Site icon MEDIjobs

5 lucruri pe care trebuie să le faci în perioada internshipului, pentru a fi sigur că vei fi angajat!

internship

Un internship este o modalitate excelentă de a căpăta experiență, de a învăța lucruri noi și de a testa terenul în orice domeniu îți dorești să lucrezi pe viitor. Indiferent dacă este vorba despre un internship plătit sau de unul executat fără plată, după săvârșirea stagiului de intern se lasă deschisă o portiță pentru un loc de muncă în compania respectivă. 

Totuși, pentru a te asigura că ai șanse ridicate la posibilul post, află care sunt cele 5 lucruri pe care trebuie să le faci în perioada internshipului, pentru a te asigura că vei fi angajat!

1. Încearcă să ajungi cu 5 minute mai devreme decât ar trebui!

În urma unui studiu efectuat de CareerBuilder, s-au putut observa rezultate conform cărora mai mult de un sfert dintre cei 3 600 de intervievați, intârzie cel puțin o dată pe lună, deși jumătate dintre aceștia se așteaptă ca angajații că ajungă la timp. A întârzia nu va arăta niciodată bine la locul de muncă, cu atât mai mult cu cât te afli în poziția de intern, care trebuie să învețe și să asimileze cât mai multe informații. Mesajul pe care îț poți transmite atunci când întârzii are o conotație negativă, sugerând că iei de bună oportunitatea care ți s-a oferit, dar există și variantă că nu ești o persoană punctuală, pe care coechipierii se pot baza.

Totuși, nu este recomandat nici să ajungi exact la timp, gâfâind și foarte agitat deoarece nu vei face o impresie bună. Cea mai bună recomandare pentru un intern, indiferent de poziția pe care se află, este de a ajunge mai devreme, chiar și cu 5 minute. Această acțiune este cea mai simplă pe care o poți face și va sugera angajatorului potențialul de viitor angajat punctual și responsabil care poți fi.

2. Fă-ți de lucru!

Prin natura poziției, internshipul nu este întotdeauna foarte bine definit și cu sarcini distincte. Treaba unui intern este să observe, să întrebe și să facă ceea ce i se dă de făcut de către superiorul său, scopul final fiind acela al acumulaării experienței și a învățării mediului de lucru. Acest lucru variază și în funcție de compania la care se execută internshipul – unele firme au internshipuri dezvoltate pe domenii sau sarcini fixe, prin urmare, acei interni au sarcini mult mai clar și mai bine delimitate și rareori rămân fără activitate.

În cazul în care ți-ai terminat toate sarcinile delegate pentru ziua efectivă, în calitate de intern care își dorește să prindă un post în compania respectivă, nu trebuie să stai degeaba! Întreabă-ți superiorii și colegii dacă au alte sarcini pentru tine sau dacă au nevoie de ajutor. Astfel, vei demonstra dorința ta de afirmare, dorința de a fi productiv și săritor, deși ai fi putut să stai degeaba. În plus, este o modalitate excelentă de a mai căpăta puțină experiență.

3. Competența se demonstrează prin treaba bine făcută!

Internii pornesc de jos, majoritatea necunoscând nimic despre domeniul în care urmează să activeze sau având doar cunștințele din facultate, însă în timpul unui internship, ei se fructifică, își descoperă și exersează noile abilități și reușesc să scoată la iveală un produs finit eficient. Pentru un internship de succes, este necesar ca activitatea realizată de intern să fie recunoscută, apreciată și lăudată, iar acest lucru se poate întâmpla doar dacă este executată bine și eficient.

Indiferent cât de mult contează a ajunge la timp și a nu pierde vremea nefăcând nimic, un internship care să evolueze într-un job are nevoie și de o treabă realizată ca la carte, nu doar pentru a fi făcută. Trebuie să ai în vedere și faptul că unii interni sunt mai talentați la alte capitole decât alții, tot ce trebuie să faci este să descoperi la ce te pricepi tu cel mai bine!

Citeste si Voluntariatul poate fi schimbarea pe care o astepti in cariera

4. Folosirea telefonului mobil

Pe vremuri, societatea funcționa de așa natură încât toată lumea își putea efectua sarcinile fără niciun impediment și fără nicio distragere a atenției. Aceștia erau recunoscători pentru locul de muncă avut și nu erau curioși să vadă sau să facă altceva în timpul orelor de program. Din păcate, pe măsură ce tehnologia a avansat și au apărut telefoanele inteligente, atenția acordată locului de muncă s-a diminuat considerabil.

În era tehnologiei în care trăim în prezent, este destul de dificil să lași telefonul din mână și să nu îl verifici constant. Totuși, chiar dacă ai timp în care ai putea face asta, redirecționează-ți atenție către sfatul numărul 2 și găsește-ți altceva mai bun de făcut! Verificarea telefonului mobil trebuie să fie o activitate efectuată doar în pauze, mai ales în poziția de intern, în care trebuie să demonstrezi că te poți concentra pe o durată mai lungă de timp. Nu se va întâmpla nimic dacă nu răspunzi la un mesaj în 5 minute sau dacă nu verifici feed-ul de pe Instagram până la pauza de prânz, crede-ne pe cuvânt!

5. Comunicare, comunicare și comunicare!

Acest sfat este unul dintre cele mai importante. Comunicarea și formarea relațiilor interumane reprezintă unul dintre cele mai importante activități pe care le poate face un intern în orice tip de companie. Ele reprezintă modalitatea perfectă de a aduna informații, de a-ți forma o listă de contacte din diferite domenii și departamente și de a-ți demonstra abilitățile de comunicare și șarm de care dai dovadă. Totuși, nu interpreta greșit!

Comunicarea nu trebuie să fie sinonimă cu o complimentare excesivă a superiorilor, ci din contră. Este recomandat ca această comunicare să se bazeze pe întrebări oneste, sfaturi solicitate de la persoanele cu experiență și chiar și despre viața personală, în orele de pauză. O persoană care se integrează în comunitate este mult mai ușor și mai rapid primită pe o poziție în companie după terminarea intershipului.

Exit mobile version