? Ce recomandări există pentru o prezentare de succes?
Înainte de a dezvolta aceste detalii, trebuie să știți că majoritatea facultăților de medicină organizează 2 sesiuni, una în septembrie și una în februarie a fiecărui an, conform calendarului anual stabilit și publicat cu cel puțin 4 luni înainte de desfășurare. Examenul de licență este coordonat și organizat de decanul fiecărei facultăți.
Trebuie să verific lucrarea cu un program antiplagiat?
Nu toți profesorii îndrumători cer să atașați lucrării voastre și un raport generat de un program antiplagiat, dar este variabil de la un coordonator la altul. Însă oricum voi o să depuneți și o declarație de originalitate a lucrării prin care vă asumați răspunderea.
Ce documente sunt necesare pentru înscriere?
Există o serie de documente tipizate pe care le găsiți în secțiunea anexe pe site-ul universității din care studiați, ca: cererea de alegere a temei, declarația de originalitate, referat cadru didactic coordonator, cerere înscriere licență și pe care le veți depune la decanat împreună cu lucrarea de diplomă.
Mai aveți nevoie și de fișa de lichidare care atestă că nu aveți nicio datorie la biblioteca universității sau biblioteca centrală a orașului sau la cămine, care de asemenea va trebui să o duceți semnată la secretariat. După procedura de lichidare veți primi diploma de bacalaureat.
În ceea ce privește tipărirea lucrării de licență, nu vă apucați decât după ce ați consultat amănunțit regulamentul facultății: unele facultăți cer să fie tipărit doar pe o pagină, altele au diferite reguli privitor la tipul copertei, sau să fie broșată și nu legată în vreun alt fel. De obicei trebuie ca studentul să tipărească licența în 3 exemplare: unul pentru a fi depusă la decanat, al doilea pentru a-l duce coordonatorului și al treilea pentru arhiva personală. Căutați cu grijă o editură unde să vă fie oferite servicii de calitate și care să se potrivească cu cerințele din regulamentul facultății din care faceți parte.
Predarea lucrării de licență la decanat împreună cu documentele menționate mai sus este de obicei prin luna august, orientativ, căci este variabilă și diferă de la un an la altul și de la un oraș la altul. Regulamentul de susținere a examenului de licență al Universității de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București vă vine în ajutor cu menționarea unor aspecte generale care trebuie cunoscute de fiecare dintre voi, în oricare centru universitar ați studia:
- Art. 5
(1) Comisiile de examen de licență se stabilesc pe programe de studii/specializări, prin decizie a Rectorului Universităţii, la propunerea Consiliilor Facultăţilor şi cu aprobarea Senatului Universităţii.
(2) Comisiile de examen de licenţă sunt următoarele: comisia centrală de licență a facultăţii, comisia de specialişti a probei scrise, comisiile de supraveghere a probei scrise, comisiile probei practice, comisiile pentru susţinerea lucrărilor de licenţă.
(3) Comisiile sunt alcătuite dintr-un președinte, membri și un secretar. Preşedintele Comisiei centrale de licenţă este Decanul Facultăţii sau, în absenţa sa, unul dintre Prodecani, delegat de acesta. Secretarii comisiilor de licență au numai atribuţii de administrare a documentelor.
- Art. 6
(1) Participarea studenţilor la examenul de licenţă este condiţionată de promovarea tuturor examenelor obligatorii şi acumularea tuturor creditelor din toţi anii ciclului de licenţă urmat.
(2) Candidaţii la examenul de licență prezintă la înscriere un certificat de competenţă lingvistică într-o limbă de largă circulaţie internaţională care poate fi eliberat de UMF„Carol Davila” București sau de altă instituţie specializată, naţională sau internaţională, recunoscută de Universitate.
(3) Înscrierea la examenul de licenţă se realizează la Decanatul Facultăţii, în perioada anunţată şi publicată prin afişare cu cel puţin 1 lună înainte de data examenului.
(4) Taxa de participare la examenul de licenţă se achită conform reglementărilor Universităţii.
(5) Absolvenţii fiecărei promoţii se pot înscrie la examenul de licență organizat în cele două sesiuni ale anului universitar. Absolvenţii promoţiilor anterioare se pot înscrie la examenele de licență în sesiunile programate pentru promoţia curentă.
Te-ar putea interesa și: Specialitățile chirurgicale: care sunt ele și ce anume ți se potrivește?
- Art. 7
(1) Examenul de licenţă cuprinde următoarele probe:
a) proba scrisă – evaluarea cunoştinţelor teoretice;
b) proba practică – verifică abilitățile și competențele practice specifice domeniului de absolvire, pentru facultățile de Medicină Dentară și Farmacie;
c) prezentarea şi susţinerea publică a lucrării de licenţă – constă în evaluarea lucrărilor de licență prezentate de către candidați în conformitate cu prevederile cuprinse în anexele acestui regulament.
(2) Nota examenului de licență reprezintă media aritmetică dintre media notelor obţinute la proba scrisă şi la proba practică (acolo unde este cazul) şi nota obţinută la prezentarea şi susţinerea lucrării de licenţă.
(3) Media unei probe, ca medie aritmetică a notelor comisiei de examen, precum şi media examenului de finalizare a studiilor, se calculează cu două zecimale, fără rotunjire.
(4) Pentru promovarea unei probe absolventul trebuie să obţină cel puţin nota 5.00 (cinci), iar pentru promovarea examenului de licenţă absolventul trebuie să obţină cel puţin media 6.00 (şase).
