Site icon MEDIjobs

Tot Ce Trebuie Să Știi Ca Viitor Medic Rezident – Specializare Și Examenul De Rezidențiat

rezidenti

Sunt câteva momente importante în viața unui viitor medic rezident, momente de care depinde întreaga lui carieră: alegerea specializării, perioada rezidențiatului, examenul final, dar și alegerile ce îi vor conduce drumul spre carieră, după ce le bifează pe toate cele de dinainte

Alegerea specializării

În primul rând, alegerea specializării nu trebuie să îți genereze panică. Este adevărat că această decizie poate părea foarte grea și sunt șanse mari să nu te simți neapărat pregătit pentru ea. Trebuie să știi este că dacă îți dai seama, după o anumită perioadă, că nu ți se potrivește ceea ce ți-ai ales, poți să îți schimbi specializarea.

Este necesar să faci o cerere la Ministerul Sănătății și, conform mai multor surse, de cele mai multe ori această cerere se aprobă. Mai mult decât atât, se poate întâmpla ca cele două specializări să fie echivalente, astfel încât să nu fie nevoie să recuperezi în vreun fel. Depinde de la specializare la specializare. 

În al doilea rând, reperul care ar trebui să cântărească cel mai mult atunci când faci lista de avantaje versus dezavantaje, este legat de tine și de propriile dorințe. Gândește-te cum ești tu, care sunt skill-urile tale de bază și ce îți place cel mai tare să faci. O meserie practicată cu pasiune este o meserie care o să îți aducă și satisfacție financiară. Evident că nu neglijăm acest aspect, avem nevoie de bani pentru a trăi. Însă, dacă decizia ta este exclusiv bazată pe considerente financiare, s-ar putea să nu atingi potențialul maxim, iar specializarea aleasă să nu îți aducă fericire. 

E foarte important să experimentezi cât se poate de mult, fie că vorbim despre voluntariat, conferințe, schimburi de experiență sau tot soiul de evenimente care ar putea să te ajute să înțelegi mult mai bine ce înseamnă fiecare specializare. 

Pentru cei care sunt aproape de Universitatea de Medicina și Farmacie ”Grigore T. Popa” Iași, au opțiunea de a vizita Centrul de consiliere Medvise, care are ca obiectiv sprijinirea studenților în alegerea specializării, constând în activități de consiliere și orientare profesională a studenților de la disciplinele medicale si conexe.

Un alt sfat este legat de alegerea unui mentor, unei persoane care să te inspire, să te ghideze și să îți arate ce înseamnă cu adevărat o anumită specializare și să te motiveze să continui, indiferent de provocările specifice tinerilor la început de carieră. 

Între timp, mai poți încerca să rezolvi teste cu rolul de a-ți da o direcție cu privire la ce specializare ți s-ar potrivit. Nu lua rezultatul ca pe unul 100% valabil, ci mai degrabă ca o temă de gândire în luarea deciziei finale. 

Citeste si Examenul de rezidențiat: Care sunt opțiunile în caz de eșec?

Examenul de rezidențiat

Anul acesta, examenul va avea loc în data de 8 decembrie 2019. Inițial, data a fost setată pentru 17 noiembrie. O veste bună, dar poate și puțin neplăcută, în ideea că se prelungește perioada de emoții. Noi credem că e bine să folosești această perioadă în favoarea ta, pentru a mai acumula informații și pentru a te pune la punct total cu materia necesară. 

Bibliografia este aceeași ca cea de anul trecut și poate fi găsită pe site-urile oficiale. 

Ce acte sunt necesare pentru depunerea cererii de înscriere la rezidențiat: 

*Candidaţii depun această taxă în contul IBAN RO36TREZ70020E365000XXXX, CUI 4266456, DTMB (DIRECȚIA DE TREZORERIE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI) BENEFICIAR MINISTERUL SĂNĂTĂȚII, ADRESA: STR. CRISTIAN POPIȘTEANU NR. 1-3, SECTOR 1, BUCUREȘTI, cod 010024.

Înscrierile se fac în funcție de fiecare facultate în parte, așa că te încurajăm să verifici secțiunea de rezidențiat de pe site-ul fiecărei facultăți în parte. De asemenea, recomandăm ferm verificarea site-urilor în mod constant pentru că, de exemplu, la Facultatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara există 4 simulări de examen de rezidențiat, iar următoarea va fi pe 19 octombrie. Acestea sunt utile dacă vrei să te acomodezi cu timing-ul alocat examenului, cu modalitatea de examinare, dar și cu modalitatea de marcare a răspunsurilor corecte. 

Citeste si Eu ce specialitate imi aleg la rezidentiat?

Odată trecute primele două etape, urmează cea în care ne pregătim intens pentru cariera în domeniul medical, cu deciziile aferente. Fie că decidem să lucrăm în domeniul privat sau la stat, etapele de evoluție sunt în mare măsură similare și depinde de noi cât de repede avansăm. 

Mult succes la examen și, când ai timp liber, aruncă o privire pe blogul nostru pentru că aici povestim mereu despre domeniul medical, de la studenție până la angajare!

Exit mobile version