Platforma de vaccinare se va modifica pentru ca românii să aibă acces la mai multe detalii

Platforma de vaccinare se va modifica pentru ca românii să aibă acces la mai multe detalii

Platforma de vaccinare va fi modificată pentru ca românii programați sau care se află pe listele de așteptare să afle mai multe detalii direct din aplicație.

Colonelul Dr. Valeriu Gheorghiţă a declarat că modificările pe platforma de vaccinare vor fi făcute, cel mai probabil, la jumătatea lunii aprilie, astfel încât românii să știe cu aproximație când vor fi programaţi la vaccinare, precum şi tipul de vaccin care li se va administra.

„Se cam intuiesc (tipurile de vaccin – n.r.), se cam ştiu centrele ce tip de vaccin au. (…) Eu cred că în prima parte a lunii aprilie este foarte probabil să fie operaţionalizată această estimare a timpului până la vaccinarea efectivă. De ce durează atât? Lăsând la o parte procedura tehnică, în fiecare centru de vaccinare mai există încă o parte din cabinete care nu au fost activate. Ele urmează să devină active în prima parte a lunii aprilie”, a declarat Valeriu Gheorghiţă.

Coordonatorul campaniei de vaccinare a menţionat că până pe 13 aprilie vom mai deschide peste 350 de cabinete noi de vaccinare cu vaccinul produs de Pfizer/BioNTech.

Citește și: S-a anulat măsura de carantinare a lotului de vaccin anti-COVID-19 AstraZeneca

Ce se va schimba

„Sunt câteva elemente esenţiale care vor fi schimbate la platforma de programare. Primul aspect care urmează să fie disponibil este estimarea timpului probabil al vaccinării, perioada, intervalul de timp în care persoana care se înscrie pe lista de aşteptare va putea fi vaccinată efectiv. Al doilea lucru, încercăm să transparentizăm tipul de vaccin din respectivul centru de vaccinare, pentru că o persoană care stă poate 30 de zile pe lista de aşteptare, ajunge să se programeze într-un centru şi îşi dă seama că nu vrea să se vaccineze cu acel vaccin, ceea ce pentru noi nu ar trebui să se întâmple”, a spus Valeriu Gheorghiță.

„Mi se pare firesc ca omul să ştie de la început pe ce listă de aşteptare se programează şi pentru ce tip de vaccin, chiar dacă până la urmă disponibilitatea mai multor tipuri de vaccinuri nu este neapărat un obiect care să permită alegerea vaccinurilor, ci să permită programarea şi accesul într-un număr mai mare de persoane la vaccinare, plecând de la premisa că cele patru vaccinuri până la urmă au beneficii maximale faţă de forme severe, faţă de complicații ale bolii, decese”, a spus Valeriu Gheorghiţă”, a adăugat el.

Citește și: Pașaportul verde pentru libera circulație, aprobat de Comisia Europeană

„Cred că în prima parte a lunii aprilie foarte probabil să fie operaţionalizată acea estimare a timpului până la vaccinarea efectivă. Lăsând la o parte procedura tehnică, în fiecare centru de vaccinare mai există încă parte din cabinete care nu au fost activate, ele urmează să devină active în prima parte a lunii aprilie. Până pe 13 aprilie vom deschide peste 350 de cabinete pentru Pfizer. O altă schimbare importantă – în prima parte a lunii aprilie vom creşte numărul de persoane programate pe cabinet de la 60 la 90, deci practic o să crească cu 50% capacitatea de vaccinare în centrele de vaccinare”, a mai spus Valeriu Gheorghiţă.

Ești specialist medical și ești în căutarea unui loc de muncă? Creează-ți un cont aici, iar noi îți prezentăm cele mai bune oferte de angajare de la clinici și spitale de top din România.

Despre Autor

MEDIjobs

MEDIjobs este lider in Romania in domeniul recrutarii din sanatate. Recrutam specialisti medicali din Romania pentru Romania si trimitem oferte de job personalizate catre specialistii care se inregistreaza in platforma noastra. Ofertele trimise sunt bazate pe experienta specialistilor medicali, abilitatile lor, dar si salariul pe care si-l doresc. Procesul de inregistrare este RAPID, USOR si GRATUIT. Creeaza-ti contul astazi.

Facebook Comment