Site icon MEDIjobs

Pe 15 ianuarie începe a doua etapă a vaccinării – înscriere și detalii despre imunizarea împotriva virusului SARS-COV-2

vaccinare

Atât la nivelul României, dar și la nivel internațional a început o amplă campanie de vaccinare a populației. Fiecare țară își stabilește strategia și prioritățile, iar în țara noastră autoritățile au decis imunizarea, în primul rând, a celor care au luptat cu pandemia și cu boala – profesioniștii din domeniul sănătății. Pe 13 ianuarie, conform datelor oficiale, s-au vaccinat 154.268 persoane, dintre care 13.821 în ultimele 24 ore. 

Dacă între 27 decembrie și 15 ianuarie situația a fost mai puțin complexă în ceea ce privește categoriile de persoane care urmau să primească vaccinurile, dar și centrele de vaccinare, în următoarele două (etapa a II-a și a III-a) situația este mai ambiguă.

Vom răspunde celor mai importante întrebări legate de etapa a II-a cu informațiile pe care autoritățile române și Comisia Europeană le-au pus la îndemână. 

Citește și Profesarea medicinei în timpul pandemiei COVID-19 necesită un cadru adecvat situației actuale

Cine se poate vaccina în etapa a doua?

Potrivit coordonatorilor campaniei, se pot vaccina următoarele persoane:

A. Populația cu grad ridicat de risc

În conformitate cu dovezile științifice actuale, în categoria „boli cronice” se încadrează oricare dintre următoarele afecțiuni:

B. Lucrători care desfășoară activități în domenii-cheie, esențiale:

Citește și Medici pro și contra vaccinului anti-COVID

Cum se fac înscrierile pentru vaccinare?

Coordonatorul campaniei de vaccinare, dr. Valeriu Gheorghiță, a anunțat pe 12 ianuarie că platforma unde se vor putea face vaccinările va fi disponibilă de vineri, 15 ianuarie, ora 15.00. Vaccinarea începe de vineri în centrele medico-sociale, iar celelalte categorii de persoane care se pot înscrie de vineri pentru vaccin vor fi programate începând de luni, 18 ianuarie. Autoritățile pregătesc amenajarea a 1.766 de centre de vaccinare și 43 de caravane la nivelul întregii țări care se vor putea deplasa în locurile mai greu accesibile.

Până atunci, persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cele cu boli cronice și lucrătorii în domenii esențiale se pot programa fie online, pe platforma  , fie prin medicul de familie sau prin aparținători. 

Programări pentru vaccinare se pot face și prin call-center, la numărul de telefon 021.414.44.25.

„Modalitatea de programare se poate face prin medicul de familie, invidual sau prin call center. O altă modalitate este prin direcția de asistență socială din primării sau prin aparținători care pot înscrie până la maximum 10 persoane. Pentru cei cu boli cronice, programarea se face prin medicul de familie. Dacă nu are medic de familie se poate face prin call center, sau pe pagina web. Pentru persoanele care deservesc activitățile esențiale programarea se face prin angajator”, a anunțat medicul Valeriu Gheorghiță.

Cum vor fi organizate centrele de vaccinare în etapa a II-a?

În această etapă, imunizarea împotriva virusului SARS-COV-2 se va derula prin rețeaua de centre de vaccinare, prin echipe mobile de vaccinare sau medicină de familie și include, după cum menționam mai sus, populația cu grad de risc și lucrători care desfășoară activități în domenii-cheie, esențiale.

Perioada nu este una fixă, stabilindu-se în funcție de ritmul vaccinării și de numărul de doze de vaccin pe care România le va primi în perioada următoare, însă va începe pe 15 ianuarie.

Citește și Solicitările medicilor și asistenților: de ce au nevoie cadrele medicale, în pandemie?

Ce documente primesc persoanele vaccinate?

Fiecare persoană care se vaccinează primește o adeverință doveditoare de vaccinare care cuprinde următoarele informații: numele și prenumele persoanei vaccinate, data nașterii, vârsta, județul de domiciliu, număr și serie CI, date despre vaccin: doza 1 (tip vaccin, produs, serie/lot, data expirării), doza 2 (tip vaccin, produs, serie/lot, data expirării), date despre centrul de vaccinare (nume centru de vaccinare, județ, medic coordonator/vaccinator), semnătura electronică a Registrului Electronic Național al Vaccinărilor.

