Site icon MEDIjobs

Provocările cu care are de-a face un infirmier la locul de muncă

infirmier

Infirmierul este cel care oferă îngrijire pacienților din spital, ajutând astfel asistenții și medicii. Acesta oferă sprijin pacienților în realizarea unor task-uri de zi cu zi precum hrănirea, îmbăierea ori schimbarea hainelor. Ajutorul primit de la infirmier îmbunătățește experiența avută de către pacienți în spital, pe perioada internării. 

Nu este obligatoriu ca un infirmier să aibă studii medicale pentru că la angajare i se face un training în urma căruia va fi pregătit să facă față provocărilor. De cele mai multe ori, infirmierii lucrează la secția de urgențe, în sălile de operații, la secția de psihiatrie, precum și la cea de ortopedie. În aceste secții este cea mai mare nevoie de ei. 

Task-urile zilnice ale unui infirmier

Provocări cu care poți avea de-a face în calitate de infirmier

Pacienți cu un compartament nepoliticos sau chiar agresiv – cu toate că în general pacienții sunt recunoscători pentru ajutorul primit de la infirmier, există și cazuri speciale, cu pacienți agresiv verbal sau chiar fizic. Într-o asemenea situație, infirmierul trebuie să facă tot posibilul pentru a evita un conflict, iar dacă acest lucru nu este posibil, ar trebui să ceară ajutor pentru imobilizarea pacientului care își poate face rău lui ori poate răni alte persoane. 

Pacienți care refuză să coopereze – pentru multe operațiuni ai nevoie de cooperarea pacientului pe care îl îngrijești. Dacă acesta este însă speriat, poate refuza să coopereze – acest lucru se întâmplă în general cu pacienții vârstnici ori cu copiii. Pentru a ieși dintr-o asemenea situație e important să stabilești o conexiune cu pacientul încă de la început. Fii prietenos și comunică cu acesta imediat ce vă cunoașteți, prezintă-te, apoi roagă-te să îți spună cum preferi să i te adresezi. În acest fel, vei căpăta încrederea pacientului și acesta va deveni mai dispus să coopereze.

Citește și A lucra într-un azil de bătrâni pe post de infirmier – iată ce trebuie să știi!

Pacienți care consumă pe ascuns băuturi alcoolice – în timpul oricărui tratament medical, consumul de băuturi alcoolice este strict interzis, de aceea persoanele internate în spital nu au voie să consume niciun fel de băutură cu alcool. Dacă observi un asemenea comportament la unul dintre pacienți, anunță-ți superiorii, apoi discută cu aparținătorii. Dacă discuți direct cu pacientul s-ar putea să înrăutățești situația – acesta probabil că nu va recunoaște, dar pe viitor se va ascunde mai bine, astfel încât să nu fie prins. 

Manipularea cadavrelor – din păcate, unii pacienți decedează. În asemenea situații, este important ca infirmierul să nu se piardă cu firea și să fie stăpân pe situație, chiar dacă între timp se atașase de pacientul respectiv. Respectă procedurile standard și totodată arată compasiune și empatie aparținătorilor, care trec prin momente dificile. 

Aparținători furioși, mai ales în urma decesului unei persoane dragi – doliul are mai multe etape și oamenii care primesc vestea pierderii unei persoane dragi pot avea reacții imprevizibile, de aceea e bine să fii pregătit în orice situație. În primă fază, e posibil ca aparținătorii să se afle în stadiul de negare, urmată de cel al furiei, care se poate revărsa asupra cadrelor medicale.

Urmează faza de negociere, în care aparținătorii sunt cuprinși de remușcări și pot avea impresia că bolnavul nu a fost tratat corespunzător. Oferă răspunsuri la toate întrebările pe care cei dragi persoanei decedate le au, astfel încât să îi liniștești. După această etapă, urmează depresia și, într-un final, acceptarea. 

Munca de infirmier nu este una ușoară, însă în mod cert aduce o mulțime de satisfacții la final de zi. Pentru a excela în această meserie, e important să ai compasiune, răbdare, să ai o fire empatică și comunicativă. 

Exit mobile version