MEDIjobs România a realizat o scurtă analiză a situației domeniului farmaceutic din România. Dacă ne raportăm la datele furnizate de analiștii de la Cegedim, conform cărora vânzările de medicamente din țară au crescut în 2014 cu 6,8%, putem trage concluzia că absolvenții de Farmacie pot sta liniștiți după cei 5 ani de studii, viitorul lor fiind asigurat. Tot în același studiu, suntem informați că evoluția pieței în 2015 este în urcare, de la +1,8% la +3,5%.
Informațiile oficiale provenite de la Ministerul Sănătății ne dezvăluie că numărul total de farmacii a rămas constant în 2014 față de 2013. Astfel, cele mai multe farmacii se află în București (aproximativ 1.000), Constanța (aproximativ 430) și Iași (aproximativ 415) . Cele mai importante lanțuri de farmacii din țară sunt Catena, cu peste 500 de unități, Sensiblu, cu peste 400 de unități, Dona (275), Help Net (175) și Ropharma (125).
Piața farmaceutică, în creștere constantă în România
În condițiile în care România reprezintă o piață atractivă pentru grupurile de farmacii, numărul locurilor de muncă și modul în care acestea sunt remunerate se înscriu pe o pantă ascendentă.
- Potrivit datelor furnizate de compania de cercetare PMR, valoarea retail-ului farmaceutic este estimată se crească cu 4,3% în acest an, cu 7,5% în 2016, cu 7,2% în 2017 și cu 7,3% în 2018 și in 2019
- Conform statisticii INSSE pe luna iulie 2015, cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s‐au înregistrat în fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice. Creșterea a fost uriașă, de 14,2% față de luna iunie 2015.
În acest moment, la angajare, farmaciștii cer în medie 750 de euro, iar asistenții de farmacie 430 de euro net lunar, informează cei de la CeeVee.com. Salariile din spitale și farmacii nu se ridică însă la nivelul cererii. Un exemplu îl constituie schema salarizării Spitalul Clinic de Urgență din Tg. Mureș. Aici, un farmacist câștigă net între 1000 și 2600 de ron, în timp ce un asistent de farmacie are un salariu net cuprins între 1200 și 1600 de ron.
Se înregistrează diferențe majore între salariile angajaților marilor lanțuri farmaceutice și cele ale angajaților unităților individuale. Aceste fluctuații vin ca urmare a variației rulajelor în unități, dar și a experienței și vechimii cerute la angajare. În ciuda acestui fapt, multe grupuri private de farmacie sunt deschise angajării proaspeților absolvenți, fără experiență sau pretenții financiare mari. În marile lanțuri farmaceutice, poziția cea mai bine remunerată este cea de diriginte de farmacie, care se plătește cu sume între 4.000 și 8.000 de lei, salariu net lunar.
Cei care vor să urmeze o carieră în domeniul farmaceutic pot avea în vedere următoarele cifre orientative:
– un absolvent de școală postliceeală de profil câștigă minim 800 de lei, salariu net;
– un absolvent de facultate de profil câștigă minim 1.200 de lei, salariu net.
După cum era de așteptat, studiile superioare (facultate, master, doctorat) duc la creșterea direct proporțională a salariilor încasate. După obținerea diplomelor și a certificărilor, absolvenții de facultăți de farmacie se pot orienta însă și către alte meserii care nu implică poziționarea într-o farmacie. Printre acestea amintim: distribuitor de medicamente, nutrițonist, angajat la o fabrică de medicamente, laborant la companii de cercetare etc.
Unde activează farmaciștii din România
- Farmaciile de spital
În farmaciile de spital profesează aproximativ 3% din numărul total al farmaciștilor practicieni.
- Farmacia comunitară
Aproximativ 70% dintre farmaciști profesează în farmacii comunitare, deschise publicului. Activitatea cu medicamentele este condusă de un farmacist șef iar manipularea medicamentelor se realizează de către farmaciști
- Fabricația medicamentelor
O mică parte din farmaciști profesează în fabricile de medicamente.
- Alte domenii
Aproximativ 5% profesează în alte domenii, care nu sunt legate de circuitul medicamentului, dar au legătură cu profesia farmaceutică sau cu domeniul medical.
- Conform INSSE (Institutul Național de Statistică), în România activează în acest moment 17.099 de farmaciști. Dintre aceștia, 16.108 (94,2%) sunt angajați în domeniul privat