INTERVIU | Dr. Amit Beedasy, medic specialist chirurgie plastica si microchirurgie reconstructiva

INTERVIU | Dr. Amit Beedasy, medic specialist chirurgie plastica si microchirurgie reconstructiva

Doctor Amit Beedasy a fost invatat de cate mentorul sau, Dr. Zamfirescu, ca trebuie sa tinteasca mereu catre perfectiune, sa nu se multumeasca decat cu lucruri facute cum trebuie, adica bine. Dupa ce a acumulat cunostinte temeinice de specialitate a ajuns in cariera sa profesionala sa transmita ce a invatat mai departe, aplicand principiul “Watch one, Do one, Teach one”, prin care se asigura un lant educational si formarea urmatoarei generatii de medici.

A preferat sa ramana in Romania pentru ca simte ca poate contribui la o schimbare in bine si marturiseste ca cel mai mult il bucura sa asiste la schimbarile de atitudine si de stare de spirit prin care trec pacientii, care ajung sa radieze de incredere, sa zambeasca si sa fie fericiti cand vin la controalele postoperatorii. Cand vine vorba despre greseli, considera ca medicii nu au voie sa greseasca, insa daca se intampla acest lucru, recunoasterea greselii este primul pas, ego-ul fiind primul lacat care trebuie descuiat pentru a iesi din iluzia ca nu s-a gresit.

1. Povestiti-ne despre mentorul dvs. Care sunt cele mai importante lucruri pe care le-ati invatat de la domnul doctor Zamfirescu?

Sa pun pacientul pe primul loc, sa fie in siguranta si sa ii ofer cea mai buna solutie pentru patologia de care sufera. Sa fiu intr-o continua pregatire, sa invat noile tehnici, sa inovez si sa ma schimb odata cu vremurile. Aici ma refer la educatia medicala continua si la plecarile in strainatate in stagii si congrese mondiale. 

M-a mai invatat sa tintesc mereu catre perfectiune, niciodata sa nu merg pe principiul “merge si asa”, lucrurile trebuie facute cum trebuie, adica bine.

2. Ce anume v-a determinat sa alegeti aceasta specialitate medicala? Ce va place cel mai mult la meseria dvs.?

Mi-a placut foarte mult partea de reconstructie, adica posibilitatea de a analiza si de a rezolva o problema. In timp, insa, m-am focusat mai mult pe chirurgia estetica pentru ca este uimitor sa fii martor la schimbarile de atitudine si de stare de spirit prin care trec pacientii, cum radiaza de incredere, cum zambesc, si ce fericiti sunt cand vin la controalele postoperatorii.

3. Care sunt cele mai dificile provocari ale chirurgiei plastice si microchirurgiei reconstructive?

Chirurgia plastica are mai multe ramuri, insa partea cea mai dificila probabil ramane cea cu pacientii care au suferit arsuri. Urmeaza apoi ramura de microchirurgie reconstructiva in care totul se bazeaza pe niste vase sangvine de cativa mm, iar interventiile se realizeaza la microscop. Astfel se pot realiza transferuri libere care au revolutionat foarte mult domeniul medical, permitandu-se acoperirea multor defecte care inainte erau considerate – INOPERABILE.

4. Ati avut contact cu sisteme de sanatate din diverse tari. Ce v-a determinat sa ramaneti in Romania?

Au fost ani de pregatire alaturi de Dr. Dragos Zamfirescu, iar atunci cand mi s-a propus sa devin parte din familia Zetta, a fost o decizie fireasca. Echipa Clinicii Zetta este o echipa de profesionisti, de oameni bine pregatiti, de oameni care tin la calitatea actului medical la cel mai inalt grad. Am fost in stagii in mai multe tarii – Anglia, Suedia, Israel, Italia, pot sa zic cu incredere ca ce fac ei, am facut si noi in Clinica Zetta. 

Intr-adevar, performanta si calitatea costa foarte mult si cere resurse umane, dar cred ca pot sa aduc un plus sistemului medical romanesc prin faptul ca am ramas in Romania, putand astfel sa contribui si eu la o schimbare in bine in aceasta tara.

5. Ati activat si in calitate de instructor in cadrul unor cursuri de pregatire pentru medici tineri. Considerati ca este important ca un medic sa transmita mai departe cunostintele acumulate? Explicati, va rog.

Medicina poate fi citita din carti, dar chirurgia se invata de la colegii mai experimentati. Multe lucruri se invata in operatie, din know-how-ul altora, lucruri care nu sunt scrise in carti. Faptul ca am avut o pregatire intensa si variata in cadrul Clinicii Zetta, pe mine m-a propulsat foarte mult ca nivel profesional si consider ca, la randul meu, trebuie sa continui si eu mai departe sa ii invat pe alti colegi mai tineri. 

In lumea medicala, exista o vorba “Watch one, Do one, Teach one”, ce asigura un lant educational si formarea urmatoarei generatii de medici. Pentru mine este o bucurie cand vad medici din toata tara care au fost in stagiu de pregatire in Clinica Zetta si care incep sa opereze mai departe cu ajutorul cunostintelor acumulate.