Dovada vaccinării este pusă la dispoziția persoanei vaccinate fie electronic, fie pe suport de hârtie pentru a-i permite acesteia să își țină evidența între cele două vizite la centrul de vaccinare (doză inițială și rapel) și pentru a-i pune la dispoziție informațiile esențiale despre caracteristicile vaccinului administrat. Vaccinarea este gratuită, voluntară și nu este obligatorie, iar adeverința doveditoare nu este eliberată cu scopul de a condiționa sau restricționa ulterior drepturile persoanelor vaccinate.

Ce vaccin este autorizat în prezent?

Comisia Europeană a acordat autorizație de introducere pe piață condiționată la 21 decembrie pentru vaccinul dezvoltat de BioNTech și Pfizer și la 6 ianuarie pentru cel dezvoltat de Moderna, în urma evaluării pozitive de către Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) a siguranței și eficacității acestora. 

Pe 12 ianuarie 2021 Universitatea Oxford & AstraZeneca a devenit al treilea dezvoltator de vaccin împotriva COVID-19 care a depus la EMA solicitarea pentru obținerea autorizației condiționate de punere pe piață a vaccinului AstraZeneca.

Acest vaccin se bazează pe altă tehnologie față de cele două anterior aprobate (vaccinurile dezvoltate de companiile Pfizer/BioNTech și Moderna), și anume vector viral nereplicativ.

Când va permite vaccinul ca pandemia să fie sub control?

Pentru unele boli transmisibile cunoscute, premisa este că imunitatea colectivă care permite ca o pandemie să fie sub control și, în cele din urmă, eradicată, necesită ca circa 70% din populație să fie protejată, fie în urma vaccinării, fie în urma unei infecții anterioare.

În funcție de ritmul vaccinării și al infecțiilor naturale, pandemia s-ar putea afla sub control în Europa până la sfârșitul anului 2021, cel târziu.

Pot răspândi boala persoanele vaccinate? 

Nu se știe încă. Pentru a se aprecia efectul vaccinului în ceea ce privește prevenirea infectării asimptomatice, vor fi necesare evaluări suplimentare, inclusiv date rezultate din studii clinice și din utilizarea vaccinului după autorizare.

Prin urmare, deocamdată, chiar și persoanele vaccinate vor trebui să poarte măști, să evite aglomerările din spațiile închise și să respecte distanțarea socială, etc. Alți factori, inclusiv numărul de persoane vaccinate și modul în care se răspândește virusul în comunități, pot de asemenea determina revizuirea acestor orientări.

Cum ar trebui să procedeze persoanele care s-au vindecat de boala COVID-19?

În prezent nu există suficiente informații disponibile pentru a ști dacă sau cât timp după infectare este protejată o persoană de a se îmbolnăvi din nou de COVID-19; aceasta se numește „imunitate naturală”. Dovezile de până acum sugerează că imunitatea naturală împotriva COVID-19 poate să nu dureze foarte mult, dar sunt necesare mai multe studii pentru a înțelege mai bine acest lucru.

Citește și 5 soluții și schimbări de care sistemul medical are nevoie, post-pandemie

Concluzie

Pandemia a luat pe nepregătite întregul glob, însă în mai puțin de 1 an de la declararea ei, marile companii farmaceutice au reușit să găsească soluția care să ne scoată din acest impas mondial – vaccinul. Fie el Pfizer BioNTech, Moderna sau AstraZeneca, vaccinul și-a demonstrat eficacitatea și ne va ajuta să revenim la normalul pe care îl cunoșteam înainte de 2020. 

În România urmează și cea de-a treia etapă de imunizare împotriva COVID-19, aceea care cuprinde populația generală. Autoritățile române și-au propus, până în septembrie 2021, vaccinarea a 10,4 milioane de persoane.

Ești specialist medical și ești în căutarea unui loc de muncă? Creează-ți un cont aici, iar noi îți prezentăm cele mai bune oferte de angajare de la clinici și spitale de top din România. 

Exit mobile version