De la terminarea proiectului Human Genome Project, cercetătorii au depus eforturi mari pentru a înțelege mai bine biologia, știința și corpul uman. Majoritatea descoperirilor au fost la nivel genetic sau celular și ar putea avea contribuții enorme în viitor.
De la printarea 3D a organelor, la posibilitatea vindecării cancerului, ultimii ani au reprezentat o perioadă foarte bună pentru cercetători. În ritmul acesta, sistemul de sănătate va arăta complet diferit în următorii ani.
Iată care au fost cele mai importante descoperiri:
Printarea 3D a organelor ar putea salva mii de vieți
Cercetatorii Universitatii din Bristol au efectuat un studiu si au descoperit un nou tip de cerneală biologică care ar putea ajuta la crearea unor țesuturi umane complexe ce pot fi utilizate pentru implanturi.
Cerneala este formată din diferite ingrediente pe bază de polimeri: unul natural din alge și altul sintetic. Fiecare joacă un rol important, cel sintetic se solidifică în anumite condiții, iar cel lichid ajută la menținerea structurii.
Această cerneală va putea fi folosită pentru a printa 3D o structură care va fi durabilă și când este expusă unor nutrienți și care nu va ataca alte celule.
Osteoblastele (celulele stem din care este făcut osul) și condrocitele (celulele stem din care este făcut cartilajul) pot fi introduse într-o structură de polimer printată 3D. Cu ajutorul unui mediu plin de nutrienți, va fi creat noul organ sintetic.
Când cercetările vor fi mai avansate, această descoperire va putea fi folosită pentru a trata pacienții folosind propriile lor celule stem.
Medicamentele modificate genetic ar putea duce la eradicarea cancerului
În ultimii ani, cercetătorii au descoperit că pot modifica anumite medicamente astfel încât să rezolve problemele genetice. Urmarea ar putea fi crearea unor medicamente care să trateze cancerul în loc să fie folosită aceeași metodă pentru toată lumea: chimioterapia.
Există deja unele companii care pot scana ADN-ul din probele de la biopsie pentru a identifica celulele canceroase. Analiza lor a oferit detalii despre mutațiile care ar putea fi afectate de medicamentele împotriva cancerului care există deja sau care sunt în faza de testare.
Această descoperire i-ar putea ajuta pe medici să prescrie în viitor anumite medicamente pentru tratarea formei specifice de cancer a pacientului.
Cicatricile ar putea fi prevenite prin transformarea unei celule
Cercetătorii de la Universitatea din Pennsylvania au descoperit o metodă prin care pot transforma fibroblastele (celule esențiale pentru vindecarea rănilor) în celule de grăsime – lucru nemaiîntâlnit până acum.
Fibroblastele sunt esențiale pentru vindecare, dar ajută și la formarea țesutului cicatrizat. Cicatricile apar în urma pierderii celulelor de grăsime. Dacă această transformare a celulelor este posibilă, cel mai probabil nu vor mai exista urme vizibile după o rănă.
Cercetătorii spun că secretul stă în regenerarea foliculilor de păr. Mai apoi, grăsimea se va regenera ca răspuns la semnalele primite de la foliculi. Această descoperire ar putea fi folosită și pentru a atenua aspectul ridurilor.
Au fost identificate genele care determină forma nasului
Cercetătorii de la Univerisity College London au identificat pentru prima oară cele patru gene care determină forma nasului uman. Aceștia s-au axat pe lățimea nasul și pe cât de ascuțit este, lucru care variază foarte mult de la om la om.
Studiul a analizat peste 6,000 de oameni din America Latină. Iată ce scrie în raport:
“GLI3, DCHS2 și PAX1 sunt responsabile pentru dezvoltarea cartilajului – GLI3 și PAX1 influențează lățimea nărilor, DCHS2 influențează cât de ascuțit este nasul, iar RUNX2 este responsabil pentru dezvoltarea osului ”. Această descoperire poate fi utilă pentru a descoperi defectele din naștere la copii.
În fiecare an se fac noi descoperiri care au potențialul să ne schimbe viața în bine. Pentru a ajunge de la stadiul de descoperire la a se aplica în fiecare cabinet, mai sunt multe stadii de testare dar există speranța că tratarea oricărei afecțiuni va fi mult mai ușoară în viitor.
Otilia Doboș crede că învățatul nu se oprește la școală, ci trebuie să continue pe tot parcursul vieții. Cu un background în Jurnalism, a ales să scrie pentru a împărtăși cititorilor informații relevante, prin articole atractive și bine documentate.