Site icon MEDIjobs

Cele mai frecvente întrebări puse de către recrutori la telefon

recrutor

Deși fiecare recrutor are metode diferite de a controla procesul de angajare, foarte mulți au început să folosească interviurile telefonice, pentru a se asigura că un candidat îndeplinește măcar minimul de cerințe pentru un post. Unii angajatori au nevoie doar de un interviu telefonic, în timp ce alții se folosesc de două sau chiar trei, realizate de diverși membrii ai echipei permanente, inclusiv managerul de HR, înainte de a stabili o întâlnire față-în față cu cineva.

Pentru că într-un interviu online sau telefonic nu te poți baza pe limbajul corporal, este important să te gândești foarte bine ce limbaj folosești și ce ton aplici, pentru a răspunde cât mai clar întrebărilor puse de recrutor, dar ține cont și de faptul că acum, spre deosebire de interviurile clasice, te poți folosi de notițe.

Dacă alegi să-ți notezi în prealabil răspunsurile la cele mai uzuale întrebări, încearcă totuși să nu citești totul de pe foaie, pentru a părea cât mai natural cu putință, iar în acest articol vei găsi câteva exemple ale celor mai puse întrebări într-un interviu telefonic și cum să le abordezi.

Citește și Interviul video | Cum să faci față cu brio în timpul pandemiei de Coronavirus

Spune-mi câte ceva despre tine!

Aceasta nu este propriu zis o întrebare, dar recrutorul te va ruga să-i spui câte ceva despre tine, pentru a vedea ce fel de persoană ești. Aici poți vorbi despre studiile absolvite, experiența ta și ce faci la ora actuală. De asemenea, poți include câteva detalii personale, dar ar trebui totuși să te orientezi către realizările și pregătirea ta profesională.

Cum te-ai descrie?

Această întrebare este similară cu precedenta, dar în loc să te concentrezi pe experiență, aici poți vorbi despre calitățile tale și ce te face să fii o persoană potrivită pentru locul de muncă la care aplici. Recrutorul caută să vadă astfel ce anume consideri că te face să fii persoana potrivită pentru el și dacă te-ai integra sau nu în colectiv. 

De ce aplici pentru această poziție?

Răspunsul la această întrebare îi spune recrutorului dacă ești sau nu serios și dacă după ce te va angaja vei depune maximul de efort ca să-ți îndeplinești sarcinile la timp sau îți vei da demisia foarte repede. Pentru a răspunde, folosește detaliile enumerate în descrierea job-ului și leagă-te de ceva care să se potrivească cu scopurile tale profesionale.

De ce îți dorești acest loc de muncă?

Poate ți se pare același tip de întrebare ca la punctul precedent, dar angrecrutorii ii o pun pe aceasta pentru a vedea care este situația ta actuală și dacă lucrezi sau nu, dacă ai fost concediată de la locul de muncă precedent sau dacă ai plecat de bună voie. Când explici de ce îți dorești un loc de muncă anume, ține minte să-ți lauzi actualul angajator sau pe fostul și niciodată să nu-ți vorbești de rău foștii angajatori sau colaboratori, ca să nu lași impresia că așa vei face și pe viitor. 

Spune-mi ce știi despre această poziție!

Citește și Cum să raspunzi la întrebarea „Ce te motivează” în cadrul unui interviu

Angajatorul s-ar putea să te întrebe acest lucru, pentru a vedea cât de multe trebuie să-ți spună de fapt și cât timp va pierde cu tine. Cunoștințele tale îi demonstrează dacă ai alocat timpul necesar documentării și dacă ai citit cu atenție anunțul de angajare sau dacă doar ai aplicat la foarte multe anunțuri.

De ce vrei să lucrezi aici?

Această întrebare este pusă pentru a vedea cât de multe știi despre companie, ce te motivează și dacă valorile tale se aliniază cu cele ale echipei. Pentru a putea răspunde cum trebuie, încearcă să studiezi un pic compania înainte de a avea un interviu telefonic, mai ales dacă acesta a fost anunțat în prealabil. Intră pe site-ul companiei, caută articole în legătură cu aceasta și selectează-le pe cele care se aliniază cu misiunea ta în viață sau menționează faptul că-ți plac anumite produse sau servicii și de ce.

De ce îți cauți un loc de muncă?

Răspunsul tău poate indica dacă există motive de îngrijorare. Dacă la ora actuală ești angajat, dar vrei să-ți schimbi locul de muncă, explică pur și simplu de ce, fie că este vorba despre faptul că-ți dorești noi experiențe, să petreci mai puțin timp pe drum sau un salariu mai mare, dar niciodată nu-ți vorbi de rău angajatorul. De exemplu, s-ar putea să-ți dorești un nou loc de muncă deoarece consideri că la actualul nu mai ai unde să avansezi și vrei să-ți folosești timpul pentru a te perfecționa în domeniul tău de activitate, în timp ce contribui la dezvoltarea companiei.

