Inainte de epoca moderna: cum arata medicina in diverse perioade ale istoriei

Durata medie de viata a unui individ, la inceputul Neoliticului, era de 20-21 de ani si existau foarte multe cazuri de moarte infantila (studii pe scheletele descoperite). Medicina a aparut din necesitatea pastrarii fortei de munca si a combaterii durerii.

Medicina in Mesopotamia antica

Prima civilizatie urbana cunoscuta este cea sumeriana, iar medicina este una de tip religios: existau zeitati cu atribute medicale. Cel care se ocupa de aceste procese era numit medic-preot. In acea perioada, anatomia se studia pe organele prelevate de la animalele sacrificate in temple (frecvent ficat de miel) si purta numele de organoscopie. Cel mai vechi document medical dateaza din anul 2200 I.Hr si este reprezentat de o tableta de lut, unde se fac referiri la medicina empirica (formele medicamentoase erau mixturi/unguente, pentru uz intern/extern si sunt mentionate efectele terapeutice ale unor alimente precum: ceapa, usturoi, smochine, curmale, brad, piele de sarpe, ou, lapte, sare de mare, ulei de peste).

Medicina in Egiptul Faraonic

Egiptenii considerau ca omul se naste perfect sanatos, iar boala apare din cauza unor factori externi. Ficatul era socotit rezervorul de sange al organismului, iar respiratia era considerata actul vital (suflul vietii patrunde prin urechea dreapta, iar suflul mortii prin cea stanga). Chiar daca se ocupau cu imbalsamarea si mumificarea cadavrelor, acestia nu practicau disectii, iar cunostintele de anatomie erau minime. Reuseau prin diferite metode si cu ajutorul unor carlige sa scoata creierul pe nas si sa extraga organele interne din abdomen. Zeul vindecator era Amon Ra, insa, in mitologia lor importanti mai erau si Isis (zeita naturii), Osirir (zeul intineririi), Horus (fiul lor, zeul cerului) si Imhotep – un personaj real, presupus arhitect al Piramidelor in trepte si medic, care a fost deificat si a devenit principalul zeu al medicinei.In papirusurile egiptene se gasesc mentionate aproximativ 900 de medicamente si 40 de operatii chirurgicale. Printre cele mai importante se numara Papirusul Schmit 1600 I.Hr (descrie procedurile chirurgicale ale perioadei: 48 de cazuri de rani ale capului, gatului, umerilor, pieptului, fracturi si diferite tipuri de leziuni produse in timpul construirii piramidelor), Papirusul Ebers 3000 I Hr (cuprinde informatii de medicina interna, maladii ale ochiului, pielii, cazuri de ginecologie, chirurgie, retete si medicamente) , Papirusul Kahun 2200-2100 I.Hr (ginecologie, urologie, flebologie), Papirusul Brugsh (obstetrica si pediatrie).

Medicina in India antica

Cuprinde 3 etape: vedica, brahmanica si mongolica/islamica. Prima etapa reprezinta religia indiana primitiva, care era structurata in patru scrieri: Rig Veda, Atava Veda (unde sunt descrise pentru prima data malaria, ciuma, variola, holera, epilepsia, guta), Ayur Veda si Sama Veda. In Ayur Veda sunt descrise tratementele cu muscaturi de sarpe si este mentionata folosirea protezelor oculare si pentru membre. Urmatoarea etapa, cea brahmanica, face referire la zeul medicinei, Ateyor. Nu erau permise disectiile, insa studiau descompunerea corpului uman asezand cadavrul pe un cos de nuiele, pe cursul unui rau. Chirurgia era reprezentanta de plastia nazala, extragerea de calculi din vezica urinara, operatia de cataracta. Sunt mentionate notiuni de asepsie/antisepsie si de sutura a plagilor abdominale (cu ajutorul furinicilor negre).

