INTERVIU | Denise şi Vlad Zahiu – o familie de medici

Carmen-Denise-Mihaela Zahiu este şef lucrări la Disciplina Fiziologie II şi Neuroştiinte, UMF Carol Davila, Bucureşti şi medic specialist gastroenterologie (colaborator Clinica Anima, Bucureşti)

Ştefan-Vladimir Zahiu este maior, medic specialist ATI la Spitalul Militar Central, Bucureşti. 

Domnia sa a dat examenul internaţional pentru ATI etapa a II-a la Viena, obţinând titlul de Diplomate of European Society of Anaesthesiology (DESA) în 2015. A fost formator Anestezie şi Terapie Intensivă în cadrul proiectului GEST-URGENT în colaborare cu Spitalul Filantropia Bucureşti. În perioada septembrie 2007- septembie 2009 a urmat cursurile de Masterat de Sănătate Publică şi Politici de Sănătate, UMF Carol Davila, Bucureşti.

După misiunea din Mali a primit două medalii: una de la ONU şi cealaltă de la Forţele Aeriene Române. 

Doi oameni de excepţie care, pe lângă faptul că fac cinste nobilei meserii de medic, alcătuiesc împreună o frumoasă familie, crescându-şi cei trei copii în spiritul tradiţional românesc.

Dar, mai bine, să-i lăsăm să ne vorbească despre viaţa şi cariera domniilor sale.

Cum v-aţi descrie?

Denise: Sunt o persoană visătoare și timidă, cu simț de răspundere bine dezvoltat (poate exagerat), încrezătoare că orice om are măcar un strop de bunătate.

Vlad: Sunt un om norocos care conştientizează acest lucru prea rar.

Studii?

Denise: Facultatea de Medicină, UMF Carol Davila, Bucureşti.

Vlad: Medicină, apoi rezidenţiat, în timpul căruia am facut şi Master, iar recent examen primariat.

Cum aţi ales profesia? 

Denise: Din liceu eram pasionată de biologie, fizică și chimie. Ce aș fi putut face să le îmbin pe toate? La aceasta s-a adăugat faptul că iubesc oamenii și am considerat că medicul are cea mai frumoasă sarcină în societate.

Vlad: Dintotdeauna am vrut să ajut oameni. Mult timp am dorit să ajung stomatolog, ca tata…apoi tardiv am crezut că trebuie să abordez o latură mai…dificilă…aşa că am abordat medicina generală.

Ce modele / mentori aţi avut (ȋn familie/şcoală/facultate/rezidenţiat/ etc.)?

Denise: Avem nevoie de modele pentru a ne dezvolta uman și profesional. Primele modele au fost părinții: mama o fire ambițioasă, bun organizator, cu multe inițiative, de profesie economist dar cu înclinații artistice, moștenite de la bunicul meu care a fost pictor și sculptor. Tata, tot economist, dar mare iubitor de natură. Educația primită acasă a semănat germenii a ceea ce mai târziu s-a concretizat în simțul răspunderii, iubirea față de oameni și natură, respectul pentru viață. Din păcate acest stadiu educațional începe să se piardă, mulți considerând că şcoala și grădinița ar trebui să acopere acest gol, ceea ce este o premisă greşită. Cei 7 ani de acasă sunt esențiali în dezvoltarea individului.

În primul an de facultate am avut marea șansă să lucrez la lucrările practice de fiziologie cu doamna profesor Ana-Maria Zăgrean (Munteanu), un om extraordinar care m-a făcut să mă îndrăgostesc de fiziologie și să descopăr că dincolo de buchia cărții este un univers întreg de întrebări care încă așteaptă răspunsuri. 

Ulterior am fost acceptată în grupul de cercetare în domeniul Neuroștiinte coordonat de domnul profesor Leon Zăgrean, unul din mentorii care m-a influențat decisiv profesional. Am crescut și m-am format odată cu laboratorul de cercetare, de care nu m-am putut desprinde nici după susținerea licenței.

 Acum sunt lector la disciplina Fiziologie și medic specialist gastroenterolog.

În cursul rezidențiatului în gastroenterologie am avut alte două modele. Domnul profesor Radu Voiosu, o somitate în domeniul gastroenterologiei, un medic extraordinar care a format generații de gastroenterologi și colegul meu, domnul doctor Mihai Rimbaș, pe vremea aceea rezidentul mai mare al domnului profesor care avea responsabilitatea de a mă ghida și a-mi supraveghea activitatea clinică.

