Site icon MEDIjobs

Ministerul Sănătății caută o „soluție rapidă” pentru ocuparea locurilor libere la rezidențiat 

rezidențiat

Autoritățile vor identifica o „soluție rapidă” pentru a acoperi locurile și posturile neocupate la rezidențiat, după ce, în urma examenului din această toamnă au rămas libere aproape 200 de locuri, în ciuda faptului că a fost scăzut punctajul minim de promovare.

Potrivit ministrului Sănătății, nu este o situație atât de gravă în cazul locurilor neocupate la medicină de familie, așa cum se vehiculează.  

„Nu au rămas foarte multe locuri (libere, n.r.). Din cele aproape 700 de locuri la medicină de familie, au rămas libere vreo 40, adică 6% din totalul locurilor alocate medicinei de familie”, a declarat recent ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

Potrivit acestuia, sunt aproape 200 de locuri libere la mai multe specializări, cum ar fi chirurgie, medicină de urgență, medicină de familie.  

„Ne gândim la o soluție rapidă încât, în perioada imediat următoare, aceste locuri să fie ocupate conform prevederilor legale în vigoare, încât să nu mai existe locuri disponibile de pregătire în rezidențiat, inclusiv din specialități deficitare care să nu fie ocupate de tinerii absolvenți”, a mai spus ministrul.

Te-ar putea interesa și studiul MEDIjobs: 1 din 2 medici rezidenți români își caută un job încă din primul an de rezidențiat

Declarația a fost lansată în contextul în care au rămas neocupate la rezidențiat aceste aproximativ 200 de locuri și posturi, deși Ministerul Sănătății a coborât pragul de promovare la concurs (60% din punctajul maxim, față de 65%, cât era nota inițială).

De altfel, potrivit unei informări transmise în această toamnă de Minister, punctajul maxim realizat la sesiunea de rezidențiat din domeniul medicină a fost de 936 puncte, iar punctajul minim de promovare, conform baremului inițial de 65%, este de 608 puncte. În această situație, ar fi putut alege un loc sau un post în specialitate maxim 3.696 candidați din cele 4.327 locuri disponibile. 

„Pregătirea din timp a unui număr suficient de specialiști reprezintă o prioritate a politicii de resurse umane a Ministerului Sănătății. Tinerii medici trebuie să aibă după absolvire un loc de muncă asigurat, iar pacienții din România să beneficieze de îngrijire din partea generațiilor viitoare de specialiști!” spunea, la acel moment, ministrul Sănătății.

Ești specialist medical și vrei un loc de muncă mai bine plătit? Înscrie-te gratuit pe MEDIjobs, iar noi îți vom aduce cele mai bune oferte de angajare de la clinici și spitale de top din România.

Exit mobile version