Toată lumea care o cunoaşte pe Sabina Șerbu are doar cuvinte de laudă la adresa ei. Pentru că Sabina Şerbu e modestă şi nu-i place să vorbească despre ea, am apelat la cei care o cunosc şi am întrebat:
Cine este Sabina Şerbu?
Pe Sabina o ştim de pe 26 februarie. Atunci ne-a scris prima dată pe adresa de contact – eram în mijlocul acţiunii Blondie. Şi ne-a scris aşa cum e ea:
‘Eu îmi doresc să mă implic mult mai mult! Pot fi voluntar în spital sau în centru?
Îmi doresc acest lucru de ani de zile, am şi aplicat la Voluntar în spital, dar după două e-mailuri nu am mai primit răspuns. Sunt farmacist şi am finalizat şi Master în Genetică Aplicată. Cred că aş putea fi sincer de folos. Dar, mai ales, aş vrea să le ofer iubire şi îngrijire. Sau orice au ei nevoie.‘
Atunci am îndrumat-o către Asociaţia Blondie. Însă doar pentru câteva zile. În martie, după ce acţiunea noastră (drumul scaunelor) se anulase, căci începuseră deja primele semne de pandemie, ne-a scris iar. Era deja clar că aveam să ne cunoaştem bine. Şi nu ne-as scris oricum, ne-a scris cum e ea: argumentată, documentată, cu 2-3 soluţii la îndemână. Noi anunţaserăm deja trecerea de la scopul AND, pentru care ne înfiinţaserăm, la lupta cu Covid.
Ne-a scris să ne dea o mână de ajutor. Aşa că ne-am apucat de treabă. Trebuia să cumpărăm produse şi echipamente bune, credibile, eficiente. Să mă credeţi pe cuvânt (şi eu, Luciana Zaharia, am 20+ ani de corporatism în bagaj) – rar mi-a fost dat să văd un fişier mai organizat şi mai cu sens decat cel făcut de Sabina despre de unde şi ce fel de ventilatoare să cumpărăm. Şi apoi au urmat lămpi UV, monitoare. Şi am cumpărat de zeci de mii de euro bune.
În acelaşi timp, Sabina era voluntar la AjutorSpitale, aşa am ajuns la o mână bună de doctori din linia întâi, aşa am ştiut că trimitem echipamente pentru mâini de încredere. Ne-am aşezat repede şi bine împreună la drum, căci mirosim când dăm de oameni buni. Credem că e un noroc al nostru ăsta. Ce mi se pare grozav este că de la primul e-mail ne-a mirosit a mic geniu. Apoi ni s-a confirmat.
Am avut norocul să găsim pe drumul pe care am apucat-o singure o mână de Sabini si Sabine care să se aşeze la treabă cu noi ca şi când ne-am fi ştiut de o viaţă. Oameni care îşi găsesc sensul doar fiind şi făcând pentru alţii. Asta aş zice prima dată despre Sabina.
Apoi v-am zice că atunci când nu studiază (asta fac geniile), e copilaroasă şi… normală. Şi că are un câine urâţel pe care îl iubeşte tare şi care se numeşte Bella. Şi că vorbim şi acum despre nebulizatoare şi purificatoare. Şi despre cum o să bem o cafea după 15 mai. Şi despre cum o să salvăm alte planete. Credem că e din cei câţiva din generaţia aia de copii minune care încă nu au apucat să plece din ţara asta mult şi greu incercată… Încă. Noi am opri-o şi am valoriza-o cum se cuvine.” – Luciana Zaharia- ZI de BINE
Iată ce ne-a spus chiar Sabina despre ea:
Sabina, care a fost parcursul universitar, până la acest moment?
Este un parcurs scurt: Facultatea de Farmacie (UMF “Carol Davila” Bucureşti) şi Master Genetică Aplicată şi Biotehnologii (Universitatea Bucureşti). Nu am decis dacă s-a încheiat sau nu. Cu singuranţă învăţarea nu s-a încheiat.
Cum ai ales profesia?