Erau modelele mele ca medic, așa îmi doream să ajung și eu ca medic specialist, ca pregătire, manualitate, simț clinic și relația medic-pacient. Sper să nu îi fi dezamăgit, pentru că, chiar fiind doar un medic de policlinică, și acum tind să mă perfecționez, să nu mă mulțumesc cu știința dobândită până acum.

Vlad: Tata, mama şi bunicii. În facultate cred că am admirat medici cât să număr pe degete…în anii clinici erau prea ocupaţi de specialitate ca să aibă timp de noi.

 Rezidenţiatul a fost o imixtiune de multe tipologii umane… nu cred că pot identifica pe cineva ca mentor în adevăratul sens al cuvântului. 

Desigur că mulţi mi-au afectat destinul (de exemplu angajarea)!

Citeșste și: INTERVIU | Dr. Alina Neagu, medic specialist dermatovenerologie

Duceţi problemele de serviciu acasă? 

Denise: Medic ești permanent, nu poți opri gândurile de la analiza unui caz când ai ieşit pe ușa cabinetului. În plus, trebuie să te documentezi și să fii în contact cu noutățile în domeniu. Suntem în secolul vitezei, lucrurile se dezvoltă rapid în cercetarea medicală, ghidurile se actualizează periodic.

Și în privința activității didactice este același ritm alert. Pentru a respecta termenele pentru trimiterea unor articole științifice, dar și îndatoririle de familie, de după serviciu, a fost nevoie să sacrific din nopți. 

În plus, buna desfășurare a experimentelor nu poate respecta mereu timpul liber din weekend.

Când ești și medic, și cadru didactic, da, îți aduci acasă problemele de serviciu.

Vlad: Da… mult prea multă greutate duc acasă şi nu las la uşă. Sunt dificil de suportat.

Relaţia cu echipa medicală (colegi, medici etc.)

Denise: Am avut mereu parte de colegi extraordinari, un colectiv nemaipomenit care a facilitat dezvoltarea mea umană și profesională.

Vlad: Sunt destul de nonconflictual, dar asta mă face permanent nemulţumit pentru că interiorizez prea mult. Nemulţumirile de la serviciu, din nefericire, ajung acasă.

Experienţe care v-au schimbat viaţa?

Denise: În 2003 am câștigat o bursă Erasmus pentru 6 luni la Marsilia. Spun că am câștigat pentru că eram 9 înscriși pe 3 locuri și pentru a ne departaja am dat test din noțiunile învățate în anul precedent de facultate. Stagiile de cardiologie, gastroenterologie și pneumologie le-am parcurs în Franța, o experiență utilă pentru că ai ocazia să lucrezi în alt sistem sanitar. La ei, ca student extern, ai răspunderea îngrijirii în medie a 3 – 4 pacienți, scris în foaia de observație, inclusiv monitorizarea evoluției pe parcursul spitalizării, ceea ce la noi în țară se întâmplă abia când ești medic rezident.

 La întoarcerea acasă am fost nevoită sa recuperez stagiul de chirurgie întrucât cele trei module au fost mai lungi decât în România. Așa l-am cunoscut pe viitorul meu soț (care avusese și el o bursă Erasmus la Montpelier), la Spitalul Bagdasar, amândoi recuperând stagiul de chirurgie după-amiaza și în gărzi. Bursa Erasmus mi-a schimbat categoric viața.

Vlad: Fiecare răsărit şi apus îmi arată ce şansă am că trăiesc…anii care trec. Cred că anumite decese m-au făcut să înţeleg tot mai tare limitarea mea ca om şi medic.

Sfaturi pentru /colegi/ medici?

Denise: Nu uitați să fiți oameni în pofida tuturor nemulțumirilor sau frustrărilor generate inerent de societatea în care trăim. 

Vlad: Fă ce poţi cât poţi de bine! Nu ezita niciodată să te opreşti şi să ceri opinia altcuiva. Bucură-te şi de lucrurile mărunte; s-ar putea sa fie singurele… Bucură-te când înveţi ceva nou, poate aşa rămânem mereu tineri.

Timp liber? Hobby-uri? 

