Infirmier | Tot ce presupune această meserie

Infirmier | Tot ce presupune această meserie

Meseria de infirmier este la mare căutare într-o unitate sanitară, totodată fiind și o meserie despre care nu prea se vorbește. Este una dintre cele mai solicitante dintr-un spital, fără de care nu ne-am putea imagina bunul mers al actului şi serviciului medical.

Infirmieria este una dintre verigile care, dacă ar lipsi, ar distruge circuitul complet şi complex din interiorul unei unităţi sanitare. De infirmieri depinde nu doar confortul medicilor şi pacienţilor, ci şi al vizitatorilor şi aparţinătorilor.

Ca o dovadă a aprecierii de care se bucură infirmierele las aici mărturia publică făcută de un mare medic specialist în gastroenterologie:

INFIRMIERELE NOASTRE DRAGI

Acum vreo trei săptămâni, am vrut să le arăt studenţilor nişte raluri crepitante tipice, la un pacient cu ciroză gravă, care avea şi pneumonie, aflat în atitudine pasivă, dificil de mobilizat. După ce l-am avertizat că-l voi îmbrăţişa în scop didactic, pentru a-l aduce din clinostatism în şezut, l-am apucat voiniceşte de trunchi, crezând că-mi va fi la fel de uşor precum cu o halteră. Nici vorbă! N-am reuşit să-l clintesc. Am reuşit doar să transpir aiurea.

Întâmplător, exact atunci a intrat în salon o doamnă infirmieră. M-a văzut căznindu-mă steril, dar, din respect, nu s-a amuzat vizibil; în schimb, m-a îndepărtat cu blândeţe şi, prin nişte manevre dibace, a adus bolnavul în poziţia dorită de mine. Mi-a spus apoi consolator: “Domnul are cel puţin 100 de kilograme, de asta nu aţi putut…”. Corect, fusese cântărit zilnic: 60 kg de om şi 40 kg de ascită. Ca-n multe alte situaţii din viaţă, nu era o problemă de forţă, ci una de tehnică, minte şi experienţă.

Atunci mi-am dat seama a nu ştiu câta oară ce muncă dificilă au infirmierele şi cum, de multe ori, nu ţinem cont de asta, nu le apreciem aşa cum ar trebui. De fapt, suntem, împreună cu asistentele, brancardierii, personalul tehnic sau TESA şi toţi ceilalţi, o echipă. Din partea mea, tot respectul! – Răzvan Constantinescu

Să ne facem o imagine de ansamblu despre această meserie atât de necesară!

Citește și Provocările cu care are de-a face un infirmier la locul de muncă

Sfera relaţională

Ierarhic, infirmiera se subordonează medicului şef şi asistentului medical şef de secţie. Funcţional, relaţionează cu compartimentele din cadrul unităţii. Colaborează cu personalul medical din secţie.

Descrierea postului

Profesia de infirmier presupune ca nivel de studii minime şcoala generală având ȋn completare cursuri de perfecţionare de specialitate, mai exact absolvirea cursului de infirmieră. Operaţiunile specifice postului nu au un grad de dificultate ridicat.

Din punct de vedere al diversităţii operaţiunilor de efectuat sub coordonare, atribuţiile unei infirmiere cuprind o gamă diversă de activităţi: 

  • activităţi de îngrijire a bolnavului, în funcţie de nevoie
  • aprovizionarea cu materiale
  • organizarea şi respectarea timpului de lucru
Aptitudini necesare

     Pentru a fi eficient ca infirmier, următoarele aptitudini ar fi de dorit:

  • abilităţi de comunicare
  • muncă în echipă 
  • promptitudine
  • rezistenţă la stres
  • efort fizic prelungit
  • atenţie
  • responsabilitate
Cerinţe implicite ȋn fişa postului de infirmier

Infirmierii trebuie să fie responsabili în ceea ce priveşte activitatea desfăşurată. Confidenţialitatea este o altă cerinţă implicită. Utilizarea raţională a materialelor sanitare.

Citește și A lucra într-un azil de bătrâni pe post de infirmier – iată ce trebuie să știi!

 Atribuţii specifice

Infirmierii ȋşi desfăşoară activitatea în mod responsabil, sub îndrumarea şi coordonarea asistentului medical.

Printre atribuţiile infirmierului se regăsesc următoarele:

