Site icon MEDIjobs

Studenții pot face voluntariat în spitale pe timp de pandemie?

voluntariat

În prezent, ne aflăm în starea de alertă, care a fost prelungită recent de premierul Ludovic Orban pentru încă 30 de zile. În timpul stării de alertă nu sunt în vigoare atât de multe restricții, precum în starea de urgență. 

Un exemplu în acest sens este faptul că studenții nu au restricții în privința accesului în spitalele din România pentru activități de voluntariat. 

Însă nici în starea de urgență voluntariatul în spitale nu era oprit. Ordonanța militară emisă în timpul stării de urgență, în 17 martie 2020, spunea că la nivelul fiecărui centru universitar vor fi recrutați studenți din cadrul facultăților de Medicină, începând cu cei din anul IV, pentru activități de voluntariat. Măsura a fost gândită ca studenții să ajute activitatea din camerele de gardă ale spitalelor. 

„Studenții recrutați desfășoară activități de sprijin doar în situația depășirii capacității curente a unităților medicale”, mai spunea documentul citat. 

Recrutări similare erau prevăzute și pentru fiecare județ unde există școli postliceale sanitare, începând cu cei din anul II. Și aici, elevii puteau ajuta personalul medical în cazul în care era depășit de pacienții confirmați cu Covid-19.

Citește și: Ce spun experții în epidemiologie: câte cazuri COVID-19 vor apărea în următoarele luni?

La scurt timp, studenții din Facultatea de Medicină „Carol Davila” din București s-au mobilizat. Peste 200 de studenți din anii de studiu IV, V și VI s-au înscris pentru a ajuta cadrele medicale. 

De exemplu, Direcția de Sănătate publică a avut ajutoare. În fiecare zi, voluntarii au fost organizați pe câte 2 intervale de 5 ore și au suplimentat necesarul de personal preluând din activitatea administrativă a Direcției. 

„La început numărul de voluntari se apropia de 50, iar activitatea lor se rezuma la apelarea cetățenilor întorși din străinătate, informarea lor cu privire la necesitatea auto-izolării la domiciliu și prezentarea pașilor de urmat în cazul apariției simptomelor. Ulterior, odată cu evoluția epidemiei și instituirea stării de urgență, nevoia pentru asistență a crescut și mai mult, iar sarcinile s-au diversificat. Astfel, activitatea continuă și în prezent și se va desfășura pe o perioadă nedeterminată, cât va fi necesar”, spunea un comunicat publicat în luna martie 2020 de Facultatea de Medicină „Carol Davila”.

Citește și: Tehnici simple care vă eliberează de stres în timpul pandemiei de COVID-19

Dat fiind faptul că, în ultimele săptămâni, numărul persoanelor confirmate cu virusul Covid-19 s-a menținut zilnic peste 1.000, cadrele medicale se tem de o eventuală supraaglomerare. În acest context, cel mai probabil o mână de ajutor din partea voluntarilor nu va fi refuzată. Pentru o mai bună organizare, tinerii ar trebui să aleagă să facă voluntariat prin intermediul asociațiilor studențești sau prin intermediul facultăților. 

Exit mobile version