Încă din copilărie le spunea celor din jur „eu mă duc la grădiniță să mă fac o doctoriță”, iar în prezent visul său a devenit realitate, Mara Ioana Ieșanu este medic rezident pe secția Gastroenterologie Pediatrică la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Marie Skłodowska Curie”.
Motto-ul său este „Fă ceea ce poți, cu ceea ce ai, acolo unde ești” (Theodore Roosevelt), iar conform acestuia, Dr. Mara Ieșanu s-a implicat în multe activități importante în dezvoltarea sa profesională de până acum și a avut succes. A fost olimpică națională la fizică și internațională la chimie, șefă de promoție la absolvirea Colegiului Național „Roman-Vodă”, membru al Centrului de Excelenţă în Neuroştiinţe, Discipina Fiziologie şi Neuroştiinţe din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, a participat la numeroase congrese si cursuri de pregătire în străinătate și a devenit un medic care iubește ceea ce face, un adevărat „înger păzitor” al copiilor.
Dr. Mara Ioana Ieșanu și-a concentrat atenția către pasiunea pentru știință, a studiat intens și și-a urmat visul cu optimism, de aceea traseul ei profesional este lăudabil.
1. Care au fost factorii care te-au determinat să alegi Facultatea de Medicină?
Factorul care m-a determinat să urmez Facultatea de Medicină a fost pasiunea pentru știință. Deși, de când eram mică spuneam „eu mă duc la grădiniță să mă fac o doctoriță”, ceea ce m-a determinat cu adevărat să urmez acest drum a fost calificarea la Olimpiada Națională de Fizică din clasa a VII-a. Am avut mereu o înclinație spre fizică, chimie și biologie și am decis că medicina este locul ideal în care aș putea să le combin. Bineînțeles că un rol important l-a avut ulterior și factorul uman, însă acesta era un lucru prea puțin înțeles de către mine la început.
2. Cum a fost drumul profesional de până acum?
Îmi place să cred că am avut o ascensiune frumoasă pe plan profesional. Am absolvit Colegiul Național „Roman-Vodă”, profilul matematică-informatică, reușind să fiu șefă de promoție cu media 10. Încă din timpul școlii gimnaziale și liceului am participat la numeroase concursuri și olimpiade de fizică, chimie, biologie, matematică, geografie și multe altele. Cele mai mari performanțe ale mele au fost cele două calificări la Olimpiadele Internaționale de Chimie, desfășurate în Uzbekistan și Yakutia. Am reușit să obțin o medalie de bronz și una de argint, având cea mai bună lucrare practică din cadrul olimpiadei. Aceste rezultate mi-au adus admiterea fără concurs la Facultatea de Medicină.
Încă din primul an de medicină am devenit membru al Centrului de Excelenţă în Neuroştiinţe, Discipina Fiziologie şi Neuroştiinţe din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”. Pe întreaga perioadă a facultății mi-am desfășurat activitatea în cadrul Laboratorului de culturi celulare neuronale, coordonat de prof. univ. Ana-Maria Zăgrean. Am fost implicată în proiecte de cercetare care se axau pe studiul vulnerabilității neuronale la diferite condiții de stres metabolic, cu precădere hipoxia-ischemia, precum și efectul dietelor materne asupra neurovulnerabilității puilor. Am reușit să-mi împărtășesc cunoștințele și descoperirile într-un context național și internațional, la numeroase congrese și conferințe pretigioase. La toată această activitate de cercetare a contribuit și sprijinul financiar pe care l-am primit prin bursa „Tânărul Cercetător” acordată de către guvernul țării studenților cu rezultate remarcabile care doresc să rămână în țară.
De-a lungul facultății am participat la multe cursuri de pregătire în străinătate, ajungând și la prestigiosul spital Houston Methodist din America. Toate aceste experiențe m-au conturat atât ca om, cât și ca doctor și cercetător.
3. Care au fost obstacolele intalnite si cum ai reusit sa treci cu bine peste acestea?
Ceea ce mă caracterizează este faptul că nu iau nereușitele mele drept eșecuri, ci puncte de plecare spre viitoarele mele realizări. Cred că acesta a fost cel mai important îndemn care m-a încurajat atunci când am întâmpinat anumite greutăți. Nu pot spune că am avut un moment de cumpănă memorabil, dar momente mai dificile au fost, la fel ca în viața oricărui om. Important este să îți păstrezi optimismul și să te gândești că uneori trebuie să fie mai rău ca să simți că îți este bine după.
4. De ce ai ales specialitatea de gastroenterologie pediatrică?
Inițial, trebuie să recunosc, am plecat cu gândul gastroenterologiei de adulți. Între timp, mi-am dat seama că, pentru mine, satisfacția și provocarea profesională ar fi mai mare în cadrul pediatriei. Gastroenterologia mi-a plăcut dintotdeauna deși nu pot spune cu exactitate de ce. Am făcut multe stagii pe secțiile de gastroenterogie și cred că de acolo vine afinitatea mea pentru acest domeniu.
