Site icon MEDIjobs

Ce presupun curăţarea, dezinfecţia şi sterilizarea într-o unitate medicală

unitate medicală

Există foarte multe unităţi medicale specializate pe anumite ramuri ale medicinei, fiecare dintre ele trebuie să urmeze un protocol propriu de igienizare, ȋnsă, ȋn ceea ce priveşte curăţarea, dezinfecţia şi sterilzarea, regulile sunt comune.

Când vine vorba de sănătate, fiecare dintre noi doreşte să fie ȋngrijit şi tratat la superlativ şi să ȋşi poată relua activitatea ȋn cel mai scurt timp posibil. Dar puţini ştim că un redutabil adversar al sănătăţii este contaminarea cu un agent patogen care să genereze o infecţie care să ne pericliteze viaţa. Şi acest lucru se poate ȋntâmpla chiar acolo unde mergem să ne facem bine: la spital. 

În cele ce urmează vom ȋncerca să punctăm câteva din multele aspecte ale procesului de igienă care trebuie prestat ȋn unităţile medicale.

O unitate medicală poate avea mai foarte multe spaţii şi ȋncăperi, cu destinaţii diferite, fiecare dintre ele necesitând condiţii de igienă diferite. Gradul de curăţenie al diferitelor ȋncăperi este ȋn concordanţă cu gradul de asepsie al actelor medicale care se practică acolo.

Citește și Recoltarea de sange: instrumentar si proceduri

În funcţie de exigenţele de igienă, spaţiile unităţilor medicale se pot clasifica ȋn 4 zone:

Zona 1Zona 2Zona 3Zona 4
Holul de la intrarea principalăHoluriPediatrieNeonatologia
Servicii administrativeAscensoareTerapie intensivăBlocul operator
Servicii economiceScărileUrgenţeBlocul de naşteri 
Servicii tehnice (de ȋntreţinere)Sălile de aşteptareSăli de tratamentSecţii de arşi
Aşezăminte pentru persoane vârstniceCabinete pentru consultaţii ambulatoriiSaloaneImunodeprimaţi

MaternităţiLaboratoareSecţii unde se practică grefe

Unităţi pentru ȋngrijirea persoanelor vârstniceRadiologieSecţii de chimioterapie

Secţii medicaleHemodializăSecţii de oncologie

PsihiatrieReanimareSecţii de onco-hematologie


Explorări funcţionale


Sterilizare centrală


Zona destinată  preparării apei sterile


Grupuri snitare


Bucătăria

Curăţarea, dezinfecţia şi sterilizarea prezintă grade progresive ale igienizării şi au fiecare tehnici şi metode de implementare diferite. Prezentându-le progresiv din punctul de vedere al gradului de igienizare, trebuie să ȋncepem cu prima etapă: curăţarea.

Potrivit normelor ȋn vigoare, curăţarea este etapa preliminară obligatorie, permanentă și sistematică în cadrul oricărei activități sau proceduri de îndepărtare a murdăriei (materie organică și anorganică) de pe suprafețe (inclusiv tegumente) sau obiecte, prin operațiuni mecanice sau manuale, utilizându-se agenți fizici și/sau chimici, care se efectuează în unitățile sanitare de orice tip, astfel încât activitatea medicală să se desfășoare în condiții optime de securitate. Această activitate se realizează cu ajutorul produselor de curăţat şi a materialului de ȋntreţinere a curăţeniei. 

Produsele de curăţat sunt: săpunuri, detergenţi, abrazive; materialul de ȋntreţinere a curăţeniei presupune: mături, perii, teuri, mopuri, cărucior pentru curăţenie, cărucior pentru spălarea pavimentului, aspirator, mănuşi, lavete, torşoane, bureţi abrazivi. Ca tehnici de curăţat amintim: măturatul umed si spălatul; drept metode enumerăm: prin ȋmpingere, prin pivotare, metoda celor două găleţi. 

Pentru estimarea calităţii actului de curăţare, responsabilii cu igiena vor face evaluarea rezultatului. În timpul epidemiilor sau ȋn cadrul supravegherii infecţiilor ȋn secţiile de risc, evaluarea presupune recoltarea de probe de mediu şi analiza acestora.

Citește și Mobilier şi instrumentar stomatologic – partea I

Dezinfecţia este procedura de distrugere a majorității microorganismelor patogene sau nepatogene de pe orice suprafețe (inclusiv tegumente), utilizându-se agenți fizici și/sau chimici. Este procedura care se aplică numai după curățare și este urmată de clătire, după caz. Excepția este reprezentată de situația în care suportul care trebuie tratat a fost contaminat cu produse biologice. În această situație prima etapă este de dezinfecție, apoi se realizează curățarea urmată de încă o etapă de dezinfecție și clătire, după caz.

Poate fi de trei tipuri:

Tipurile de dezinfecţie sunt: 

Tipul 1 se foloseşte pentru: 

     Tipul 2 se foloseşte pentru:

Alegerea metodei de dezinfecție și/sau sterilizare pentru suprafețe, instrumentar și echipamente trebuie să țină cont de categoria din care acestea fac parte: 

Gradul cel mai ȋnalt al dezinfecţiei presupune ȋnlăturarea de pe anumite suprafeţe a tuturor microorganismelor, acest lucru transformă acea suprafaţă ȋntr-una sterilă.

Sterilizarea este necesară pentru orice material medical şi chirurgical care trebuie să fie utilizat în condiţii de asepsie strictă.

Ea face parte din categoria procedurilor speciale, ale cărei rezultate nu pot fi verificate integral prin controlul final al produsului, trebuind să fie supusă validării, supravegherii bunei funcționări, precum și asigurării unei păstrări corespunzătoare a materialelor sterilizate.

Pentru sterilizare se utilizează fie metode fizice (utilizarea căldurii uscate sau umede, utilizarea radiaţiilor ultraviolete, a radiaţiilor gamma sau a electronilor acceleraţi) fie metode chimice (aplicarea unui produs chimic lichid sau gazos).

Organizarea activității serviciilor de sterilizare cuprinde:

 circuitul de colectare, recipientele și mijloacele de transport pentru dispozitivele murdare, nesterile;

 asigurarea ariei de curățare în vederea diminuării încărcăturii microbiene și eliminării încărcăturii organice și a biofilmului de pe dispozitivele medicale;

 verificarea stării de funcționare a aparaturii;

 spațiul curat pentru inventarierea și împachetarea dispozitivelor medicale;

 sterilizarea propriu-zisă și sistemul de control al procesului;

 procedurile de control și marcare a produselor finite;

 tratarea neconformităților;

 înregistrarea și arhivarea datelor privind parcursul procesului;

 circuitul de stocare, distribuție, transport la utilizatori;

 instruirea personalului;

Citește și Mobilier şi instrumentar stomatologic – partea a II-a

Toate etapele de igienizare presupun folosirea echipamentelor de protecţie, după caz. Acestea sunt doar trei etape ale ciclului de decontaminare la care este supus orice material sau instrument folosit in instituţiile sanitare.

Toate aceste etape sunt obligatorii pentru ca orice act medical să se poată face ȋn condiţii de siguranţă şi a pacientului şi a personalului din sistemul sanitar.

Sunt paşi simpli şi uşor de aplicat de care trebuie să ţinem cont pentru bunul mers al lucrurilor, mai ales în această perioadă dificilă. Normele de igienizare şi sterilizare, individuale şi de grup, ne pot salva viaţa.

Exit mobile version