De Ce Refuză Pacienții Să Fie Consultați De Medicii Rezidenți?

rezidenti

În opinia colectivă, un medic rezident nu este încă medic cu acte în regulă. Este o persoană la început de drum, care încă nu s-a format și încă învață. În acest context, în care, oricum, un pacient vine la medic într-o poziție vulnerabilă și având nevoie de ajutor, acesta devine mult mai nesigur și suspicios cu privire la calitatea profesională a celui cu care stă de vorbă.

Care sunt cele mai mari temeri ale pacienților

Un medic rezident nu este specializat.

Pornind de la această de la această premisă, pacienții vin cu ideea că, nefiind specializat, șansele ca medicul rezident să greșească sunt mai mari. Evident, se pleacă din start cu o doză de neîncredere, care se va simți atât la nivel de discurs, cât și la nivel de limbaj al corpului în ceea ce privește pacientul. 

Cum tratăm această situație?

În primul rând, cu calm și răbdare. Indiferent de natura problemei pacientului, te ajută foarte mult să îi transmiți încredere, siguranță și dedicare. Comunicarea și oferirea unor argumente valide în cazul afecțiunii sale, dar și senzația că este o prioritate, va face pacientul să devină mai puțin defensiv și să coopereze mai ușor. 

Citeste si Examenul de rezidențiat: Care sunt opțiunile în caz de eșec?

Un medic rezident nu are autoritate.

Poate considera că un consult din partea unui medic rezident este o pierdere de timp, acesta neavând autoritatea necesară pentru a lua decizii concrete. Va cere să fie consultat de un medic specialist, care să poată conchide imediat tratamentul sau pașii următori în terapia pacientului. 

Cum tratăm această situație?

Explicăm foarte clar că există o anumită metodologie în consultul pacienților, iar prima etapă este acea de a defini foarte clar problema și de a o încadra într-o categorie, urmând apoi o serie de analize și definirea tratamentului final, care, bineînțeles, va fi decis împreună cu un medic specialist. Este vorba despre eficientizarea proceselor, pentru a putea prelua cât mai mulți pacienți, cererea fiind, așa cum știm, foarte mare.

Un medic rezident este un student care nu și-a luat examenul

O altă percepție eronată în opinia colectivă este legată de faptul că un medic rezident nu a promovat examenul final. Din acest motiv, el devine un soi de asistent al medicului primar sau specialist, așa că nu este în măsură să consulte pacienți în lipsa unei autorități clare. 

Cum tratăm această situație?

Deși o astfel de justificare poate părea redundantă pentru mulți dintre noi, uneori este necesar să argumentăm evidentul, pentru ca pacienții să aibă încredere în noi. Primul pas într-o relație medic-pacient de calitate este legat de încrederea pacientului pe care medicul trebuie să o câștige. Neavând în spate ani de experiență și recomandări, suntem nevoiți să „ne vindem” așa cum știm mai bine, ceea ce poate însemna inclusiv explicarea statului de medic rezident. 

Citeste si Schimbarea specialitatii in timpul rezidentiatului

Un medic rezident este tânăr și nesigur 

Se întâmplă des, ca în orice altă industrie, ca oamenii la început de drum să fie considerați nesiguri pe munca lor. Cu atât mai mult, într-o industrie în care sănătatea oamenilor primează, neîncrederea crește exponențial. 

Cum tratăm această situație?

Simplu, cu accent pe empatie, răbdare și dorința de a ajuta. Un medic rezident la început de drum este tânăr, poate fi puțin nesigur, dar este și o persoană cu o mare dorință de evoluție, cu o mare dorință de a ajuta și cu mai multă răbdare de multe decât un medic care își practică meseria de mai mulți ani decât își poate aminti. Trebuie să transmitem aceste aspecte prin toți porii și prin atitudinea pe care o abordăm în fața pacienților. 

Mult succes în meseria pe care ați ales-o!

Citeste si Eu ce specialitate imi aleg la rezidentiat?

Despre Autor

Cristiana Cornea

Cat lover, coffee drinker, storyteller, candle maker – cam așa ar suna bio-ul meu pe Instagram. Cred despre mine că sunt o persoană complexă, curioasă și loială, deși mă plictisesc rapid. Scriu nu numai ca să îmi hrănesc sufletul, ci și stomacul, ca să îmi plătesc chiria și abonamentul la Internet. Nu știu exact ce scrie pe cartea mea de muncă, dar în viața sclipicioasă a industriei mele, sunt Social Media Specialist și Content Creator.

Unde te afli in cariera?

mai sunt 3 intrebari

In ce orase ai vrea sa lucrezi?

mai sunt 2 intrebari

Ce iti doresti de la urmatorul job?

mai este o singura intrebare

Am ani de experienta
si as vrea sa ma dezvolt profesional ca .

Ce alte aspecte ti-ai dori sa imbunatatesti profesional?

este ultima intrebare

Multumim pentru raspunsuri!

Alatura-te celei mai mari comunitati digitale din Romania dedicata exclusiv specialistilor medicali si acceseaza Gratuit resurse pentru a te implini profesional.
Inscrie-te pentru a primi oferte relevante si sfaturi de cariera direct in casuta ta de email!
Înapoi
Facebook Comment