Activitatea de rezidențiat o voi desfășura la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „MS Curie”, pe aceeași secție pe care am făcut stagiul de pediatrie. Colectivul din cadrul spitalului a fost un alt motiv pentru care am făcut această alegere.
În urma rezidențiatului, mi-am ales această specialitate pe post, ceea ce înseamnă că după ce voi termina cei 5 ani de rezidențiat, îmi voi continua specialitatea în cadrul acestui spital.
5. Aveai si alte opțiuni?
Punctajul pe care l-am obținut în urma examenului de rezidențiat mi-a permis să îmi aleg orice altă specialitate. Pot spune că am fost, pe de-o parte, o norocoasă pentru că am avut multe opțiuni, dar, pe de altă parte, presiunea a fost mai mare, neștiind dacă am făcut alegerea corectă într-adevăr.
6. Cum sunt copiii ca pacienți?
Inițial, am fost un pic speriată de faptul că voi lucra cu pacienți copii, însă mi-am dat seama rapid cât de frumoasă este această specialitate. Este un pic mai greu să comunici cu un copil, mai ales dacă este sugar, iar părinții sunt, de obicei, și foarte panicați, îngreunând și mai mult relația medic-pacient. Eu sunt încă la început de drum și pot vorbi doar din experiența câtorva luni de activitate în spital. Satisfacția este într-adevăr uriașă când vezi că faci un „pui de om” sănătos.
7. Care au fost mentorii/persoanele care te-au susținut în acest timp și cărora le ești recunoscătoare?
De-a lungul timpului multe persoane și-au pus amprenta asupra mea. Familia a fost, într-adevăr, cel mai constant stâlp de sprijin, care mereu m-a motivat să merg mai departe în momentele dificile. Mereu am considerat domnii profesori drept mentori, care m-au ajutat să progresez și să învăț să iubesc meseria aleasă. Nu în ultimul rând, le sunt recunoscătoare și prietenilor. A avea prietenii solide în viață poate echivala cu familia. Aceștia mi-au conturat personalitatea și au contribuit la dezvoltarea mea emoțională. Cum spune și Abraham Lincoln: „sunt un succes astăzi deoarece am avut un prieten care a crezut în mine și nu m-a lăsat inima să-l dezamăgesc”.
8. Care sunt hobby-urile tale?
Pasiunea mea de când eram mică este dansul, deși nu am participat la cursuri intensive. Am făcut parte în timpul liceului din trupa Casei de Cultură, dar totul a fost mai mult ca o recreere pentru mine.
Îmi place mult să fac voluntariat, deși în ultima vreme, trebuie să recunosc, nu am mai avut timp. În ciuda a ceea ce cred multe persoane, voluntariatul nu este „muncă gratis”, ci este un mod de a îți face prieteni noi, de a ajuta pe cei mai puțin norocoși și de a te dezvolta ca individ. În timpul facultății am făcut parte din toate societățile studențești și am organizat de la tabere de vară și petreceri caritabile la congrese internaționale. Toate aceste experiențe mi-au ocupat timpul într-un mod plăcut, devenind pasiunile mele.
9. Care sunt urmatoarele obiective pe plan profesional? Dar personal?
Îmi doresc o carieră în cercetare, împreună cu una în învățământul universitar, pentru că doar așa voi putea pune în practică abilitățile de cercetare și capacitatea de transmitere spre tineri a unor bogate cunoștiințe medicale și a respectului pentru știință și viață. Îmi doresc să dau speranță oamenilor prin rezultatele muncii mele: noi terapii și o nouă viziune asupra profesiei de medic și a relației medic-pacient. Cercetarea nu este un domeniu dezvoltat în prezent în România, dar este un domeniu de viitor. Mi-aș dori să ies în întâmpinarea acestui viitor, care să-mi permită să am acces și să consult cele mai noi tratate medicale, să particip la congrese internaționale, să relaționez cu cercetători și practicieni de renume.
Momentan mă pregătesc pentru examenul de doctorat, pe care îl voi da peste o lună. Doctoratul va fi în cadrul catedrei de Fiziologie și Neuroștiințe, unde mi-am desfășurat activitatea de cercetare de până acum. Voi încerca să abordez o temă (axul creier-microbiom) care să îmi permită să fac legătura între Neuroștiințe și Gastroenterologie, domenii pe care am ajuns să le îndrăgesc. Voi continua, de asemenea, și activitatea recent începută de predare a lucrărilor practice de fiziologie studenților din anul II.
În ceea ce privește viața personală, îmi doresc mult o familie pentru că, din punctul meu de vedere, degeaba ești împlinit pe plan profesional dacă nu ai cu cine să împărtășești acest lucru. Familia este cea care îți conferă stabilitate, protecție și în mijlocul căreia te simți cu adevărat împlinit și fericit.
10. Te gândești la posibilitatea de a profesa în altă țară?
Nu pot spune că sunt o patriotă convinsă, deși imi iubesc țara, însă momentan nu mă gândesc la această posibilitate. Sunt conștientă că nici în străinătate nu este totul foarte ușor și că trebuie să muncești poate chiar mai mult decât în țară dacă vrei să te afirmi. Cred că motivele principale pentru care nu aș pleca sunt, în primul rând, familia și prietenii, dar și faptul că deja am muncit mult pentru a-mi croi un drum aici, acasă. Nu exclud, însă, posibilitatea unor stagii de pregătire în străinătate. Consider că experiența altor țări este utilă dezvoltării noastre.
