Site icon MEDIjobs

7 soluții de HR pe care managerii să le aplice după o criză

criză

Perioadele de prosperitate și de criză se succedă, iar companiile din toate domeniile au de suferit. Multe dintre procesele interne se schimbă, angajările se suspendă, sau mai rău, în perioadele de criză personalul este redus sau salariile angajaților sunt scăzute drastic. 

Perioada pandemiei COVID-19 a fragilizat numeroase companii, fie ele din domeniul medical. Desigur, au fost câteva specialități la mare căutare, dar pentru altele pacienții s-au rărit din cauza restricțiilor impuse, dar și pentru a asigura măsurile adecvate de siguranță. Virusul a circulat cu o viteză imensă și ceea ce era inițial un focar în China s-a transformat repede într-o problemă globală. 

Pentru că există speranță și viața continuă chiar și în perioadele grele, este important ca managerii și specialiștii HR să găsească modalități să mențină sau să întărească coeziunea în cadrul echipelor și ale companiilor, indiferent de dimensiunea lor.

În acest articol vei găsi care sunt cele mai bune 7 soluții pe care să le aplici în calitatea ta de specialist în resurse umane în companie și pe care să le pregătești încă dinainte de terminarea crizei.

Asigurarea atragerii și retenției celor mai buni specialiști

În perioadele dificile s-ar putea să te lovești de provocări financiare, ceea ce s-ar putea traduce prin reducerea personalului, scurtarea perioadei de lucru sau bariere majore. În timpul acestei pandemii, medicii și ceilalți specialiști au trebuit să se adapteze și să ofere servicii medicale de la distanță, prin intermediul tehnologiei.

Dacă pe o perioadă scurtă de timp telemedicina poate să aibă avantajele sale, această metodă nu este una viabilă pe termen lung. Ea poate fi folosită, de exemplu, în cazul în care există o urgență, dar este limitată la proceduri și diagnosticul pus trebuie apoi reconfirmat. 

În acest caz, specialiștii au de suferit de pe urma lipsei contactului cu pacienții – ei pot să aprecieze greșit și să pună diagnostice care nu corespund realității sau să nu poată să observe gravitatea situației. 

Ca să te asiguri că reții și aduci în echipă persoane competente, cu experiență, încearcă să le oferi încă din timpul pandemiei spațiul necesar desfășurării activității și limitează numărul de persoane pe care îi pot trata, dar crește nivelul de servicii și astfel, de calitate, a actului medical. Un adevărat profesionist nu se va mulțumi cu jumătăți de măsură, iar acest lucru se va vedea. Dacă nu le oferi cadrul adecvat pregătirii lor, vor pleca cu prima ocazie la o altă companie medicală care le-o oferă.

Citește și Telemedicina sau consultațiile online – ce trebuie să știi?

Ajustarea programului sau modului de lucru

Momentele de criză au minusuri, dar vin și cu plusuri – multe dintre soluțiile de organizare sunt inedite și presupun creșterea adaptabilității.

Dacă programul de lucru este mult micșorat, propune scăderea numărului de ore pe care angajații să le lucreze sau propune-le celor interesați un program de lucru part time. Acolo unde situația îți permite, recrutează studenți care să capete experiență, dar care să ajute compania cu entuziasmul pe care cei experimentați, poate, nu îl mai au.

Motivarea financiară

Această componentă este una pe care mulți angajați o iau în considerare, dar nu este definitorie. Atunci când hotărăsc să se angajeze, mulți iau în calcul numeroase beneficii, printre care și cele non-financiare. Dar vom discuta pe larg despre ele mai târziu.

Dacă este posibil, menține salariile la același nivel pe tot parcursul pandemiei. Dacă nu, explică-le angajaților care vor fi măsurile și cum puteți să faceți să treceți cu bine peste această perioadă. Cel mai probabil mulți vor înțelege că aceasta este o perioadă grea și vor rămâne aproape. 

Cu toate acestea, o dată ce compania a luat un angajament, personalul nu-l va uita. Asigură-te că atunci când situația devine mult mai bună, revii la salariile inițiale sau chiar le crești ca să le arăți aprecierea și că vrei să își continue cariera în cadrul companiei.