Denise: Nu prea mai rămâne timp liber pentru mine….timpul este pentru serviciu, activităţi casnice şi membrii familiei. Activităţile desfăşurate în timpul liber sunt în mare măsură împreună cu, şi pentru copii. 

Pasiunea mea este natura, pe care îmi place să o descopăr, să o simt şi să mă integrez în ea. Drumeţiile în orice zonă de relief a ţării noastre îţi permit să te minunezi de ce pământ binecuvântat avem (păcat că nu toţi îl preţuim). Crâmpeiele de pădure rămase forfotesc de viaţă, fâneţele sunt pline de culoare, miresme şi zumzăit de albine, munţii au privelişti superbe, chiar şi arida Dobroge ne oferă cu dărnicie Pădurea Hagieni, o pădure rezervaţie de ţestoase ce aminteşte de junglă. Copiii au fost nelipsiţi din aceste drumeţii şi sper că i-am convins să preţuiască planeta pe care trăim.

 Băiatul cel mare este pasionat de animale; de când era la grădiniţă, cea mai mare plăcere era să studieze enciclopediile cu animale. Visează să devină explorator. Deocamdată explorăm împreună, cu mare bucurie, Delta Văcăreşti, care ne este destinaţia cea mai la îndemână.

O altă formă în care se manifestă pasiunea pentru natură este grădinăritul. Încă nu am grădina mea de vis, dar m-am îngrijit în măsura timpului liber de spaţiul verde de lângă bloc şi de grădina bisericii de care aparţinem. 

Pot spune că grădinăritul a iniţiat o frumoasă legătură cu părintele paroh, Preotul Mircea Uță, un om activ, care are deschidere în a susţine iniţiativele sociale ale enoriaşilor. Aşa au luat naştere câteva acţiuni, în care m-am implicat şi eu cu bucurie, şi pe care am reuşit să le menţinem de-a lungul anilor.(detalii pe www.sfantulambrozie.ro)

“Atelierul de Încondeiat Ouă” se desfăşoară în Joia Mare şi are ca scop transmiterea acestui obicei copiilor, iar ouăle încondeiate sunt oferite credincioşilor în noaptea de Înviere. Este fantastic să încondeiezi ouă! Dăruieşti o mică parte din tine când încondeiezi, este o întreagă simbolistică care se ascunde dincolo de estetic. 

Atelierul “Steluțe de Crăciun” se organizează de Sfântul Nicolae. Lucrăm împreună cu copiii decorațiuni de Crăciun și împodobim biserica și bradul din curte.

“Ziua Bunicilor” este un alt eveniment, dedicat vârstnicilor, o zi care surprinde importanţa bunicilor şi persoanelor de vârsta a treia în viaţa noastră. Implică atât participarea copiilor, cât şi a adulţilor la diverse ateliere. De exemplu, anul trecut am marcat această zi oferind consult medical gratuit vârstnicilor din parohie şi am organizat un atelier la care copiii au confecţionat felicitări pentru bunicii lor şi au susţinut un mic spectacol de cântec şi poezie despre bunici.

De “Ziua Mondială a Luptei Împotriva Cancerului” care este în februarie, distribuim flyere cu măsurile de prevenţie şi screeningul pentru principalele tipuri de cancer din ţara noastră, iar părintele mă invită să le vorbesc enoriaşilor despre importanţa acestei patologii, factorii de risc, măsuri de prevenţie, screening şi despre ce înseamnă un stil de viaţă sănătos. La începutul postului Paştelui sau Crăciunului, părintele mă invită să prezint postul din perspectiva medicală. 

Pasiunea de a explica şi educa s-a transpus şi în câteva activităţi desfăşurate la şcoala la care învaţă copiii mei, în “Săptămâna şcoala altfel”. A fost o scurtă, dar fascinantă călătorie prin experimente şi joc în lumea simţurilor – gust, echilibru, simţ tactil, auz, văz.

Vlad: Gimnastica de apartament. Nu sunt mulţumit de puţinul meu liber alături de familie dar conştientizez că am mult mai multă libertate decât cei mai mulţi dintre oameni.

Citește și: INTERVIU | Dr. Catalina Hogea, medic specialist psihiatrie, cu competente in psihoterapie

De ce aţi ales să rămâneţi în ţară?

