INTERVIU | Madalina Elena Coman, medic rezident psihiatrie pediatrica

Madalina Elena Coman este Medic rezident in primul an pe Psihiatrie pediatrica. In acest articol veti gasi raspunsurile unor intrebari ce tin de motivele care au dus la alegerea acestei specialitati, precum si pareri si sfaturi legate de examenul de Rezidentiat. 

1. Care au fost criteriile care te-au facut sa alegi aceasta specialitate?

Inca din primii ani de facultate m-a atras psihiatria, insa mult timp am crezut ca eu nu as putea fi in stare sa fiu psihiatru pentru ca probabil nu aveam suficienta incredere in mine, asa ca imi reprimam acest gand. Ma atragea mintea umana, as fi vrut sa stiu cat mai multe despre acest subiect, simteam ca trebuie sa ii ajut cumva, vedeam in jurul meu multi oameni care ar avea nevoie de sustinere din punct de vedere mental. Pentru cateva momente ma vedeam ca fiind omul care ar putea ajuta, insa mereu intervenea frica. Erau multe ganduri de genul : “dar daca ascultandu-le problemele, o sa ajung sa fiu si eu deprimata?”, “daca nu o sa fiu in stare sa spun ce trebuie, ce vor sa auda, ce i-ar ajuta efectiv?”. 

Ei bine, in timp mi-am dat seama ca dorinta mea de a ajuta si de a fi acolo pentru ceilalti cantareste mai mult decat frica. Mi-am dat seama ca asa cum pot sa imi ajut prietenii apropiati prin a fi acolo pentru ei atunci cand au nevoie, la fel pot face si pentru pacienti. Frica ne poate opri din a ne urma visele, dar in acelasi timp e umana si e normal sa intervina, asta inseamna ca suntem constienti. Imi place foarte mult expresia “take a leap of faith”, preluata din limba engleza. Proababil ca in romana nici nu ar suna la fel de bine (“a face un salt de credinta”), dar cred cu tarie ca merita implementata in momentul in care alegi un viitor in Romania. 

Am oscilat mult timp intre psihiatrie adulti si psihiatrie copii, dar in ziua in care am ales m-am dus inspre copii. Odata ce te fascineaza acest domeniu, mi se pare teribil de greu sa alegi intre cele doua. Chiar si acum, daca as putea, le-as face pe ambele in acelasi timp. Patologia difera cumva, interctiunea cu pacientul de asemenea difera foarte mult si in continuare ma atrag ambele parti ale psihiatriei. 

La copii mi se pare ca este ceva mai multa speranta implicata, ai sanse mai mari sa vindeci si sa schmbi traseul cuiva in viata. Spre exemplu am vazut multi copii cu autism care au recuperat enorm, iar sentimentul pe care il ai cand vezi astfel de progrese este de nedescris. 

2. Asteptari versus realitate? 

Ei bine, nu am avut asteptari de niciun fel si asta cred ca e esential. Pur si simplu cred ca e mai bine sa astepti sa ajungi acolo, sa lasi sa treaca cel putin o luna (sau mai multe) dupa ce ai ajuns, ca mai apoi sa iti conturezi o idee proprie. Poate ca ideea ta proprie e complet diferita de a altora, poate ca mediul respectiv ti se potriveste mai mult decat li s-a potrivit altora, sau mai putin decat li s-a potrivit altora. Aici, la psihiatrie copii, atmosfera pe sectie este magica. Toti medicii sunt dedicati, implicati, blanzi, pasionati. M-am identificat mult cu felul lor de a fi. 

Viata de student versus viata de rezident, la inceput, nu a fost cu mult diferita. Aici cu totii ne-au acordat timp sa ne acomodam, sa intelegem ce avem de facut, iar colegii mai mari, cat si medicii, au fost cu totii dispusi sa ne arate si sa ne invete ce avem de facut. Desigur, e mult mai multa responsabilitate la mijloc, dar totul se invata destul de repede. 

La inceputul pandemiei pe sectie s-au internat doar urgentele si cred ca in perioada aceea am invatat cele mai multe lucruri despre cum sa scriu o foaie de observatie de la cap la coada pentru ca fiind mai putini pacienti, am avut timp sa asimilez mai bine ce am de facut. Asadar pandemia a venit si cu unele avantaje, pentru mine cel putin. 