Am mai primit întrebarea aceasta recent. Au fost 3 componente în alegerea mea:
- Chimia – îmi plăcea, îmi place, voiam să o folosesc (şi mereu am dorit să nu ramână ceva din ceea ce cunosc numai la mine, aşa că voiam să utilizez chimia într-un mod foarte “share-uibil”).
- Iubesc oamenii şi voiam ca ceea ce fac să fie alături de ei şi pentru ei, să ajungă repede la ei; în plus, deşi iubesc cercetarea, nu voiam să fiu doar un şoarece de bibliotecă. Când am ales, îmi vedeam parcursul aşa: întâi mă duc către oameni, le ofer tot ce pot şi apoi mă retrag în cercetare; nu în ultimul rând, când am luat în considerare medicina mi-am dat seama că aş sta tot timpul lângă pacienţii mei şi nu aş avea timp să produc nimic pe termen lung pentru ei (un tratament nou). Acum nu mai gândesc aşa (deci din acest punct de vedere, a fost o decizie semi-greşită).
- Îmi doream foarte mult să fiu independentă financiar – Facultatea de Farmacie părea să îmi ofere posibilitatea aceasta. Îmi era foarte teamă că, neputând să am propria independenţă, nu o să pot să ajut pe nimeni.
Nu regret deloc ce am ales, ştiu că am învăţat enorm din experienţă, din alegerea aceasta în sine, dar recunosc sincopele gândirii şi temerilor mele de atunci. Până aici am explicat cum ales profesia de farmacist. Dar acum nu mai sunt doar atât, cred că sunt mai mult “de profesie voluntar” – ceea ce mereu mi-am dorit, iar partea de genetică am adăugat-o din descoperirea domeniului chiar în unul din proiectele de voluntariat, unde, din organizator, cred că am devenit mai mult beneficiar prin prisma a tot ce am fost provocată să fac, învăţ, explic, descopăr (printre care şi Genetica).
Modele/mentori ȋn familie, la facultate sau master?
Da, mentori (sau oameni care m-au inspirat enorm) am avut de mică. Eu sunt şi foarte pasională faţă de oameni. Bunica, profa de mate din gimnaziu, cea de engleză … dar cel mai profund mentor al meu e Diana Niţescu – e si ciudat să o numesc mentor pentru că simt că termenul acesta e dintr-o arie foarte “formală” – iar relaţia mea cu ea e definită de orice, mai puţin de formalisme.
În puţine cuvinte, ea e un om care mi-a arătat pe pielea ei şi a mea ce înseamnă DESCHIDERE şi muncă, încredere, iubire necondiţionată. Apoi, eu văd mentori foarte uşor în oameni total random, pe care poate nici nu îi cunosc – orice om pe care îl văd făcând ceva sincer, real, total, cu multa consideraţie faţă de ceva sau cineva – pentru mine e o maaaaare mângâiere şi simt profund respect şi recunoştinţă faţă de acea persoană. Iar astfel de persoane sunt mai multe şi mai aproape de noi decât credem. Şi, pentru că nu aş putea să nu îi amintesc aici, aşa sunt şi părinţii mei şi mulţi dintre prietenii mei.
Duci problemele de serviciu acasă?
Nu stiu ce să spun … nu cred că am nişte “probleme de serviciu” şi nici “acasă” nu prea am la cine să le duc, decât maxim tot la mine. Uneori da, mă enervez. Dar am un fel de a fi învăţat, educat, de a lăsa totuşi repede orice aspect negativ din viaţa mea. Drumul până acasă, de obicei, mă limpezeşte. Şi dacă nu reuşeste doar drumul, atunci apa o face (îmi place să stau mult în apă, mă aduce “la originile mele” cum îmi spune prietena mea Diana) sau plimbarea cu căţeluşa mea o face, sau un copac, o floare … orice. Sunt norocoasă că nu “ţin” la probleme şi cred că nici ele la mine – mulţumesc!!!
