Oana Dobre este asistent dentar într-o clinică privată din București. A urmat cursurile Școlii Sanitare Postliceale „Carol Davila”, specializarea asistent medical generalist. Oana ne-a răspuns cu drag la câteva întrebări despre meseria ei.
1. Care a fost momentul în care ai știut că meseria de asistent medical este drumul profesional pe care dorești să-l urmezi, dar cel de asistent dentar?
Când eram copil mergeam periodic la stomatolog și îmi plăcea asistenta de la cabinetul respectiv pentru că mă ținea de mână și îmi spunea când o să mă doară sau când nu, era precisă în tot ceea ce făcea și asta m-a determinat să fac același lucru. Acum sunt asistentă la un cabinet stomatologic și ador aceasta meserie, nu m-aș vedea făcând altceva.
2. Clinica are o echipă tânără și profesionistă. Cum procedezi pentru a colabora cu colegii?
Clinica are o echipa foarte frumoasă și unită. Eu sunt o persoană energică și cu zâmbetul pe buze tot timpul. Sunt receptivă la tot ce mi se spune să fac și nu spun niciodată nu pot. Când iubești ceea ce faci nu există nu pot!
3. La ce modalități apelezi pentru a te ține la curent cu cele mai noi tehnici medicale? Participi la conferințe medicale?
Clinica ne ține la curent cu tehnicile noi în materie de stomatologie, aduc specialiști pentru a ne explica ce este nou și cum să procedăm.
4. Care sunt cele mai mari satisfacții pe care le ai în calitate de asistent dentar?
Cele mai mari satisfacții le am atunci când pacientul pleacă mulțumit de la clinică, atunci când ne mulțumește, mie și medicului și ne spune că suntem o echipă frumoasă și bună.
5. Am observat că ești foarte implicată în procesul de tratament și recuperare al pacienților, ne poți da exemplu de o intervenție care crezi că necesită multă atenție?
Da, sunt foarte implicată în planul de tratament al pacienților care au nevoie de intervenții chirurgicale, spre exemplu, sinus lift este o intervenție foarte delicată, trebuie să fii foarte atentă și precisă și cu foarte multă răbdare la această intervenție.
6. Cum te comporți în calitate de pacient într-un cabinet stomatologic? Mergi la controalele periodice? Cum ar trebui să fie medicul tău stomatolog?
Da, merg la controalele periodice și sunt foarte cuminte pe scaun pentru că știu tot ce mi se face și nu aș vrea să fiu un pacient dificil, să îngreunez munca medicului și colegei mele. De altfel, medicul meu trebuie să îmi inspire încredere, să mă simt confortabil în cabinetul lui.
7. Care sunt calitățile unui specialist din domeniul stomatologiei din punctul tău de vedere?
Calitățile unui specialist, nu numai din domeniul stomatologiei ar trebui să fie, după părerea mea răbdarea, calmul și să explice pe înțelesul fiecărui pacient în parte.
8. Ce fel de probleme dezvoltă cel mai frecvent pacienții din domeniul stomatologic?
Majoritatea pacienților din clinica în care lucrez, ne calcă pragul, în special pentru aparate ortodontice. Însă nu este o regulă, tratăm orice fel de afecțiune a cavității bucale, precum carii, implanturi dentare, chiar și popularele fațete.
9. Ce planuri ai pe termen lung cu privire la clinica în care profesezi și unde te vezi în viitor pe plan profesional?
Îmi doresc să profesez în continuare în cadrul clinicii stomatologice în care lucrez și în momentul de față, să mă dezvolt alături de echipa mea, îmi doresc să mă axez cât mai mult pe chirurgia dentară, pentru mine este absolut fascinantă.
10. Ce sfaturi poți oferi unui asistent dentar aflat la început de carieră?
În primul rând trebuie să îi placă această meserie. Are foarte multe instrumente de reținut și trebuie să fie foarte rapid. Să fie cât mai dedicat să învețe și să aibe încredere îl el, că va reuși. Sigur o să se îndrăgostească de această meserie. Eu personal iubesc ceea ce fac!
Citește și: INTERVIU Cosmina Vîlciu, asistent medical generalist
Pasionată de anatomie și de tot ceea ce înseamnă corpul uman, sunt mereu în căutare de informații și de subiecte interesante pe care le scriu cu mare drag pentru toată lumea.