  • curăţarea zilnică a suprafeţelor meselor şi noptierelor
  • pregăteşte patul şi schimbă lenjeria bolnavului
  • ajută la efectuarea toaletei zilnice a bolnavului imobilizat, respectând regulile de igienă
  • ajută bolnavii deplasabili la efectuarea toaletei zilnice
  • ajută bolnavii pentru efectuarea nevoilor fiziologice (plosca, urinar, tăviţe renale etc.)
  • transportă ploştile şi recipientele folosite de bolnavi
  •  asigură decontaminarea, curăţarea, dezinfecţia şi păstrarea acestora în spaţiile şi condiţiile stabilite de către unitate
  • asigură toaletarea bolnavului imobilizat ori de câte ori este nevoie
  • ajută la pregătirea bolnavului în vederea examinării
  • ajută asistentul medical şi brancardierul la poziţionarea bolnavului imobilizat
  • răspunde de păstrarea şi predarea materialelor folosite în secţie (lenjerie de pat, pături)
  • transportă lenjeria murdară (de pat şi a bolnavilor) în containere speciale, la spălătorie
  • aduce lenjeria curăţată în containere speciale, cu respectarea circuitelor, conform reglementărilor legale în vigoare
  • execută, dezinfecţia zilnică a mobilierului din salon
  • pregăteşte, la indicaţia asistentului medical, salonul pentru dezinfecţie, ori de câte ori este necesar
  • efectuează curăţenia şi dezinfecţia cărucioarelor, a tărgilor şi a celorlalte obiecte care ajută bolnavul la deplasare şi se ocupă de întreţinerea acestora
  • pregăteşte şi ajută bolnavul care are nevoie de ajutor pentru a se deplasa
  • pregăteşte recipiente de colectare a materialelor sanitare şi a instrumentarului de unică folosinţă  utilizat
  • asigură depozitarea şi transportul acestora, conform codului de procedură
  • răspunde de folosirea corespunzătoare a containerelor
  • este răspunzător de transportul gunoiului menajer la locul de colectare a gunoiului, arondat spitalului
  • curăţă şi dezinfectează recipientele care au fost folosite la transportarea gunoiului menajer
  • transportă cadavrele în încăperea special destinată acestora
  • ajută la dezbrăcarea şi etichetarea cadavrelor pentru a fi transferate la morgă 
  • asigură transportul probelor biologice recoltate de la pacienţii de pe secţie, către laboratorul de analize medicale, respectând codul de procedură
  • cunoaşte soluţiile dezinfectante şi modul lor de folosire
  • colectează şi decontaminează intrumentarul întrebuinţat
  • participă la procesul de presterilizare a instrumentarului folosit
  • respectă protocolul circuitului de transport a materialelor şi persoanelor
  • nu este ȋn măsură să dea relaţii despre starea sănătăţii bolnavului şi se va abţine să o facă
  • tratează cu respect bolnavii, aparţinătorii şi personalul medico-sanitar
  • are dreptul şi obligaţia să participe la instruirile periodice efectuate de personalul acreditat, privind normele de igienă, securitate şi sănătate în muncă
  • va purta echipament de protecţie stabilit, ȋn conformitate cu cerinţele unităţii medicale
  • respectă drepturile pacienţilor, potrivit Legii 46/2003
  • ia cunostinţă despre graficul de lucru
  • semnează condica de prezenţă, atât la venire cât şi la plecare
  • nu părăseşte incinta unităţii medicale fără acordul explicit al unui superior
  • colaborează cu personalul secţiei
  • evită să creeze stări conflictuale
  • foloseşte un limbaj şi un ton respectuos
  • participă prin comportament la menţinerea atmosferei plăcute de lucru
  • ajută asistentul medical la efectuarea tratamentelor, dacă este solicitat
  • participă alături de asistenta de secţie la administrarea alimentaţiei, dacă este solicitat
Obligaţiile infirmierului  

Are obligaţia de a se prezenta la serviciu în deplină capacitate de muncă. Este interzisă prezentarea la serviciu sub influenţa băuturilor alcoolice sau introducerea şi consumarea lor în unitate în timpul orelor de muncă. 

Este interzis fumatul în incinta unităţii sanitare. Respectă confidenţialitatea tuturor aspectelor legate de locul de muncă, indiferent de natura acestora, orice declaraţie publică cu referire la locul de muncă fiind interzisă, fără acordul conducerii. 

Se va  abţine de la orice faptă care ar putea aduce prejudicii instituţiei. Efectuează controlul medical periodic conform programării şi normelor în vigoare.

Cunoaşte şi respectă normele de sănătate, securitate şi igienă în muncă, normele de prevenire şi stingere a incendiilor şi de acţiune în caz de urgenţă, precum şi normele de protecţie a mediului înconjurător.

Cunoaşte şi respectă R.O.F. şi  R.I. al spitalului. Cunoaşte şi aplică normele interne şi procedurile de lucru privitoare la postul său.

Utilizează echipamentul individual de protecţie din dotare şi poartă ecusonul la vedere. Răspunde de păstrarea secretului de serviciu precum şi de păstrarea secretului datelor şi al informaţiilor cu caracter personal deţinute sau la care are acces ca urmare a executării atribuţiilor de serviciu.

Sesizează şeful ierarhic asupra oricăror probleme apărute pe parcursul derulării activităţii. Utilizează corect dotările postului fără să îşi pună în pericol propria existenţă sau a celorlalţi angajaţi.

Cunoaşte şi participă efectiv la îndeplinirea politicii şi a obiectivelor unităţii. Îşi desfăşoară întreaga activitate conform Manualului Sistemului de Management al Calităţii şi a procedurilor şi instrucţiunilor aplicabile.

Îndeplineşte sarcinile  pe care le primeşte pe cale ierarhic superioară, în conformitate cu legislaţia în vigoare şi în limita competenţelor profesionale.

Nu este simplu să vezi zilnic atâta suferinţă; solicitarea psihică este mult mai mare decât cea fizică. Satisfacţia că poţi participa la ameliorarea condiţiei unui om bolnav este o formă de răsplată care nu este măsurabilă din punct de vedere material; la fel, nici durerea pe care o resimţi la pierderea unui pacient nu poate fi descrisă în cuvinte; poate în tristeţe şi lacrimi.

Nu este deloc o meserie uşoară şi nu oricine este capabil să o practice. De aceea ar trebui să tratăm cu mai multă consideraţie munca acestor oameni care sunt parte importantă în orice sistem sanitar.  

Despre Autor

Iulia Chiper

Scriu in speranta ca pot face lumea mai buna oferind informatii competente. Sunt convinsa ca informatia de calitate este sinonima cu educatia si poate schimba in bine mentalitati si destine.

Facebook Comment