Site icon MEDIjobs

Descoperire a cercetătorilor din Israel în ceea ce privește cancerul

cercetatori

O echipă de cercetători din Israel au descoperit o nouă vulnerabilitate a celulelor canceroase care ar putea fi de folos în crearea unor medicamente speciale pentru eliminarea cancerului.

Prin studiul publicat în revista Nature, cercetătorii TAU şi colegii lor din Statele Unite, Germania, Olanda şi Italia, au evidențiat cum un număr anormal de cromozomi (aneuploidie), o caracteristică unică a celulelor canceroase, poate deveni o vulnerabilitate a acestor celule.

Aceasta este cea mai frecventă modificare genetică apărută în cazul cancerului, iar atunci când este prezentă în celulele canceroase, poate contribui la progresia bolii.

Citește și Top 3 descoperiri VR în medicină

Factorii care au dus la aceste concluzii

În studiul lor, cercetătorii au comparat dependenţa genetică şi sensibilitatea la medicamente a celulelor normale şi a celulelor cu un nivel ridicat de aneuploidie.

Astfel, ei au descoperit că celulele canceroase aneuploide au o sensibilitate crescută la inhibarea punctului de control celular care asigură separarea corectă a cromozomilor în timpul diviziunii celulare.

De asemenea, cercetătorii au reliefat că atunci când punctul de control a fost perturbat în celulele cu numărul adecvat de cromozomi, diviziunea celulară s-a oprit şi, ca rezultat, cromozomii s-au separat cu succes, cu puţine probleme create.

Citește și Laserele ultra-precise elimină celulele canceroase fără a deteriora țesutul din apropiere

Cu toate acestea, atunci când acest mecanism a fost perturbat în celulele aneuploide, diviziunea celulară a continuat, rezultând multe modificări cromozomiale care au compromis capacitatea celulelor de a se diviza şi au provocat moartea lor.

Ești specialist medical și ești în căutarea unui loc de muncă? Creează-ți un cont aici, iar noi îți prezentăm cele mai bune oferte de angajare de la clinici și spitale de top din România. 

Exit mobile version