Trei spitale din România vor beneficia de îmbunătățiri prin fonduri europene

Trei spitale din România vor beneficia de îmbunătățiri prin fonduri europene

Veste bună pentru pacienți și cadre medicale, Ministerul Sănătății a anunțat că Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a semnat trei contracte pentru îmbunătățirea condițiilor în spitalele publice.

Este vorba despre trei proiecte pentru îmbunătățirea condițiilor Spitalului Clinic de Urgență Sf. Ioan, București,  Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” din Constanţa și Spitalului Municipal de Urgență Roman.

În ce constau cele trei proiecte

Primul proiect, „Întărirea capacității Spitalului Clinic de Urgență Sf. Ioan, București”, va beneficia de o finanțare de 43.9 milioane de lei.

Obiectivul acestui proiect este protejarea personalului medical și a pacienților împotriva infectării cu SARS-CoV-2, precum și creșterea capacității celor două unități medicale, spitalul și Maternitatea Bucur din incintă, aceasta fiind unitate suport pentru pacienţii testaţi pozitiv, pentru diagnosticarea și tratarea pacienților infectați.

Citește și: Platforma de vaccinare se va modifica pentru ca românii să aibă acces la mai multe detalii

Prin cel de-al doilea proiect, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” din Constanţa va beneficia de un proiect cu o valoare de 36 milioane lei finanțare europeană.

Obiectivul acestui proiect este dotarea cu echipamente şi aparatură medicală de specialitate, precum şi cu materiale sanitare de protecţie, igienizare şi dezinfecţie, în vederea protejării sănătăţii populaţiei de efectele pandemiei.

Al treilea proiect are în vedere dotarea și achiziționarea de echipamente medicale pentru Spitalul Municipal de Urgență Roman, beneficiarul unui nou proiect finanțat cu 8,6 milioane lei din fonduri europene, prin Programul Operațional Infrastructură Mare.

Citește și: PEDITEL, serviciul de telemedicină prin telefon, lansează și o aplicație

Aceste echipamente medicale vor fi utilizate atât direct pentru pacienții cu COVID-19, cât și pentru tratamentul și îngrijirea pacienților suspecți sau non-COVID.

„Concret, finanțarea prevede îmbunătățirea capacității de monitorizare și îngrijire a pacienților, în special a cazurilor severe, care necesită internare la terapie intensivă, având în vedere că dotările actuale sunt precare și insuficiente pentru a face față unei astfel de crize sanitare, în special in camera de gardă, ATI, blocul operator, pe secțiile și în compartimentele spitalului”, informează Ministerul Sănătății.

Ești specialist medical și ești în căutarea unui loc de muncă? Creează-ți un cont aici, iar noi îți prezentăm cele mai bune oferte de angajare de la clinici și spitale de top din România.

Despre Autor

MEDIjobs

MEDIjobs este lider in Romania in domeniul recrutarii din sanatate. Recrutam specialisti medicali din Romania pentru Romania si trimitem oferte de job personalizate catre specialistii care se inregistreaza in platforma noastra. Ofertele trimise sunt bazate pe experienta specialistilor medicali, abilitatile lor, dar si salariul pe care si-l doresc. Procesul de inregistrare este RAPID, USOR si GRATUIT. Creeaza-ti contul astazi.

Facebook Comment