Denise: Pentru părinţi, pentru că mă simt atașată de locuri și de oameni, pentru că aici sunt multe de făcut. Statul Român a investit în formarea mea și apoi să plec să tratez străini în loc să îngrijesc de sănătatea cetățenilor români? E nevoie de noi aici. Politicul nu este preocupat să protejeze și să pună în valoare cetățenii, dar dacă plecăm toți cum vom mai îndrepta lucrurile acasă?  

Vlad: Iubesc pământul românesc şi familia mea. Nu am siguranţă socială şi recunoaşterea pe care o au medicii în alte ţări…..dar viaţa e mereu o balanţă.

Dacă ar fi s-o luaţi de la capăt, ce aţi alege?

Denise: Nu aș schimba nimic.

Vlad: Nu ştiu altceva. Ca specialitate…am dat de 5 ori rezidenţiatul în căutarea a ceva care să mă motiveze….şi am ales probabil cea mai consumptivă specialitate (ATI). Tot ce contează? Soţia mea este fantastică! Oare mai contează ce-ar fi fost dacă?…

Plusuri şi minusuri ȋn profesie

Denise: Medicul, alături de profesor și preot este un element esențial pentru o societate sănătoasă. Ca medic ai o anumită viziune asupra vieții și poți contribui la bunăstarea și educația oamenilor. 

Minusuri….ca medic ești expus greșelilor. Cine nu muncește nu greșește. De multe ori pacientul așteaptă ca medicul să fie ca un demiurg și prin tratament să îl facă sănătos ca nou-născut, după ce el a avut o viață frumoasă, neechilibrată, eventual și fumător, băutor sau mare gurmand, și nu a ascultat recomandările medicale decât în ultimul ceas. Suntem și noi oameni, și într-adevăr uneori greșim. Presiunea aparținătorilor, a mass-media și a avocaților însă nu mi se pare decât rareori justificată.

Vlad: Când ceilalţi doctori nu mai ştiu ce să facă…cheamă ATI-ul! Asta ar trebui să fie un mare plus. Din nefericire, prea puţini medici recunosc importanţa ATI-ului. Apropo de recunoaştere….într-un spital mic provincial, cu resurse minime ATI-ul are spor salarial mai mare ca un spital universitar din oraş mare unde ajung toate transferurile lor. Suntem un sistem fără criterii de performanţă reale!

Ce credeţi despre formarea continuă?

Denise: Formarea continuă este absolut necesară atât pentru medici, cât și pentru cadrele didactice.

Vlad: Educaţia continuă este o obligaţie pentru un medic, nu o opţiune. Părerea mea este că singura variantă reală este să fii serios cu tine însuţi. Cu bani mai puţini poţi avea acces la enorm de multă informaţie medicală de ultimă clasă.

Participaţi la congrese, work shop-uri, simpozioane, cursuri  etc.?

Denise: Bineînţeles! Atâta timp cât mai am dorința și capacitatea de a descoperi și învăța lucruri noi înseamnă că nu am îmbătrânit. Congresele și simpozioanele sunt ocazii minunate pentru schimb de idei, pentru a interacționa cu personalități din domeniu și pentru stabilirea unor potențiale colaborări.

Vlad: Da, de obicei depăşesc creditele obligatorii pentru a avea drept de liberă practică.

Recomandaţi tinerilor să aleagă aceste profesii? De ce da/nu?

Denise: Dacă simt chemare pentru profesia de medic, pot depăși toate dificultățile pregătirii. Sunt mulţi ani de studiu, șase ani de facultate și încă cinci în medie ca rezident. Foștii colegi de liceu ASE-iști și IT-iști erau deja angajați pe când eu încă eram în formare fără posibilitatea de a mă angaja în domeniu. Am fost un student cu bursă, dar tot întreținut de părinți.

Vlad: Da, recomand tinerilor să aleagă medicina! Dacă sunt capabili de marathon, să aleagă ATI-ul. Oricum, încep să cred tot mai mult că nu poţi ieşi la pensie din ATI…

Planuri de viitor? Personal? Profesional?

Denise: Planuri personale: să reușesc să cresc frumos cei trei copii minunați pe care îi avem, să iasă Oameni din ei. 

Planuri profesionale: să îmi îmbunătățesc abilitățile didactice pentru a stimula pasiunea studenților pentru cercetare, pentru fiziologie și pentru profesia de medic; după ce copiii vor mai crește și vor avea mai puțin nevoie de mine, doresc sa mă dezvolt și pe partea clinică, să reiau cursurile de endoscopie.

