Site icon MEDIjobs

INTERVIU Cristian Irimia, medic stomatolog: “Atunci cand stii ca pacientul este fericit ca a scapat de o durere de dinti, satisfactia nu poate fi exprimata in cuvinte”

doctor cristian irimia

Din cabinetul domnului doctor Cristian Irimia nu poti pleca decat zambind. Are un simt al umorului realmente contagios, cu efect garantat in indulcirea tratamentelor stomatologice, pe care niciodata nu le prelungeste mai mult decat trebuie. Doctor Irimia s-a decis sa porneasca pe drumul stomatologiei in urma unei experiente neplacute, iar acum a ajuns sa ofere membrilor echipei din clinicile ABC Eurodent sansa de a profesa in Romania, pe un salariu decent si intr-un mediu de lucru motivant.

Apreciaza si sustine inovatia si considera ca un medic profesionist trebuie sa fie la curent cu noutatile si informat, sa respecte pacientul si sa isi asume interventiile, cu tot cu rezultate si complicatii aferente. Isi doreste ca pacientii romani sa vina la timp la medic, salvandu-si astfel dantura si in acelasi timp pastrandu-si banii in buzunar. Marturieste ca marile satisfactii profesionale se intind pe o paleta ampla, pornind de la copii care vin cu lacrimi in ochi si speriati si care pleaca acasa cu zambete largi si pana la adulti care isi recapata dantura si functiile masticatorii.

Inainte sa ma inscriu la facultatea de stomatologie nu m-am gandit niciodata ca as putea avea un astfel de job. Eram inca student in cadrul primei facultati cand am avut o experienta nefericita la stomatolog. Nu este cazul sa detaliez, insa acela a fost momentul in care mi-am dat seama ca piata de stomatologie are nevoie de adevarati profesionisti. Iar eu am decis ca aveam sa fiu unul! Nu am stat prea mult pe ganduri si m-am inscris la admitere. Nu a fost un drum usor, dar se pare ca am reusit.

Stomatologia este o meserie care iti ofera zilnic satisfactii. De la copiii care se asaza pe scaun speriati, cateodata cu lacrimi in ochi, si pleaca acasa cu zambete largi si imbratisari, dornici sa revina, pana la adultii care isi recapata dantura si functiile masticatorii. Fiecare interventie are farmecul ei, iar atunci cand stii ca pacientul este fericit ca a scapat de o durere cumplita de dinti…satisfactia nu poate fi exprimata in cuvinte.

Au fost foarte multe astfel de cazuri. Cel care imi vine in minte acum este un barbat din Grecia care a ajuns la mine printr-o recomandare a unui fost pacient. Nu mai avea aproape niciun dinte si era extrem de speriat si sceptic in privinta rezultatelor interventiilor care urmau. A fost nevoie de o lucrare ampla pe implanturi la maxilar, iar la mandibula am realizat o proteza, pentru ca nu isi mai permitea implanturi si aici. La final, insa, dupa ce i-am refacut toata dantura, s-a apropiat de oglinda din cabinet, a zambit si pret de cateva secunde nu a avut nicio reactie. Apoi si-a pus mainile la ochi, a inceput sa planga si a venit sa ma imbratiseze. Nu ii venea sa creada ce vede. Nu va pot explica cum te simti, ca medic, in acele momente.  

Avem 4 clinici in Bucuresti, in acest moment, si abia am deschis-o pe cea de-a cincea. Dorim, pe cat posibil, sa colaboram cu echipe medicale tinere, in contextul in care tot mai multi absolventi de stomatologie pleaca din tara. Incercam, astfel, sa le oferim sansa de a profesa acasa, pe un salariu decent si intr-un mediu de lucru motivant. In plus, sunt entuziasti, la inceput de drum, dornici sa invete, dar si sa demonstreze ca sunt buni profesionisti. Iar noi le oferim toate “uneltele” pentru a face asta. Este o relatie win-win care a functionat foarte bine pana acum si cu siguranta va functiona si in continuare.

Nu este simplu, dar pentru ca imi fac cu pasiune meseria, este foarte placut. Am reusit cumva sa imi fac un program fix, in care jumatate de zi sunt stomatolog, iar cealalta jumatate sunt manager. Nu fac asta singur, ci am ajutoare de nadejde, deci nu este chiar atat de complicat. Bineinteles, apar si situatii neprevazute, in care nu imi pot respecta intocmai programul, dar cumva o scot la capat pana la finalul zilei. Este un ritm alert, dar placut, iar satisfactiile, ca tot vorbeam mai sus despre ele, sunt pe masura.

Bineinteles, inca de la prima clinica, ne-am dorit sa ne extindem. Si asta este si planul pe viitor. Mai multe nu pot sa spun in momentul acesta, dar sper ca peste 10 ani sa fim mult mai buni decat suntem astazi.

Pot sa spun ca sunt un pacient model. Ar fi si culmea sa fie altfel, avand in vedere ca stiu prea bine care sunt riscurile la care ne supunem daca nu avem grija de dantura noastra. Asa ca la 3 – 6 luni ma asez pe scaunul colegilor mei si ii rog sa ma consulte. Medicul meu stomatolog trebuie sa aiba calitatile pe care le are orice medic angajat in clinicile ABC Eurodent: seriozitate, profesionalism, dedicatie, sa isi asume angajamentul tratamentului pe care il propune si sa respecte pacientul.

Stomatologia este un domeniu in continua dezvolare, apar frecvent tratamente si tehnologii noi, asa ca este esential sa fii mereu la curent. Asa ca da, ma documentez de pe site-urile de specialitate si merg la seminarii si cursuri. In ceea ce priveste inovatia in stomatologie…tocmai am achizitionat o imprimanta 3D cu care urmeaza sa printam proteze. Deci o sustinem!

Un profesionist in domeniul stomatologiei trebuie sa inglobeze toate calitatile pe care le-am mentionat mai sus. Trebuie sa fie la curent cu noutatile, sa fie mereu informat, sa fie dedicat meseriei, sa respecte pacientul, sa isi asume interventiile pe care le propune, cu rezultatele si complicatiile care pot sa apara pe parcurs, si sa fie serios.

Din pacate, foarte multi pacienti ajung in clinici cu boala parodontala. Paradontoza, asa cum este cunoscuta, este provocata de o igiena precara. Asta inseamna ca pacientii nu se spala pe dinti corect, nu folosesc ata dentara si apa de gura si nu merg periodic la controalele periodice si igienizare. Parodontopatiile se manifesta, intr-un final, prin pierderea dintilor. Sunt foarte multi pacienti care ajung la medic abia atunci cand incep sa ii doara dintii, iar de multe ori, acestia nu mai pot fi salvati si este nevoie de extractie. Asa ca mi-as dori ca pacientii sa vina la timp la medic. Pentru ca astfel isi salveaza dantura si isi pastreaza banii in buzunar. Este aceasta conceptie generala ca este scump sa mergi la stomatolog. Da, este scump, daca mergi atunci cand doare. Ganditi-va ca un detartraj si un periaj profesional costa in jur de 150 de lei. Pe cand o extractie costa peste 200 de lei, in functie de complexitate, un implant dentar peste 500 de euro si o coroana in jur de 250 de euro.

Sa nu se abata niciodata de la drum, sa nu faca compromisuri si sa respecte cutuma medicala pe care a invatat-o in timpul facultatii. Nu este simplu, asa cum spuneam si mai sus, dar se poate!

Ti-a fost util acest articol? Fa-ti un cont gratuit pe MEDIjobs.ro si te vom tine la curent cu sfaturi de cariera si noutatile din domeniul medical.

Exit mobile version