INTERVIU | Mioara Scripca, kinetoterapeut

“Medicul vede lucrurile din punct de vedere medical si se sfatuieste cu kinetoterapeutul”, subliniaza doamna Mioara Scripca, considerand ca atingerea unui numitor comun este esentiala pentru obtinerea unor rezultate optime. De asemenea, din punctul sau de vedere, pentru a lucra cu copiii este nevoie de rabdare si intelegere, precum si de empatie si suport, mai ales pentru parinti. 

Recunoaste ca s-a indreptat pe acest drum profesional in primul rand datorita experientei pe care o detinea deja in domeniul sportiv si fiind pasionata de biologie a simtit ca alegerea aceasta este cea mai buna. In present, dupa lucrul cu copiii in kinetoterapie de aproape 14 ani, simte ca i-a oferit satisfactii inegalabile.

Desi a observat ca pandemia a influentat negativ formarea profesionala si specializarea din domeniul sau de activitate, prin suspendarea majoritatii cursurilor post-universitare, atat kinetoterapeutii, cat si parintii pacientilor sai au inteles ca este important ca cei mici sa primeasca tratamentul in aceasta perioada si au reusit sa isi depaseasca temerile.

Care a fost momentul in care ati decis sa va specializati in kinetoterapie? Ce v-a atras la acest domeniu?

Eram in clasa a XI-a cand am decis ca vreau sa fac kinetoterapie. Am fost a doua generatie de copii care am absolvit aceasta specialitate. Desi era un domeniu nou in Romania, nu mi-a fost frica pentru ca eu aveam un background in sport (am jucat volei de performanta), asa ca tot ce implica miscare imi venea manusa. Cum eram pasionata si de biologie, alegerea a venit natural. Eu am fost in generatia in care copiii mergeau fie catre Drept, fie catre ASE, iar eu nu ma simteam potrivita in niciunul dintre aceste doua domenii. 

Citeste si: INTERVIU | Claudia Ciortea, kinetoterapeut: „MEDIjobs a reușit să îmi facă rost de un loc de muncă și o ofertă salarială nu bună, ci foarte bună.”

Considerati ca este mai usor sau mai dificil sa lucrati cu copiii comparativ cu adultii?

Lucrul cu copiii este mult mai usor si mai placut. Experienta mea cu adultii este foarte redusa – am lucrat doar partea practica din facultate si am inteles repede ca nu mi se potriveste. Din 2007 lucrez numai cu copiii si satisfactiile pe care ti le ofera cei mici sunt inegalabile. 

Ce provocari a adus pandemia in planul kinetoterapiei? Cum v-ati adaptat?

In kinetoterapia pediatrica lucrurile stau diferit si nu prea poti sa opresti tratamentele pe perioade de timp lungi. In clinica noastra cele mai multe cazuri sunt complexe si nu suporta amanarea tratamentului. De exemplu, la copiii cu sindrom hipoton, paralizie cerebrala, Sindrom Down, sindroame genetice, paralizie de plex brahial, afectiuni la care o luna de intrerupere poate provoca daune iremediabile. Din acest motiv, atat noi cat si parintii micutilor care ne trec pragul am inteles ca este mai important ca cei mici sa primeasca tratamentul si astfel au depasit toate temerile. Evident ca am luat toate masurile de protectie astfel incat pacientii nostri sa fie in siguranta. 

Pandemia a influentat insa, negativ formarea profesionala si specializarea kinetoterapeutilor din Romania. Majoritatea cursurilor post-universitare de supra-specializare s-au suspendat de un an de zile, iar acest lucru va avea un impact negativ in piata muncii.

Citeste si: INTERVIU | Florin Lixandru, kinetoterapeut

Cat de important este sa existe o buna colaborare intre kinetoterapeut si medici (ortoped, neurolog etc.)? Ce fel de ingrediente are o relatie de succes intre acestia?