Citeste si: INTERVIU | Ioana Alexandra Ciuperca, medic rezident medicina de laborator

3. In ce proportie te-au ajutat informatiile si experienta acumulata in timpul facultatii?

Nu prea m-au ajutat pana acum in mod direct, insa sunt sigura ca pe viitor vor fi de folos. Parerea mea este ca in facultate inveti foarte multe despre tine, despre cum iti functioneaza propria memorie si ce “trucuri” sa folosesti, despre cum sa memorezi logic sau cum sa faci o schema care sa iti ramana tiparita in minte mult timp. Asadar, acum stiu de unde sa incep si cum sa-mi schematizez noile informatii. In facultate am invatat prea putin despre psihic, in mare parte a fost despre partea somatica. Cred ca ma vor ajuta informatiile in stagiile din rezidentiat ce vor urma, precum neurologie pediatrica, pediatrie si desigur, de-a lungul carierei. 

4. Ce le-ai recomanda viitorilor colegi?

Viitorilor colegi le-as recomanda in primul rand sa isi urmeze sufletul si instinctul. Sa nu se lase prinsi prea mult in cantarirea avantajelor si dezavantajelor unei specilitati pentru ca facand asta lasi mintea sa lucreze prea mult si sufletul prea putin. Banii te pot motiva initial, insa nu cred ca poti merge o viata intreaga la un job pe care nu-l faci cu drag, dar din care se castiga bine. Mai ales in domeniul nostru, asta se va rasfrange in timp asupra pacientilor. Desigur, e foarte important sa te cunosti si sa iti stii punctele tari si punctele slabe. Spre exemplu daca e vorba despre o specialiatate in care iti place patologia, insa acolo au loc multe decese, iar tu esti o persoana sensibila, atunci cel mai probabil nu e o idee buna si sigur exista si o alta varianta mai potrivita si care sa iti placa. 

De asemenea  le recomand, daca au ocazia (mai greu acum cu pandemia), sa mearga pe sectiile specialitatilor atunci cand simt ca nu se pot decide. Cand ajungi acolo unde iti e locul, o sa existe o tresarire. 

Un alt sfat care imi vine in minte cand ma gandesc la ziua cu repartitia este ca atunci sunt sanse mari sa se schimbe totul in fata ochilor si am vazut-o intamplandu-se in multe cazuri. Inclusiv la mine. Cand te afli in sala si ai acel tabel in fata ochilor, atunci functioneaza cel mai bine instinctul si multi au ales cu totul altceva la fata locului. Observand asta in timp, in general a fost alegerea buna si nu au regretat. Cum spuneam, e ideal sa te lasi purtat de instinct in cazul asta. 

5. Cum ti s-a parut examenul de rezidentiat in ansamblu? 

Per total n-am ramas cu o impresie placuta legata de examenul de Rezidentiat. Consider ca este o cantitate mare de informatie si asta nu ar fi o problema, dar este neechilibrata. Sunt capitole unde se exagereaza mult cu detaliile si altele unde este scris prea putin, ori multe patologii care nici nu exista. Psihiatria, spre exemplu, lipseste cu desavarsire. La fel si oftalmologia sau dermatologia. La neurologie este prezentat doar accidentul vascular cerebral, insa patologia este mult mai vasta de atat si la fel de importanta.

In schimb, la hematologie spre exemplu, sunt extrem de multe detalii si numere de retinut pe care nu le vom folosi niciodata. Daca as scrie eu materia (si probabil asta e parerea multora dintre colegi), as alege sa ating cat mai multe patologii, insa as puncta esentialul si mai ales mecanismele fiziopatologice la fiecare pentru ca asa poti invata logic si sa si ramai pe viitor cu ceea ce ai invatat. 

Ca organizare, in anul nostru n-a mers prea bine. Ne-a fost amanat examenul si au fost zile intregi in care nu se stia nimic si simteam ca cineva se joaca cu ale noastre emotii. Cand inveti si mai ai putin timp, e foarte important sa ai o data exacta, un termen limita. Asa iti poti organiza programul pe zile, iar stabilitatea si faptul ca exista o data exacta cand se va intampla totul, iti ofera un oarecare confort psihic. 

La corectat am fost destul de multi carora ne-au lipsit puncte, si nu putine. In momentul in care am fost sa depunem contestatii, ni s-a vorbit destul de urat, iar atunci cand s-au afisat, nimeni nu isi primise punctele inapoi. In fiecare an exista zeci sau sute de participanti carora le lipsesc puncte si desi e o problema frecventa, nu se schimba nimic. Cateva puncte inseamna zeci de locuri diferenta. E frustrant. Sper din suflet ca pentru generatiile ce vor urma sa se mai schimbe lucrurile.