Citește și Profesarea medicinei în timpul pandemiei COVID-19 necesită un cadru adecvat situației actuale

Acordarea unor beneficii non-financiare pentru angajați

Când vine vorba de beneficiile non-financiare, acestea se împart în mai multe categorii – cultură organizațională, oferirea de servicii și echilibru viață profesională și timp liber.

Cu cât cultura organizațională este una mai etică și mai îndreptată către nevoile angajaților și ale pacienților deopotrivă, cu atât cei dintâi se vor simți mai valorificați. De exemplu, nu merge după deviza „Pacientul nostru are întotdeauna dreptate” căci vei naște frustrări, de multe ori justificate, pentru că medicii, asistenții și celelalte tipuri de personal medical, vor trebui să se comporte umil în fața pacienților. Aceasta ar trebui să fie o relație bazată pe un respect reciproc, bidirecțional.

Apoi, există o multitudine de servicii pe care poți să le oferi angajaților – abonamentele la sălile de fitness, pachete de sănătate pe care să le folosească pentru ei sau familiile lor, ajutor cu relocarea în cazul în care există medici care doresc să vină din alte părți ale țării pentru a-și consolida carieră în cadrul companiei tale, abonamente de telefonie mobilă și internet, sau vouchere la diverse magazine și spa-uri ori centre recreaționale.

Cea de-a treia categorie este absolut necesară pentru o viață echilibrată a personalului medical. Dacă în timpul pandemiei le-ai cerut să facă unele sacrificii, acum este timpul să îi anunți care sunt noile planuri. De exemplu, îi poți da fiecăruia o zi liberă într-o lună în care să poată să își rezolve probleme pe care altfel nu le-ar putea rezolva. Există mereu modalități non-financiare prin care să îți arăți recunoștința pentru munca și devotamentul angajaților tăi.

Citește și Top 5 cele mai dorite beneficii pentru angajati cu activitate in domeniul medical

Formarea continuă a personalului medical

Mulți medici nu au putut să participe la congresele medicale pe perioada pandemiei, ceea ce a dus la un grad mare de dezamăgire. Desigur, totul s-a mutat în online, inclusiv conferințele, dar experiența nu mai este deloc la fel. Odată cu vaccinarea tuturor angajaților și revenirea vieții treptat la normal, asigură-le medicilor câteva zile libere pe care să le petreacă în compania unor specialiști asemenea lor și unde să continue să se formeze. 

Pentru medici este important să mențină conexiunea cu lumea academică și să se dezvolte, căci în acest domeniu intervin multe schimbări și trebuie să țină pasul cu cele mai noi descoperiri sau tratamente.

Combaterea dezinformării

Dacă echipa de management nu comunică util și la timp, există posibilitatea să se nască multe speculații de-a lungul timpului. De aceea este absolut necesar să combați dezinformarea. Poți să te asiguri că nu sunt împrăștiate zvonuri sau informații false ori jumătăți de adevăr comunicând mereu transparent, chiar și în cele mai dificile momente.

De exemplu, dacă există disponibilizări, anunță din timp astfel încât personalul să fie pregătit. De asemenea, în cazul micșorărilor de salariu, redu și timpul de lucru pentru ca angajații să se poată angaja part time și la o altă companie și să își suplimenteze astfel veniturile.

Comunicarea internă

Comunicarea este esențială pentru menținerea unei bune relații între colegi. Cu cât comunicarea este mai eficientă, cu atât ea va duce la o coeziune mai mare a echipei. Instituie sesiuni regulate de întâlniri atât cu mai mulți colegi din diverse specialități, cât și unele individuale.

În cadrul celor individuale poți să oferi, dar și să ceri feedback. Nu subestima puterea feedback-ului. Citește mai multe despre importanța acestuia în domeniul medical. El este un aliat puternic al construirii unor companii bine ancorate în realitate.

Concluzie

Cele mai grele crize sunt cele în care nu doar că există dificultăți financiare, ci și dispute între colegi și multă opacitate în comunicare. Orice manager bun comunică eficient cu echipa sa, adaptează procesul de selecție și de recrutare, motivează angajații, iar atunci când criza trece, așa cum se va întâmpla inevitabil și în cazul pandemiei COVID-19, acesta își va recompensa angajații pe măsura efortului și a devotamentului lor pentru companie.

Angajezi specialiști medicali? Înregistrează-ți compania aici, spune-ne ce posturi libere ai, iar noi te conectăm cu candidați calificați.

Exit mobile version