Oricum, raţional vorbind, tot ce se întâmplă la serviciu sunt provocări şi dacă nu le vedem aşa, degeaba mergem. E unul dintre locurile unde putem creşte, e unul din laboratoarele noastre de dezvoltare, testare şi exerciţiu a propriilor puteri – şi metafora aceasta o ştiu tot de la Diana, dar e şi auto-resimţită.
Pont: ca să schimbi ceva negativ în pozitiv e de ajuns să …vrei. Dacă mă întreb “Şi de ce mă deranjează asta?” sau “Îmi foloseşte la ceva starea aceasta? Foloseşte cuiva?” de obicei mă remontez. Dacă am o explicaţie concretă la întrebarea mea, înseamnă că mai e un punct de transformat la mine sau mai am să mă gândesc cum să pun eu problema ca ceva anume să se schimbe – nu cred că ajungem în anumite situaţii doar pentru că “exteriorul” e de vină.
În orice context suntem şi noi, şi noi ne-am adus acolo. Deci mai bine am vedea care e alegerea următoare sau pasul următor, dacă actualul context nu ne place. Şi, să nu uit – eu sunt destul de introvertă, deci apropos de “dus acasă” – le-am repetat părinţilor mei câţiva ani că eu nu îi sun atâta timp cât nu am ceva bun să le transmit, şi o stare bună. Prefer să nu fac lucruri, decât să le fac cu o energie proastă.
Citește și Confesiunile unui farmacist: etica si profesionalism
Cum vezi relaţia cu echipa medicală (colegi, medici, cercetători etc.)?
Voi alege să mă refer la o “echipă medicală” extinsă – pentru că am prieteni medici, colegi farmacişti, biochimişti, biologi, unii dintre ei cu grad de cercetător. Am căutat tot timpul să-mi extind echipa oficială cu oameni interesaţi, cu oameni pasionaţi, cu oameni deştepţi – cu care comunic şi extra-job şi care îmi împlinesc zilele. Oamenii din comunitatea ştiinţifică internaţională sunt foarte buni (şi profesional şi uman) şi deschişi la comunicare. Nu le acord eu pe cât timp ar trebui (pentru că mă pierd de multe ori în aspecte mici). Comunitatea e foarte pestriţă. E ca în orice grup – trebuie să-ţi găseşti matching-urile şi să faci o treabă cât mai bună.
Medici cunosc doar dintre prieteni sau dintre cei pe care mi i-a scos viaţa în cale într-un mod deosebit, pentru că am căutat să întâlnesc oameni care fac bine şi oameni de la care să învăţ şi cărora să le dau şi eu ceva înapoi – şi sunt oameni awesome! Ce pot să vă spun este însă că, dincolo de cei care au câştigat diplome care să ateste profesiile acestea – de medic, farmacist, cercetător/om de ştiinţă etc. – sunt mulţi alţi oameni care au cunoştinţe în domeniile acestea.
Am mulţi prieteni (psihologi, IT-işti, artişti, matematicieni) care v-ar surprinde cu profunzimea nivelului lor de înţelegere a ştiinţelor vieţii şi cu care o conversaţie purtată poate duce pe oricine de la nivelul 1 la nivelul n neuronal. Şi fix aici avem toţi de lucrat: la a lucra împreună! Se pot rezolva probleme din orice domeniu cu viteze infinit amplificate dacă învăţăm să acceptăm că accesul la cunoaştere e liber şi că fiecare îşi foloseşte capacitatea mentală cum doreşte, ceea ce înseamnă că pot fi printre noi oameni care să ştie mai multe decât noi pe un subiect pe care poate suntem experţi sau oameni care pot avea abilităţi complementare care pot propulsa ceva ce ştim noi într-o cu totul nouă dimensiune, de unde soluţiile sunt integrate, uşor de aplicat sau uşor de diseminat.
Şi cred că cel mai bun exemplu ca domeniu aici este bioinformatica – fără de care genetica ar fi rămas în eprubetă şi s-ar fi dezvoltat în sute de ani (în timp ce acum e un domeniu de ~60 ani cu un boom fantastic). Bioinformaticienii au nevoie să ştie programare, chimie, biologie – iar pentru programare gândirea matematică este esenţială, şi tot aşa.
