Mecanicul auto care a absolvit Medicina la 47 de ani: „Este un drum dificil și vor fi situații care te vor provoca și care îți vor testa răbdarea, determinarea și pasiunea”

Mecanicul auto care a absolvit Medicina la 47 de ani: „Este un drum dificil și vor fi situații care te vor provoca și care îți vor testa răbdarea, determinarea și pasiunea”

Vreme de 25 de ani, Carl Allamby, din Statele Unite ale Americii, a coordonat și deținut un atelier de reparații auto. Dintotdeauna, el a fost un om căruia îi plăcea să meșteșugărească, de aceea iubea să lucreze cu motoarele. Cu toate acestea, el a avut un vis încă de când era un copil: să devină medic.

Și a reușit la vârsta de 47 de ani, în luna iulie 2019, fostul mecanic a absolvit facultatea de Medicină din cadrul Northeast Ohio University.

„Nu am reușit să parcurg drumul tradițional pe care îl parcurge oricine în domeniul medicinei. Am crescut într-un mediu cu un nivel socio-economic scăzut, de aceea a trebuit să îmi caut întotdeauna de lucru pentru a mă întreține, lucru care nu mi-a permis să imi continui studiile. Mulți ani mai târziu, mi-am redescoperit pasiunea pentru medicină”, a spus acesta, potrivit Blackenterpries.

La vârsta de 34 de ani, mecanicul auto s-a decis să urmeze o facultate ca să obțină o diplomă de licență în managementul afacerilor.  În timp ce încerca să-și dea examenele, acesta a aplicat și, suplimentar, pentru un curs introductiv de  biologie.

„Învățând despre acele funcții de bază, dar incredibile, ale corpului uman, mi-am amintit de mine în copilărie și de ambițiile mele de a deveni medic”, povestește Carl.

După ce a luat această decizie, fostul mecanic a început să fie voluntar într-un spital din Cleveland. Inițial, a lucrat în domeniul pediatriei, lângă copiii cu imunodeficienta cu care avea diferite activități pe parcursul șederii lor în spital. Pe lângă acestea, a fost și voluntar în mai multe secții, precum Urgențe, Urologie, Neurologie în alte spitale.

„Fiecare experiență pe care o aveam în Medicină îmi întărea și mai mult dorința de a dobândi o carieră în domeniu”, mai spune fostul mecanic.

Carl Allamby lucrează, în prezent, ca rezident la spitalul clinic din Cleveland. Acesta este interesat  să lucreze la Urgențe, iar într-un discurs, a oferit un sfat celor care se gândesc să urmeze facultatea de Medicină, subliniind că drumul nu este deloc unul ușor.

 „Trebuie să știi de ce vrei să urmezi o carieră în Medicină. Este un drum dificil și vor fi situații care te vor provoca și care îți vor testa răbdarea, determinarea și pasiunea. Doar înțelegând de ce ai ales această carieră te va menține concentrat în momentele grele și îți va permite să perseverezi indiferent de greutățile care te încearcă”, a punctat fostul mecanic, în vârstă de 47 de ani.

Despre Autor

MEDIjobs

MEDIjobs este lider in Romania in domeniul recrutarii din sanatate. Recrutam specialisti medicali din Romania pentru Romania si trimitem oferte de job personalizate catre specialistii care se inregistreaza in platforma noastra. Ofertele trimise sunt bazate pe experienta specialistilor medicali, abilitatile lor, dar si salariul pe care si-l doresc. Procesul de inregistrare este RAPID, USOR si GRATUIT. Creeaza-ti contul astazi.

Facebook Comment