Ca medic de familie, ești responsabil pentru sănătatea pacienților tăi, cu orice implică aceasta: boli, afecțiuni genetice și chiar dieta nepotrivită. Dar alimentația este un subiect sensibil pentru majoritatea oamenilor.
Este deseori complicat să le explici pacienților cât de importantă este o dietă echilibrată pentru sănătatea lor fără ca aceștia să se simtă intimidați sau judecați. Ți-am pregătiti câteva strategii care să te ajute să dai sfaturi relevante despre nutriție care chiar să îi determine pe oameni să își schimbe stilul de viață:
1. Ai în vedere nevoile pacienților
Sfaturile sunt mai bine primite dacă sunt speciale pentru fiecare pacient și nu generale. Astfel, la începutul consultației poți întreba pacientul ce a mâncat la mic-dejun sau prânz ca să identifici care ar putea fi problemele de alimentație.
Încearcă să îți îndrepți atenția doar către un anumit lucru deoarece este greu ca o persoană să își schimbe felul de a mânca, mai ales dacă au aceleași obiceiuri de foarte mult timp. Spre exemplu, dacă persoana suferă de hipertensiune îi poți sugera să renunțe la sare și să folosească alte condimente. Dacă are probleme cu colesterolul, îi poți face o listă cu alimentele pe care ar trebui să le evite.
2. Scoate în evidență avantajele
Uneori, oamenii nu vor să recunoască că dieta lor este nesănătoasă. Dacă le reproșezi pacienților că fac alegeri proaste în legătură cu mâncarea, e posibil să devină defensivi și să nu îți asculte sfaturile.
Mai degrabă le prezinți oamenilor care vin în cabinetul tău care sunt avantajele unei diete echilibrate, pline de nutrienți și vitamine. Spre exemplu, o alimentație corectă poate scădea riscul de a dezvolta boli de inimă, diabet, atac cerebral sau demență.
3. Pași mici spre schimbări mari
Chiar dacă fiecare aliment vine la pachet cu o etichetă unde sunt descrise informațiile nutriționale, majoritatea oamenilor nu înțeleg ce înseamnă acele litere și cifre pentru ei. Astfel, ajung să ignore ceva care este foarte la îndemâna lor.
Responsabilitatea ta este să îți educi pacienții cu privire la aceste informații, dar ca să ai succes, trebuie să o faci încet, cu pași mici. Identifică un obicei alimentar pe care îl poți schimba și, în timp, pacientul va deveni din ce în ce mai receptiv la modificarea dietei.
4. Ajută pacientul să își găsească motivația
Indiferent cât de multe sfaturi utile îi dai pacientului, dacă acesta nu este îndeajuns de motivat, nu va face nicio schimbare. Trebuie să încerci să ajuți fiecare persoană să găsească un motiv pentru care vrea să își schimbe stilul de viață.
Îi poți întreba: “Pentru ce ai nevoie de sănătate?”. În continuare, pacientul va căuta să îți dea răspunsul potrivit, poate pentru că vrea să fie un model bun pentru copii sau să își deschidă o afacere. Astfel, își va da seama că are un scop pentru care e bine să mănânce mai sănătos.
5. Oferă soluții, nu restricții
Atunci când cineva trebuie să își schimbe dieta (pentru a pierde în greutate sau orice alt motiv), este mai ușor să îi spui ce alimente să evite. Dar mulți oameni nu reacționează pozitiv la restricții, ci se simt mai degrabă intimidați.
În schimb, oferă soluții. Chiar dacă nu ai timp să îi faci atunci un plan detaliat pentru mese, poți avea pregătite fișe cu rețete care se fac rapid și sunt pline de nutrienți. Mulți oameni nu știu să gătească, dar dacă văd că este ceva foarte simplu, există șanse mari să încerce.
Deși dieta este un subiect foarte sensibil pentru mulți oameni, este foarte importantă pentru sănătatea fiecăruia. Ca medic, este ideal să te informezi constant și să găsești noi moduri prin care să ajuți oamenii să aibă mai multă grijă de sănătatea lor.
Otilia Doboș crede că învățatul nu se oprește la școală, ci trebuie să continue pe tot parcursul vieții. Cu un background în Jurnalism, a ales să scrie pentru a împărtăși cititorilor informații relevante, prin articole atractive și bine documentate.