Cum este percepută profesia în lumea medicală?
Sincer? Nu ştiu. Obiectiv pot spune că, în România, farmacistul nu are un rol la fel de puternic în spital, cum are în alte ţări mai dezvoltate. Puternic în sensul de a fi implicat în deciziile de tratament. Dar cred că acest aspect se va schimba în câţiva ani. Sunt multe motive pentru care se întâmplă aşa acum, la noi, şi nu sunt medicii sau alţi “actori ai lumii medicale” de vină pentru aceasta. Trebuie să îţi câştigi locul în fiecare decizie. Şi cred că lucrurile se vor schimba pentru că:
1. Oamenii (pacienţii) sunt tot mai conştienţi de propriul corp şi informaţi, şi vor dori explicaţii tot mai detaliate cu privire la fiecare substanţă pe care vor fi sfătuiţi să o administreze;
2. Medicina devine tot mai personalizată;
3. Interacţiunile dintre medicamente devin tot mai numeroase şi diverse ca mecanisme (după cum sunt şi medicamentele) şi este tot mai greu pentru aceeaşi persoană să cunoască şi toate detaliile protocolului de investigaţie, de tratament, de urmărire şi toate modurile de acţiune ale substanţelor active şi cum acestea pot afecta un tip de pacient sau altul – tocmai de aceea rolurile vor fi puţin mai segregate în viitor şi în România, iar noi va trebui să ştim să conlucrăm mai bine si să înţelegem atât de bine ceea ce studiem încât să ne explicăm unii altora fără probleme respectivele noţiuni.
Sfaturi pentru /colegi/ medici/ cercetători?
Sfaturi e mult spus. Dar încurajez:
- Să-şi aleagă cu inima meseria şi din pasiune şi din iubire pentru cei care vor fi beneficiarii muncii lor (pentru cei viitori).
- Să comunicăm mai profund şi mai organizat (mai eficient) pentru a rezolva probleme şi pentru a învăţa mai mult unii de la alţii.
- Să avem mai mult curaj (să nu ne mai poticnim de “nu se poate”, “nu merge”, “ce să facem…”) – fiecare dintre noi, când avem o problemă acasă care ne sâcâie, facem tot ce putem să o rezolvăm. Aşa ar trebui să procedăm şi în profesie!
- Să fim mai empatici şi să nu desconsiderăm persoana din faţa noastră (pacientul) – pacientul e o minune, un dar cu care te poţi transforma, de la care poti învăţa (din reacţiile fiziologice şi din reacţiile psihologice), îţi poţi remodela gândirea, abordarea, poţi câştiga experienţă umană şi profesională – toate susţinându-l să îşi transforme în bine starea de sănătate. Şi mai ales e o persoană pentru care tu, noi ne-am format ca să îi fim de folos.
- Să căutăm soluţii în afara ariei medicale (cum mă bucur că am întâlnit medici, farmacişti, studenţi care fac asta!) – la oameni care vor să ajute – si aşa să accelerăm procesul de îmbunătăţire, flexibilizare a sistemului.
Timp liber? Hobby-uri?
Mai am de lucrat pe organizare personală, dar am şi timp liber. Îmi place să meditez, să contemplu existenţa, viaţa, lumea. Îmi place să stau pur şi simplu la soare şi vânt lin, câteva minute pe zi. Hobby-urile: dansul, pictatul/origami-ul/orice este hand-made şi cât mai “inventat ad-hoc”, cititul (ordinea se schimbă şi de la zi la zi).
De ce ai ales să rămâi în ţară?