Medicina greco-romana:

1. Medicina in Grecia Antica: estetot de tip religios, Asclepios fiind considerat zeul vindecator. Aici apare primul set de observatii medicale: sistemul hipocratic. Prima data apare medicul periodeut sau calator, care se aseza intr- cetate pentru o anumita perioada de timp, apoi se muta. De aici si ipoteza ca bolile erau produse de factori de mediu (scoala din Kos priveste organismul ca o unitate structural-functionala, in continua legatura cu mediul extern. Hippocrates din Kos este cel mai vestit medic al Greciei antice. Acesta a reusit separarea medicinei de misticism/superstitii si in lucrarea sa despre “Boala Sfanta” (epilepsia) sustine ca aceasta ar fi cauzata de incapacitatea arterelor de a transporta oxigenul. Vorbeste despre medicina preventiva care presupune influenta unor factori ca alimentatie, varsta, clima, mod de viata asupra starii de sanatate.Eucrazia era starea de echilibru cantitativ si calitativ al componentelor organismului si defineste 4 lichide-umori cardinale: bila galbena (ficat), bila neagra (splina), sange(inima), mucus/flegma(creier). Discrazia reprezenta starea de boala sau dezechilibrul dintre cele 4 umori.
2. Medicina elenistica: in Alexandria au fost prima data permise oficial disectiile pe cadavrele umane. Chirurgia s-a dezvoltat foarte mult prin descoperirea ligaturilor vasclare. Reprezentanti au fost Herofil si Erasistrat(sectioneaza maduva spinarii, cerceteaza circulatia sangvina si descopera ligaturile vasculare, foloseste masa chirurgicala si alte instrumente din domeniul chirurgical)
3. Medicina in Roma antica: apare teoria lui Galen, care sustinea ca sangele se formeaza in ficat din substante alimentare provenite din intestin si ca inima ar avea niste “pori” care sa permita separarea sangelui.

Medicina in Evul Mediu:

1. Medicina bizantina: Pavel din Egina (sec VII) a fost cel mai mare chirurg al Bizantului, a folosit bisturiul si alte metode chirurgicale noi si a studiat tumorile maligne si hemoroizii.
2. Medicina in califatele arabe: cel mai important reprezentat este Avicena, care a scris “Canonul medicinei” si “Poemul medicinei” ( probleme generale: anatomie si fiziologie, igiena si organizarea activitatii medicale, etica si deontologie, istoria medicinei, medicamente simple, medicina interna, chirurgie, medicamente compuse)
3. Europa Occidentala: Scoala Medicala din Salermo a fost prima scoala care a acceptat si femei (Trotula a fost medic ginecolog). In aceasta perioada chirurgia a stagnat din cauza faptului ca nu erau permise interventiile sangerande, medicii fiind si preoti. Primele orase cu facultati de medicina au fost Montpellier, urmata de Padova si Salermo.
4. Renasterea: odata cu aparitia facultatilor de medicina disectiile pe cadavre umane erau permise in scop didactic. Era folosit un singur cadavru in fiecare an universitar si se faceau intr-un amfiteatru (putea sa asiste oricine). Profesorul citea din Galen, iar cel care se ocupa de procesul in sine era “chirurg-barbier”. Andreas Vesalius (Vesal) a studiat la Paris (universitate de tip galenic) si a fost profesor de anatomie. A pus bazele stiintei disectiei, realizand primul atlas anatomic.

Leonardo da Vinci a contribuit la dezvoltarea medicinei prin realizarea unor planse anatomice (peste 30 de disectii umane). A facut diferentierea intre structurile anatomie la diferite varste, sectiuni si aplica tehnici de injectare vasculara.

Girolamo Fracastro a fost un poet neolatin care si-a lasat amprenta in medicina prin descrierea detaliata a sifilisului si transpunerea tratamentului in versuri, a diferentiat clinic variola si ciuma si considera ca bolile infecto-contagioase nu sunt aduse de “miasme morbide”, ci de la “semintele bolii”.

Ambroise Pare a fost cel mai mare chirurg al vremii respective. A folosit pansamentul simplu in tratamentul plagilor si a fost intemeietorul balisticii in medicina legala.

Medicina a evoluat foarte mult de-a lungul timpului, insa in contextul in care nu existau foarte multe posibilitati de studiu, iar cunostintele despre anatomia omului erau minime, aceste personalitati au construit bazele medicinei.