Vlad: Vreau să stau cât mai mult cu familia. Am tot ce mi-aş putea dori…în afară de timp.

Realizări profesionale/personale?

Denise: Sunt cadru didactic, membru într-o echipă extraordinară de cercetare în neuroștiințe, am scris articole și am contribuit la câteva cărți atât de fiziologie, cât și de gastroenterologie, lucrez cu oameni frumoși, cum să nu mă simt realizată? 

M-am simțit împlinită profesional când, întâlnind întâmplător foști studenți, acum medici rezidenți, am aflat că nu m-au uitat și că am contribuit și eu, chiar și un pic, la dezvoltarea lor. 

Vlad: Tocmai am luat cu brio primariatul…şi ca să înţelegeţi că a fost serios: din 13 candidaţi s-au prezentat 6 din care au trecut 4. Dar cea mai mare bucurie profesională este libertatea de a învăţa cu plăcere!

Citește și: INTERVIU | Cristiana Costescu, Medic rezident Boli infectioase

Cum percepeţi această pandemie? Cum vă afectează personal/profesional?

Denise: Pandemia m-a afectat profund, toată activitatea am desfășurat-o de acasă în primele două luni în paralel cu învăţământul online al copiilor (clasa a Va şi clasa a IIa). A trebuit să ne adaptăm noilor condiții, să facem trecerea de la învățământul clasic la cel online, să transpunem activitatea practică cu studenții în tutoriale și întalniri pe discord sau în platforma google. Cred că în câteva săptamâni am învăţat să utilizez mai multe programe noi decât în ultimii cinci ani.

Nădăjduiesc să depășim acest moment dificil și să revenim la predarea față în față pentru că doar învățămâtul online atât universitar, cât și preuniversitar, nu poate forma medici de calitate, și nici elevi pregătiți pentru a se dezvolta ulterior.

Am reluat activitatea la cabinet, ne echipăm corespunzător, cu mască chirurgicală și halat de unică folosință peste halatul de bumbac, iar la ecografii punem și vizieră. Cu toate acestea există teama de a nu aduce acasă virusul, mai ales că împreună cu noi stă bunica soțului să ne ajute cu copiii, la 84 de ani, un om verde, activ.

La toate acestea se adaugă faptul că soțul, care este medic ATI la Spitalul Militar Central, acum trebuie să lipsească mai mult de acasă, fiind desemnat pentru spitalul de campanie organizat pentru pacienţii cu COVID 19.

Îmi pare rău că pandemia a scos la iveală egoismul, minciuna, incapacitatea de a respecta reguli elementare și lipsa simțului civic din societatea românească. Există încă oameni de calitate în România și sper ca societatea noastră să își regăsească adevăratele valori. 

Vlad: Aceasta pandemie este o piatră de hotar în viaţa omului modern. Cred că este un îndemn la smerenie şi întoarcerea la micile bucurii… Cât să mai suporte şi pământul circulaţia asta fără limite, consumul fără limite?…

Personal sunt în echipele care deservesc şi un spital cu pacienţi gravi cu COVID. Asta înseamnă mai multe riscuri dar mai ales mai multe zile fără cei dragi. Oricum, îi mulţumesc destinului că pot ajuta semeni în nevoie. Până la urmă este o împlinire a ceea ce îmi doream ca adolescent. Cumva este o maturizare…împlinită.

Care este povestea voastră? Cum v-aţi cunoscut?

Vlad: Dacă nu aş fi fost medic nu aş fi cunoscut-o pe soţie. Eu eram student anul V, iar soţia anul IV şi recuperam acelaşi stagiu la Spitalul Bagdasar din Bucureşti, după burse Erasmus în Franţa. Pentru mine cred că menirea acelei burse a fost mai ales ca la întoarcere să îmi cunosc viitoarea soţie!

Toate diplomele, toate titlurile profesionale obţinute au un preţ, şi nu mic. Sacrificarea  timpului liber şi a familiei în folosul societăţii fac parte din “nota de plată” a destinului. Toate acestea nu sunt o corvoadă atâta timp cât faci echipă cu omul potrivit, aşa cum ne-au demonstrat soţii Zahiu.