Din încăpăţânare. Aşa am simţit, că am aici de făcut ceva, eram și foarte implicată într-un proiect când s-a “pus problema” să plec / ar fi fost momentul (la studii) şi ca să recunosc, nici nu cred ca am fost pregătită pentru asta – pe niciun plan (psihic, fizic). Nu că nu m-ar fi pregătit oameni pricepuţi la asta. Pur şi simplu aşa am văzut lucrurile – simţeam că munca şi ce am eu de făcut e încă aici. Acum sunt mai conştientă că a merge în afara ţării poate fi un mare câştig experienţial. Dar nu mi-au lipsit experienţele de dezvoltare nici aici, şi cred că în economia vieţii mele, am luat deciziile corecte. Ce aveam eu de învăţat se desfăşura aici, chiar dacă profesional asta mă costă acum (cel puţin eu îmi realizez minusurile).
Plusuri şi minusuri ȋn profesie
Întrebare grea. Mai ales pentru că eu, de ceva timp, nu mai practic meseria în farmacie, ci în cercetare-dezvoltare şi în fiecare zonă plusurile şi minusurile diferă puţin. O să încerc sa agreg, totuşi.
Plusuri:
– ai şansa să ajuţi (în aspecte vitale)
– e un domeniu în care e loc de multe îmbunătăţiri, cel puţin în România, deci pentru mine e super pentru că nu m-am născut doar să aplic o tehnică, ci să şi dezvolt soluţii (aşa vibrez)
– e provocatoare intelectual (dacă nu te mulţumeşti cu puţin)
– e bine plătită (încă, cel puţin după standardele mele – adică sunt salarii decente) – e adevărat că în România sunt şi nişte discrepanţe halucinante şi nejustificate, în opinia mea, între anumite profesii (obiectiv vorbind, farmaciştii sunt undeva la mijlocul scalei salariale)
– te trainează să înţelegi noţiuni cu ajutorul cărora poţi lua decizii informate în aspecte pentru care altfel poţi plăti foarte mult şi tot să nu îţi fie clar cum e bine să procedezi (serviciile medicale şi farmaceutice sunt încă o zonă obscură pentru mulţi şi e bine să poţi înţelege noţiunile ca să ai încredere în ceea ce decizi pentru sănătatea ta, a familiei) – am mulţi prieteni care se simt pierduţi când se lovesc de sistem şi mă sună ca să le spun unde e mai bine să meargă, ce să cumpere (de aceea insist că fiecare trebuie să ne auto-educăm în zona aceasta – începând de la noţiuni de chimie, fiziologie, până la substanţe active, modul de obţinere a unui medicament etc. – ne vom simţi mult mai calmi când luăm o decizie pentru care avem mai multe date, decât atunci când suntem într-o mare de necunoscut – şi aici încurajez mai ales tinerii să încerce să înţeleagă puţin despre ce e vorba în acest domeniu, dar şi pe cei maturi şi vârstnici – dacă nu să înveţe, măcar să asculte cu răbdare la cei dispuşi să le explice ştiinţific, dar cu limbaj adaptat, ce se întâmplă în corp, cu sau fără medicamente)
Minusuri:
– daca lucrezi în farmacie, un maaaare minus este fix ceea ce cred că părinţii şi bunicii fiecărui farmacist i-au spus de când a intrat la facultate: “ce bine, e o meserie curată” – total FALS! În farmacia de circuit deschis (adică cele private, la care mergem cu toţii, nu cele de stat, care aparţin spitalelor) fiecare farmacist cară cutii cu medicamente, recepţionează marfa, etichetează, aranjează rafturi, ba chiar şterge şi praful. Şi nu mă înţelegeţi greşit, niciodată nu am fugit de muncă. Problema e când faci aceste lucruri simultan sau aproape simultan cu a servi pacienţii, pe un counter aglomerat sau fără să apuci să bei un pahar cu apă. Cu multă marfă în fiecare zi. Nu e o meserie aşa curată – în cele mai multe zile, pleci cu halatul prăfuit ca un muncitor în construcţii. Aşa ceva se întâmplă şi pentru că traficul în farmacii e foarte mare în România şi din păcate există un deficit de personal / uneori se face economie şi la personal.