Te-ar putea interesa și: Ce specialități de medicină primară merită să ai în vedere, ca viitor medic?
Proba scrisă
La proba scrisă veți avea un examen de tip grilă elaborat din tematica și bibliografia de rezidențiat, complement multiplu, publicată pe site-ul facultății cu cel puțin 6 luni înainte de susținerea examenului de licență, adică, la medicină din cele 3 manuale: Kumar și Clark Medicină Clinică, Lawrence – Chirurgie generală și specialități chirurgicale și din Sinopsis de medicină. Aici aveți ocazia să vă verificați din nou în același timp și cunoștințele pentru examenul de rezidențiat, de asemenea să vă încadrați într-un timp anume.
Puteți găsi repartizarea pe săli cu aproximativ 3 zile înainte de proba scrisă și e bine să fiți prezenți la sala în care ați fost repartizați cu jumătate de oră înainte de examen având cu voi cartea de identitate valabilă, carnetul de student și un pix. Durata probei variază, între 2 și 3 ore în funcție de numărul de grilă stabilit de către facultatea din care faceți parte fiecare dintre voi. Corectarea se va face prin scanare, iar după caz, puteți depune contestații în maxim 24 de ore de la afișarea rezultatelor.
Proba practică
Proba practică constă în evaluarea aplicării cunoștințelor și deprinderilor practice pe care le-ați dobândit de-a lungul anilor de studiu, cu specific pentru facultățile respective: la medicină dentară este de tip prezentare de caz, la farmacie este de tip practic (realizarea unui preparat cu identificarea și controlul substanțelor). Proba se derulează specific fiecărei facultăți, iar evaluarea constă în aprecierea prin notă care trebuie să fie minim 5 (cinci), notă la care nu mai aveți dreptul de a o contesta.
Recomandări legate de prezentare
Prezentarea lucrării de licență o veți face întocmind mai întâi o prezentare de tip power point. Această prezentare are de regulă între 10 și 15 slide-uri, astfel încât durata prezentării să nu depășească 10 minute. E bine să țineți cont de câteva recomandări în realizarea acesteia: să aveți obligatoriu un slide care să conțină titlul lucrării, numele vostru și numele cadrului didactic coordonator cât și al șefului de disciplină. Un alt slide să îl dedicați cuprinsului lucrării. Apoi următoarele slide-uri pot să conțină text (idei principale, nu intrați nicidecum în amănunte), imagini, tabele, figuri, iar la final 1-2 slide-uri pentru concluzii. Unii coordonatori doresc să includeți la începutul prezentării și motivația voastră pentru care ați ales să studiați și să prezentați tema de față.
Încercați să vă folosiți imaginația și bunul gust în realizarea prezentării: nu supraîncărcați slide-urile cu informații detaliate și inutile, nu citiți cuvânt cu cuvânt de pe slide-uri, mai ales la scheme sau grafice puteți folosi bilețele sau și mai bine, formulați-vă în minte câteva fraze scurte și concise. Încercați să aveți un început și un sfârșit, nu insistați pe partea teoretică, ci fiți punctuali punând accentul pe scopul lucrării, obiectivele, materialele de studiu, metodele și așa mai departe. De obicei toate comisiile apreciază mult o astfel de organizare a prezentării și sunt motivate să vă acorde nota maximă.
Pentru a vă încadra bine în timp, puteți să faceți acasă câteva repetiții și să vă cronometrați, astfel încât să nu depășiți cele 10 minute. La finalul prezentării comisia vă va pune câteva întrebări referitoare la subiectul lucrării de licență, metodologia, resursele pe care le-ați folosit la care trebuie să răspundeți scurt, simplu și concis. De asemenea e bine de luat în calcul să aveți toate ppt-urile transferate în computerul din sala în care vor avea loc prezentările pentru a nu pierde timpul când vă vine rândul, deoarece o să fiți în număr mare și nu este posibil așa ceva.
Citește și: Rezidențiat în străinătate: ce pași să urmezi?
La notarea lucrării comisia va avea în vedere modul în care ați prezentat, claritatea expunerii, consistența materialului și evidențierea rezultatelor proprii și a contribuțiilor. Nota finală se calculează ca medie aritmetică a notelor acordate de membrii comisiei, rotunjită înspre nota cea mai apropiată.
Puteți fi liniștiți și deplin încrezători că acest examen nu pune probleme. Atâta timp cât voi ați muncit conștiincios și ați respectat îndrumările profesorului coordonator nu aveți de să vă fie teamă. Și apoi, după atâta muncă, cu siguranță v-ați creat în minte o imagine bine conturată a subiectului, așadar, veți reuși să răspundeți cât mai corect atât întrebărilor din proba scrisă cât și la proba orală.
Atenția și energia voastră investiți-o cu precădere pentru examenul de rezidențiat, acolo este nevoie de foarte mult timp și energie. Și nu uitați, printre toate aceste probe, de timpul vostru de relaxare, reîncărcați-vă regulat bateriile, hrăniți-vă cât mai sănătos, odihniți-vă suficient, ieșiți în natură și fiți totdeauna optimiști! Mult succes!
Vrei să fii la curent cu cele mai bune oferte de muncă? Înscrie-te gratuit pe MEDIjobs, iar noi te vom conecta simplu și rapid cu joburile din spitalele și clinicile din România.
De profesie medic rezident în cadrul specialității medicină de familie, iubesc domeniul sănătății și sunt entuziasmată de a-i inspira și pe alții. Fire creativă și curioasă, sunt pasionată de lectură, călătorii și natură.