6. Consideri util acest examen?

Da, sigur ca da. Consider foarte util un examen care sa nu poata fi fraudat, la nivel national si in urma acestor punctaje sa ne alegem fiecare locul. Asa cum se si intampla. Insa cum spuneam mai sus, e loc de mai bine.

7. Ce schimbari ai aduce?

Pe multe dintre ele le-am mentionat anterior. In primul rand materia necesita imbunatatiri, dar am inteles ca deja se lucreaza la o noua carte. Sa speram ca va fi ce trebuie. In al doilea rand as schimba sistemul prin care se corecteaza. Este foarte solicitant si stresant sa desenezi sute de buline sub presiunea timpului si sa ai grija sa nu depasesti sau sa gresesti.

De asemenea, consider ca se publica mult prea tarziu lista de la Minister cu locurile si posturile disponibile in anul respectiv. Ideal ar fi sa fie publicata inca din primavara-vara, astfel incat sa te poti orienta mai bine incotro sa mergi. Si desigur, data anuntata initial sa ramana aceeasi si sa nu se intample ca in anul nostru, cand era deja toamna si au schimbat-o de doua ori. 

Citeste si: INTERVIU | Bodirlau Ion Cristian, medic rezident Gastroenterologie

8. Cat timp consideri ca ar trebui alocat?

Aici raspunsul cred ca difera in functie de fiecare. Eu sunt genul care se motiveaza abia pe ultima suta de metri, asa am fost si in facultate. La examene cel mai bine invatam cand stiam ca mai e foarte putin timp si trebuie sa trag tare. Asadar, pentru mine a fost ideal sa incep sa citesc cate putin in fiecare zi inca din iarna. Fara stres, fara panica. Citeam cat puteam si faceam scheme. Intr-adevar, m-am bazat foarte mult ca voi invata totul in timpul verii, dar socoteala de acasa nu prea seamana cu cea din targ.

A venit vara si desi nu am plecat in vacante, randamentul meu tindea spre zero. Era cald, nu eram obisnuita ca vara sa am ceva de facut si ma tot minteam spunand ca mai e timp suficient. De asemenea mi-a ocupat timp si licenta. Motivatia a venit in toamna si atunci am stat de diminata pana seara sa invat, iar pana tarziu in noapte lucram grile. Intr-un final am avut un punctaj care m-a ajutat sa ajung sa lucrez pe sectie de psihiatrie si asta e tot ce imi doream.

In concluzie cred ca e ideal sa incepi din toamna-iarna, dar incet. Am vazut in jurul meu multi colegi care s-au epuizat cand au inceput sa invete, iar pe final, cand e cea mai mare nevoie de energie si motivatie, au inceput sa cedeze nervos. Cred ca psihicul nu e facut sa reziste la un stres de asa mare durata, asa ca e important sa-ti dozezi gradul de concentrare si pastreaza ultimele doua-trei luni pentru stresul cel mare, iti vor ajunge. 

9.Ce le-ai recomanda studentilor?

1. Nu te baza pe vara atat de mult, e vara si esti obisnuit sa ai vacanta atunci.

 2. Scheme, multe scheme. Sunt foarte importante, mai ales in ultimele doua saptamani inainte de examen cand ai vrea sa treci prin toata material, dar nu ai cum sa te apuci sa citesti tot cap-coada. In acele doua saptamani, schemele sunt salvarea.

 3. Rezolva grile multe, sunt foarte importante. Te ajuta sa vezi ce detalii ti-au scapat din materie si cam pe ce pun ei accent. 

4. Nu te epuiza prea devreme. 

5. Nu te panica. Stiu ca timpul pare foarte distorsionat in anul 6, dar pare asa din cauza fricii si a celorlalte emotii. Timp exista suficient, vara si toamna ajung pentru un punctaj bun. Si desigur, nu ajuta la nimic asa multa presiune pe umerii cuiva. Orice s-ar intampla, nu este un capat de lume. Transferurile de cele mai multe ori se aproba, solutii exista. E DOAR UN EXAMEN!

Ești specialist medical și ești în căutarea unui loc de muncă? Creează-ți un cont aici, iar noi îți prezentăm cele mai bune oferte de angajare de la clinici și spitale de top din România.