– sistemul informatic de prescriere al reţetelor (nu e un minus ca idee, ci ca implementare)
– faptul că te pregăteşti foarte mult pe zona ştiinţifică în facultate, iar în farmacie aplici undeva între 10 şi 50% de cele mai multe ori (poate fi dezamăgitor) – de aceea încurajez interacţiunile inteligente pacient-farmacist
– faptul că nu e timp de un act al consilierii profund (şi mi-aş dori să existe programări şi la farmacist)
– în cercetare un minus la noi ar fi că nu prea există inovaţie de produs, ci ~95% transfer de produs (practic nu se investeşte în a dezvolta molecule şi implicit medicamente noi, ci numai în a produce şi aici medicamente descoperite în alte locuri din lume) – există foarte puţine medicamente originale româneşti.
Ce crezi despre formarea continuă?
Ar trebui să fie în conştiinţa şi dorinţa fiecăruia.
Ce se întâmplă la noi (unde medicii, farmaciştii şi asistenţii de farmacie sunt obligaţi să îşi dovedească participarea la cursuri de formare continuă prin câştigarea unor puncte), e ceva din păcate de multe ori superficial. Personal nu merg la conferinţe de farmacie foarte multe, fac cursuri online.
La fel, faptul că am făcut un master în genetică nu a fost considerat formare continuă, dar un curs de două ore online poate fi. Nu mi se pare echitabil. La fel, am colegi doctoranzi, pentru care studiile nu se consideră formare continuă. A fost o perioadă (foarte scurtă, de 1 -2 ani) când aceste studii erau incluse în această formare. Nu ştiu cine a ştiut, eu am aflat ulterior, căutând pe internet dacă nimeni nu s-a mai gândit la acest aspect.
Partea plină a paharului este că tot mai multe materiale smart apar pe internet şi ai cum să te formezi.
Participi la congrese, work shop-uri, simpozioane?
După cum am precizat, conferinţele de farmacie nu au fost până acum preferatele mele, dar acest fapt nu înseamnă că nu am participat sau că nu am găsit măcar câteva prezentări din care să învăţ mult. Am participat şi în România şi în străinătate şi încurajez fiecare student şi profesionist spre aceste demersuri – sunt foarte multe noutăţi pe care le poţi afla şi e bine să vezi abordări diferite.
Personal, am început să caut şi în alte sfere şi da, am participat la conferinţe şi work-shop-uri de genetică, microfluidică, industrie farmaceutică, metode analitice. Am plănuite Conferinţa de Pediatrie din România de anul acesta, un workshop de ecografie, o conferinţă axată pe aspecte de toxicologie în Copenhaga (care va aborda subiecte de la celule stem la organs-on-a-chip şi modelare moleculară 3D) şi un salon de inventică. Dar merg acolo unde mă interesează real subiectul sau am o lucrare de prezentat care să aducă plus valoare sau conştientizez că am nevoie de experienţă pe o anumită tematică de prezentare.
Recomanzi tinerilor să aleagă această profesie? De ce da/nu?
Recomand să aleagă profesia de farmacist acelora care au multă răbdare, iubesc oamenii, înţeleg chimia şi le place să facă asocieri structură – acţiune, mecanism – efect fiziologic şi, dintre cei care doresc să rămână în ţară, acelora care au o mare rezistenţă şi putere de muncă atât cu publicul, cât şi cu sistemul.
Nu recomand să aleagă această profesie (şi nicio profesie!) celor care aleg prin eliminare, celor care aleg pentru că au auzit că e bine/se plăteşte bine, celor care se gândesc că au în familie o afacere asociată, celor care poate cred că aşa ar obţine un loc bun pe posturile de la academia militară. Orice om care nu îşi alege profesia din vocaţie se va chinui pe sine şi îi va chinui şi pe alţii.
Planuri de viitor? Personal? Profesional?
Cel mai actual plan al meu este să mă transform şi am început deja. Sunt multe aspecte de maturitate pe care lucrez acum şi îmi doresc să le stabilizez. Aşa că trăiesc în prezent.
Da, sunt câteva lucruri pe care îmi doresc să le realizez, dar cum cineva înţelept m-a învăţat: “întâi fă-le şi apoi arată-le”, aş spune chiar “dăruieşte-le” lumii.