11. Cum a fost examenul de rezidențiat?
Examenul de rezidențiat a fost de departe cel mai dificil examen din viața mea. Neavând experiența admiterii, emoțiile au fost de două ori mai mari. Am reușit, însă, să obțin un punctaj bun (933p) și să fiu a opta în clasamentul final. A fost o surpriză foarte plăcută aflarea punctajului, dar, cu siguranță, nu mai vreau să trec prin această experiență. Examenul propriu-zis a durat puțin, însă toată munca din spate a durat aproape un an. Consider că secretul acestui punctaj a fost efortul susținut, iar faptul că am renunțat la unele ieșiri până la urmă s-a dovedit a fi un sacrificiu meritat.
12. Pentru a evolua în această profesie, ce etape trebuie să mai parcurgi?
În primul rând, pentru a evolua în această profesie ca în oricare alta trebuie să îți dorești, să fii curios. În medicină, un domeniu atât de complex, informarea este baza. Trebuie mereu să fii la curent cu ultimele descoperiri pentru a putea oferi cele mai bune servicii pacienților. Eu sunt de părere că pentru a evolua trebuie în primul rând să citești, să te documentezi, să participi la cursuri, conferințe, congrese și mai ales să pui în cât mai multă practică toate cunoștințele. Din punctul meu de vedere practica face diferența dintre un doctor experimentat și unul mai puțin experimentat.
13. Cum decurg garzile ca medic rezident pe sectia de gastroenterologie pediatrica?
Începând activitatea doar de câteva luni și în contextul pandemiei actuale, noi, rezidenții de anul I, nu am fost distribuiți încă în gărzi. Cu toate acestea, pot împărtăși câteva idei despre ce înseamnă o gardă. Deși eu mi-am ales gastroenterologie pediatrică, primii 3 ani de rezidențiat sunt trunchi comun cu pediatria. Din acest motiv, pe durata gărzilor, patologia pe care o voi trata va fi de pediatrie. Din această cauză trebuie să fiu foarte bine pregătită pentru tot ce înseamnă patologia pediatrică, nu doar gastroenterologie.
14. Ce sfaturi le oferi celor care vor să urmeze această profesie?
Deși nu mă consider în măsură să dau sfaturi, aș dori să le spun celor care vor să urmeze această profesie să o facă din pasiune. Consider că această facultate nu ar trebui urmată la insistențele părinților, chiar dacă familia este foarte importantă pentru toți. Trebuie să facem alegeri calculate și să ne informăm corect cu privire la ce înseamnă cariera de doctor, având la bază un proces de învățare continuă. Încă un aspect care trebuie luat în considerare este faptul că deși țara „duce lipsă” de medici, tot mai mulți dintre noi nu își găsesc un loc de muncă stabil după terminarea rezidențiatului.
15. Cum te-a influentat situația actuală (pandemia de COVID-19) în desfășurarea activităților profesionale și personale?
Din punct de vedere profesional, totul s-a schimbat. Numărul pacienților a scăzut dramatic, iar pentru noi, rezidenții din primii ani, a însemnat o scădere a procesului de învățare. O perioadă am fost și pe secția de suspecți, unde am putut vedea cazuri din tot ce înseamnă patologie pediatrică, însă aceasta s-a îmbinat cu teama de acest virus. Acum așteptăm cu toții să revenim la ceea ce considerăm noi normal, și să ne reluăm procesul de învățare practic. Într-adevăr, domnii doctori specialiști și primari au fost implicați și ne-au ținut mereu ocupați, dându-ne teme și cursuri de citit.
16. Viața unui medic este solicitantă. Ce sfaturi le oferi colegilor tăi pentru a avea o viață echilibrată profesional-personal?
În primul rând, trebuie să ne amintim cu toții că viața este scurtă și că trebuie să ne bucurăm de ea din plin. Nu are rost să ne suprasolicităm, iar atunci când nu mai putem, trebuie să luăm pauze. Din punctul meu de vedere, somnul este cel mai important. Oamenii sănătoși dorm cel puțin 7-8 ore noaptea. Timpul pentru relaxare și recreere este esențial pentru corp și minte. Alege mereu să vezi partea pozitivă din toate aspectele vieții, să râzi, să zâmbești și să trăiești fiecare zi cu optimism, chiar dacă uneori poate fi greu. Petrece mai mult timp de calitate cu familia și prietenii, pentru a-ți îmbunătăți starea de bine.
„În final nu anii din viața ta vor conta, ci viața din anii tăi.” (Abraham Lincoln)
Iubeste să scrie. Pasiunea ei pentru scris se datorează și dorinței de a cunoaște și înțelege cât mai multe domenii, în special cel medical. Face acest lucru pentru a le oferi informații utile celor din jur, fapt ce îi oferă o satisfacție enormă. Motto-ul ei este „Dăruind vei dobândi” (Steinhardt).