Site icon MEDIjobs

27 de spitale vor fi nou construite sau reabilitate și dotate. Guvernul a semnat memorandumul

spitale

27 de spitale de stat vor fi nou construite sau reabilitate, în urma unei decizii a Guvernului României, de adoptare a memorandumului prin care este stabilit calendarul pentru semnarea contractelor necesare implementării acestor investiții. Bugetul total al investiției se ridică la aproape 2 miliarde de euro.

Concret, la ultima ședință de Guvern, membrii Executivului au adoptat un memorandum prin care este stabilit calendarul asumat pentru procedurile necesare semnării contractelor de finanțare – acestea vor fi efectuate până la finele acestui an (cel târziu).

Potrivit explicațiilor reprezentantului Guvernului, sunt avute în vedere construcția și dotarea a 7 spitale județene și construcția, reabilitarea sau dotarea a 20 de spitale municipale sau orășenești. Finanțarea, care este de aproape 2 miliarde de euro, vine din fonduri europene și din Banca Europeană de Investiții.

Citește și Cum își pot descărca salariații adeverința de vechime prin Revisal

„Calendarul este destul de strâns şi implică publicarea ghidurilor până la data de 15 mai şi lansarea apelurilor până la 10 iulie, astfel încât toate contractele de finanţare să poată fi semnate până la finalul anului. Sănătatea este un domeniu prioritar pentru Guvern, se regăsește printre principalele preocupări ale cetățenilor români și, ca atare, beneficiază de atenție maximă pentru a îmbunătăți atât infrastructura medicală, dar și nivelul de siguranță oferit de spitale, astfel încât pacienții români să beneficieze de condiții moderne – și de îngrijire, și de tratament”, a explicat Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului, la briefingul de după ședința Executivului.

Potrivit ordinii de zi a ședinței de Guvern, acest memorandum creează premisele pentru următoarele:

Ești specialist medical și vrei un loc de muncă mai bine plătit? Înscrie-te gratuit pe MEDIjobs, iar noi îți vom aduce cele mai bune oferte de angajare de la clinici și spitale de top din România.

Exit mobile version