Realizări profesionale/premii/ recunoaşteri/ participări memorabile/ rezultate/ voluntariat?
Cele mai mari realizări ale mele – pe toate planurile – sunt într-adevăr din proiectele de voluntariat. Mi se par în primul rând cele mai utile. Vă ofer câteva link-uri din proiecte de suflet în care am fost sau sunt implicată: www.caravanacunoasterii.ro, actiuni susţinere în COVID cu grupurile TOP MINDS, www.zidebine.ro, www.ajutorspitale.ro şi www.proiectecovid.org (Traducerea Ghidului de intervenţie pentru combaterea COVID-19 al Coreei de Sud).
Participări memorabile sunt: NASA Space Challenge App 2019, Summer Pro 2017 (marca Olimpicii Petrom, unde am prezentat o idee de business şi una de cercetare în faţa unui juriu awesome format din antreprenori de success, oameni de media, oameni de ştiinţă, manageri, IT-işti), Pizzerie cu ceva in + … cunoastere 2016 (Caravana Cunoaşterii + Librăria Humanitas Cişmigiu şi toate “intern/externship-urile” organizate în proiectul Caravana Cunoaşterii la CERN, NASA, Caltech, UCLA, Google – Silicon Valley, în Tokyo, Australia ş.a.m.d.), Famelab 2014 (până în finala din România).
Cum percepi această pandemie? Cum te afectează personal/profesional?
Pandemia este ceva real. O percep ca pe o situaţie în care atât individual, cât şi ca grup (local, regional, naţional, mondial) suntem testaţi (nu pentru că cineva ar fi vrut acest lucru, ci pentru că aşa se manifestă situaţia). Cred că oricâtă dezvoltare personală am căuta în “vreme bună”, nu se compară cu încercarea/experienţa reală. E o şansă să acţionăm corect, inteligent şi solidar.
O percep ca pe o şansă şi ca pe o încercare. Simt că este şi o şansă să ne schimbăm/completăm traiectoria în carieră, una în care să petrecem timp meditând mai profund la ceea ce facem cu viaţa noastră, una în care să învăţăm să învăţăm şi altfel.
Situaţia creată ne oferă şi o oglindă către noi înşine, cum reacţionăm în situaţii critice. Am fost deopotrivă încântată de anumite reacţii şi dezamăgită de altele.
Percep pandemia ca pe o şansă să ne restructurăm interior şi exterior, dar din păcate această transformare vine şi cu vieţi pierdute – şi aici trebuie să avem noi cea mai mare grijă: să protejăm. E cazul să nu ne credem mai presus decât alţii, mai feriţi sau mai deosebiţi – ci să facem tot ce putem ca să prevenim şi să ajutăm.
Apreciez foarte mult reacţiile corecte ale cadrelor medicale şi sper ca acestea să se înmulţească.
Nu pot spune că m-a afectat – mi-am schimbat “sediul” de lucru şi muncesc ceva mai mult ca să acopăr şi job şi acţiuni de voluntariat, dar altfel mi-a dat şansa să petrec un timp cu părinţii şi puţin mai mult timp cu mine însămi.
Ştiţi cum uneori facem ceva dezordine, ca apoi să facem ordine? Cam aşa şi cu această pandemie: a creat ceva dezordine, teamă, noi însă trebuie să vedem mersul organic, natural, fizic al lucrurilor şi să înţelegem că toate acestea se vor “aşeza” / echilibra, dar şi noi trebuie să contribuim puţin la această “reaşezare” a lucrurilor prin a nu “agita apele”.
Pentru unii este foarte greu din pricina joburilor/situaţiei economice şi cu aceşti oameni e cazul să fim foarte umani şi solidari.
Pentru cei care se expun prin natura muncii, asemenea. Pentru cei care deja au fost afectaţi direct de virus, cu atât mai mult e cazul să oferim sprijin.
Scriu in speranta ca pot face lumea mai buna oferind informatii competente. Sunt convinsa ca informatia de calitate este sinonima cu educatia si poate schimba in bine mentalitati si destine.