Tinand cont de faptul ca am lucrat mereu in echipa cu medicii, pentru mine lucrul unui kinetoterapeut fara medic nu exista. Medicul vede lucrurile din punct de vedere medical, ne sfatuim, ajungem la un numitor comun, iar rezultatele sunt mult mai bune fata de situatia in care un kinetoterapeut aplica de unul singur planul de tratament. In clinica noastra discutam fiecare caz in parte in comisii multidisciplinare. In fapt, acestea sunt bazele kinetoterapiei. 

Cum priviti piata muncii pentru kinetoterapie? Sunt suficienti kinetoterapeuti? 

Piata muncii este acum slab dezvoltata, este nevoie de mai multi kinetoterapeuti supra-specializati in terapii utile in pediatrie, asa cum sunt colegii nostri din clinica – cu terapia Vojta, terapia Schrot sau terapiile manuale etc.

Care ar fi diferentele principale dintre sistemul de sanatate de stat si cel privat cand vine vorba despre kinetoterapie?

Din experienta mea, pot sa vorbesc doar despre cum functioneaza lucrurile in sistem privat si, din ce am observat, lucrurile merg intr-un sens bun in mediul privat.

Exista o prejudecata conform careia un kineterapeut este subordonat sau inferior unui medic. Ce parere aveti despre aceasta?

Asa cum am spus si mai sus, pentru beneficiul total al pacientului, ideal este ca echipele sa fie intotdeauna formate din medic si kinetoterapeut. In echipa noastra nu exista acest joc de orgolii, intotdeauna avem in minte binele pacientului si ne bucuram in egala masura de rezultatele bune la fiecare caz ce ajunge in clinica. Dupa parerea mea, perceptia aceasta este total depasita si in defavoarea pacientului. 

Citeste si: INTERVIU Ramona-Elena Nanu, kinetoterapeut

Ce calitati trebuie sa aiba, in opinia dvs., un kinetoterapeut de succes? 

Rabdare si intelegere, mai ales in pediatrie. In lucrul cu copiii este nevoie de empatie si suport, mai ales pentru parinti, pentru ca ajung la noi cazuri complicate, unele chiar grave cu prognostic slab, iar atunci noi trebuie sa oferim suport moral parintilor si sa ii ajutam sa pastreze un grad de complianta privind tratamentul, care de multe ori este de lunga durata.

Cati ani de practica considerati ca sunt necesari pentru a deveni specialist intr-un domeniu medical?

In kinetoterapie pentru copii este nevoie de formare profesionala continua. Daca ne referim la specializarile de care vorbeam mai sus este nevoie de pregatire continua, de ani de practica, poate chiar de 10 ani pentru a interioriza tehnicile invatate si pentru a vedea rezultatele. 

Dar cand vine vorba despre profilul pacientului ideal? Cum ar trebui sa fie acesta?

Ideea este ca parintele sa colaboreze bine cu parintele. Daca toate acestea se intampla, terapia are beneficii multiple. 

Ati avut vreun caz medical care v-a impresionat sau v-a ramas in memorie? Povestiti-ne, va rog.

Am un caz care mi-a ramas in minte. Este vorba despre un baietel care a ajuns la mine la 6 saptamani cu un prognostic prost. Avea sindrom hipoton generalizat de cauze necunoscute. Era primul copil al familiei, am facut terapie cu el zilnic timp de un an si jumatate. Fara pauza, fara vacante. Acum baietelul este absolut normal, merge la scoala, iar parintii au avut curajul sa mai faca inca un copil. 

Ce sfat ati putea oferi unui kinetoterapeut aflat la inceput de drum?

Sa aiba multa rabdare, sa fie mereu curiosi si sa invete in continuu.

Ești kinetoterapeut și ești în căutarea unui loc de muncă? Creează-ți un cont aici, iar noi îți prezentăm cele mai bune oferte de angajare de la clinici și spitale de top din România.