Citește și Top 10 Intrebari Pe Care Candidatii Trebuie Sa Le Adreseze Recrutorilor Inainte de a Accepta un Job

Ce te pasionează?

Să descopere ceea ce te pasionează să faci și ce te motivează îi va oferi angajatorului o ideea dacă ești sau nu potrivit pentru locul de muncă respectiv. De exemplu, dacă vrei să ajuți oameni, dar postul este unul în care trebuie să lucrezi singur, cu foarte puțină interacțiune umană, atunci s-ar putea ca job-ul să nu ți se potrivească. Ia în considerare cum îți poți integra hobby-urile în muncă și vei găsi răspunsul potrivit.

Care sunt așteptările tale salariale?

Această întrebare ar putea veni la începutul procesului de recrutare, pentru a nu pierde nimeni timp sau s-ar putea să vină ceva mai târziu, în cazul în care recrutorul vrea să te rețină. Răspunsul tău îi va ajuta pe cei din cadrul companiei să știe dacă bugetul alocat este pe măsura așteptărilor și pregătirii tale. Cel mai bine este să oferi aici o marjă, nu o sumă fixă, pentru că n-ai de unde să știi dacă tu ceri de fapt prea puțin și te vei alege apoi cu un salariu mai mic sau dacă ceri prea mult și sperii angajatorul. Fii flexibilă, dar lasă de înțeles că sub o anumită sumă nu vei scădea. Negocierea salariului este ceva normal, deci să nu-ți fie frică sau rușine de acest pas. 

 Un scenariu sau un test

În timpul unui interviu telefonic s-ar putea să fii rugat de recrutor să rezolvi o problemă ipotetică, pentru ca angajatorul să poată identifica în răspunsul tău felul în care gândești sub presiune și dacă ai abilități creative. Deși s-ar putea să se facă un pic liniște în telefon, este perfect în regulă să ceri un moment în care să te gândești la un scenariu, dar încearcă să eviți să stai mai mult de 30 de secunde pe gânduri. Rămâi calmă în tot acest timp și eventual, dacă mai ai întrebări care să te lămurească acum este momentul să le pui, ca să înțlegi exact ce se vrea de la tine. 

 Mai ai și alte interviuri?

Răspunsul tău îl ajută pe recrutor să înțeleagă cât de repede trebuie să se decidă în privința ta, deoarece dacă ai deja stabilite alte interviuri, s-ar putea să fii un candidat mai important decât cei care se află doar în faza de prospectare a pieței. Fii sincer, dar nu intra în detalii. 

 Când poți începe?

Aceasta este o informație cheie, deoarece recrutorul ar putea avea nevoie imediat de o persoană, caz în care dacă tu poți începe abia peste o lună sau două, o să fie nevoit să caute pe altcineva. Înainte de orice interviu, gândește-te bine când anume ai putea începe să lucrezi într-un loc nou și recitește-ți contractul actual, ca să fii sigură ce perioadă de preaviz ai. Dacă ești șomeră, ia în considerare răspunsuri precum: „cât de curând posibil” și „când este nevoie”, dar încearcă să nu te arăți disperat.

Citește și Cum sa nu irosesti sansa primului tau interviu

 Spune-mi mai multe despre…

Cel care îți ține interviul se poate lega de un anumit detaliu din CV-ul tău, cum ar fi responsabilitățile și realizările de la ultimul loc de muncă, deci asigură-te că înainte de a trimite o aplicație îți actualizezi CV-ul și înainte de interviul telefonic știi exact ce ai scris în el și în scrisoarea de intenție. De asemenea, te va ajuta să ai la îndemână o copie a acestuia, fie tipărită fie în format electronic.

 Ce tip de manager preferi?

În funcție de lungimea interviului, o să fii întrebat despre tipul de management pe care-l preferi, pentru a vedea dacă te vei încadra în ierarhia actuală a companiei. De exemplu, dacă tu preferi să lucrezi cu un manager care colaborează cu subalternii și în care să poți avea încredere, pentru a putea menține o atmosferă de calmitate și un mediu creativ, nu o să lucrezi bine cu cineva care are un stil de leadership agresiv și se grăbește să ducă totul la îndeplinire cât mai repede.

 Ai vreo întrebare?

Este important ca atunci când ți se oferă posibilitatea să pui măcar 2-3 întrebări, pentru a arăta că te implici activ și ești cu adevărat interesat de oportunitate.

Interviurile prin telefon îți permit să te relaxezi un pic, deoarece poți rămâne în zona ta de confort, dar este totuși important să te pregătești un pic și să exersezi cum vei răspunde la cele mai des puse întrebări, să pregătești și tu câteva întrebări, iar acest lucru îl poți face informându-te de pe Internet despre compania la care ai aplicat și să concepi un feedback în urma interviului telefonic, ca în cazul oricărei alte discuții cu un angajator, feedback pe care să-l oferi a doua zi sau la câteva zile după discuție. 

Exit mobile version