Citeste si: INTERVIU | Dr. Theodor Mares, Medic rezident Chirurgie plastica, estetica si microchirurgie reconstructiva

6. Care sunt calitatile pe care le apreciati cel mai mult la un coleg medic?

Modestie, devotament, dorinta de crestere profesionala, respect si grija fata de pacienti.

7. Un medic poate sa si greseasca, este om. Ce ati facut in situatiile in care ati gresit? Ce parere aveti despre un medic care considera ca nu greseste niciodata?

Intr-adevar, greseala este umana si chirurgul este si el om. Totusi consider ca nu avem voie sa gresim si trebuie sa ne straduim constant pentru a ajunge la perfectiune. Daca totusi se greseste, recunoasterea greselii este primul pas, iar pasul urmator este asumarea si rezolvarea situatiei. Atentie insa, greseala nu trebuie confundata cu complicatiile care se pot intampla in ciuda efectuarii unei proceduri conform protocolului si cu o tehnica corecta.

Un om care considera ca nu greseste niciodata si care nu isi asuma, nu o sa poata sa creasca profesional si personal. Din greseli trebuie sa invatam lectii si sa tragem concluzii pentru a nu le mai repeta in viitor!

Ego-ul este primul lacat care trebuie descuiat pentru a iesi din iluzia ca nu s-a gresit.

8.  Ati intrat in contact si cu domeniul turismului medical, in calitate de coordonator al acestui program din clinica. Ce isi doreste un pacient care apeleaza la astfel de servicii? Dar un medic care se implica intr-un astfel de program?

Pacientul cauta in primul rand un centru profesional unde sa isi poate incredinta corpul stiind ca o sa fie bine ingrijit. Exista, bineinteles, si aspectul financiar care motiveaza turismul medical la nivel Mondial. Programul de turism medical inseamna, pentru medic, mentinerea legaturii in permanenta cu pacientii, indiferent din ce colt al lumii ar fi, dar mai ales un nivel profesional extrem de inalt, pentru a asigura o vindecare fara complicatii pacientului imediat post-operator, dar si pe termen lung, dupa ce acesta s-a intors in tara lui.

9. Asociatia clinicii se ocupa si de cazuri pro bono. Considerati ca este de datoria fiecarui medic de a se implica in astfel de cazuri?

Operatia pro bono este o alegere personala.  Pana la urma, este vorba de timpul unui profesionist. Intre munca, educatie continua, familie, copii, obligatii personale, viata sociala, sport, viata de medic este una destul de haotica. Eu personal reusesc sa ma implic doar in cazurile extrem de complexe ale Asociatiei Zetta pentru ca timpul nu imi permite mai mult. 

10.  Povestiti-ne un caz medical care v-a impresionat.

Pe parcursul aniilor au fost multe cazuri exceptionale din punct de vedere strict medical. Ce ma impresioneaza pe mine mereu este dorinta pacientilor cu patologii complexe de a se face bine, curajul si perseveranta de a depasi orice problema.

Citeste si: INTERVIU | Dr. Bogdan Maciuceanu, medic primar chirurgie plastica, estetica si microchirurgie reconstructiva

11.  De la fiecare om cu care intram in contact invatam ceva. Dumneavoastra ce ati invatat de la medicii rezidenti pe care i-ati instruit?

Pe parcursul anilor, au fost multi rezidenti si studenti cu care am lucrat si cred ca cel mai important este sa asculti parerea si opinia fiecaruia dintre ei, sa vezi ce au de spus si cum gandesc. Pana la urma invatam niste principii, iar dupa ce le punem in practica, variantele si alternativele sunt cele care duc catre inovatie—Thinking out of the box! 

12.  Ce realizari v-ar placea sa bifati in urmatorii 5 ani? Ce vise aveti pe plan profesional?

Cresterea profesionala ramane pe primul loc. Mai bine spus, mi-ar placea sa creez un centru holistic de chirurgie plastica, ce ar ingloba chirugia sanului (chirurgia oncologica si reconstructiva), chirurgia limfatica care este o supraspecializare aproape inexistenta in Romania, chirurgia post-bariatrica si, in final, procedeul de Mommy Make-over. 

Ești specialist medical și ești în căutarea unui loc de muncă? Creează-ți un cont aici, iar noi îți prezentăm cele mai bune oferte de angajare de la clinici și spitale de top din România.

Despre Autor

MEDIjobs

MEDIjobs este lider in Romania in domeniul recrutarii din sanatate. Recrutam specialisti medicali din Romania pentru Romania si trimitem oferte de job personalizate catre specialistii care se inregistreaza in platforma noastra. Ofertele trimise sunt bazate pe experienta specialistilor medicali, abilitatile lor, dar si salariul pe care si-l doresc. Procesul de inregistrare este RAPID, USOR si GRATUIT. Creeaza-ti contul astazi.

Facebook Comment