Grile-admitere: platforma adresata viitorilor studenti la Medicina

Grile-admitere: platforma adresata viitorilor studenti la Medicina

Examenul de admintere la Medicina este structurat sub forma a 100 de grile (60 anatomie si 40 la alegere dintre chimie sau fizica). Eu am dat admiterea in 2013 si imi amintesc cum am consumat zeci de foi pentru a trece raspunsurile din cartile de grile. Gandind retrospectiv consider ca se pierdea timp destul de mult pentru alesul grilelor, trecerea raspunsurilor si corectatul lor.

Platforma online de grile-admitere este unul dintre proiectele dezvoltate de cei doi frati Mihai si Dragos Voinea, despre care au povestit mai jos:

1. Cand a luat nastere proiectul grile-admitere? A cui a fost ideea si cat de greu a fost sa o puneti in practica?

In primul rand, iti multumim pentru invitiativa acestui interviu. Suntem doi oameni in spatele a ceea ce se numeste acum Marsilian, compania de IT din spatele Grile-Admitere.ro. Numele meu este Mihai Voinea, iar proiectul s-a nascut din ideea fratelui meu, Dragos Voinea, care urma sa sustina examenul de admitere in vara anului 2014. 

Ideea proiectului a aparut in ianuarie 2014, cand Dragos rezolva teste grile pentru examenul de permis auto (nu avea inca 18 ani). Eu eram in anul IV la Medicina.

A venit cu o intrebare interesanta: „De ce nu ma pot pregati online si pentru admitere? Sunt atatea mii de grile, e foarte greu sa le fac din culegere, pe foaie.”

A facut research si a vazut ca nu exista nimic pe piata care sa fie de ajutor. In plus, site-ul pe care rezolva testele grila pentru examenul de permis auto era slab ca si functionalitati. Am inceput sa facem brainstorming impreuna ca sa vedem ce ar insemna un astfel de site. Am scris pe hartie idei de functii. Am cautat nume. Am venit cu ideea Grile-Admitere.ro ca sa ne ajute, in viitor, in cautarile de pe motoarele de cautare online.

Inceputul a fost o joaca. Nu stiam in ce intram.

Eu lucram ca freelancer pe zona de copywriting pentru a avea o oarecare independenta financiara, iar Dragos se juca un joc online, numit GTA: San Andreas. A urmat o idee si mai nebuna. Sa il rugam pe un prieten al sau din joc, un programator indian, daca ne poate coda platforma.

I-am transferat 150 dolari in aprilie 2014 pentru prima iteratie. O bucata banala de cod, care nu avea nici macar o baza de date cu utilizatori, doar un mod prin care puteai sa bifezi corect sau incorect raspunsurile unei intrebari.

In vara lui 2014, Dragos a intrat la buget, la Medicina, cu o nota colosala. A fost singurul utilizator al platformei pana in octombrie 2014, cand am lansat oficial.

Platisem inca 1000 dolari pentru o versiune de baza a platformei. A fost greu sa cream grile, sa venim cu functionalitati si sa formatam continutul. Totul a fost greu. Dar a meritat.

Sa nu uit: programatorul acela indian s-a mutat, in cele din urma, in Romania.

2. Care este scopul ei? Cu ce este diferita de alte site-uri de specialitate?

Scopul platformei Grile-Admitere.ro este sa te ajute sa fixezi materia pe care o inveti. Consideram ca repetitia este mama invataturii. Omul are nevoie de exercitiu ca sa inteleaga termenii noi pe care ii invata. Are nevoie sa consolideze sinapse noi, ca sa fiu mai tehnic.

Platforma vine cu functii care iti permit fie sa parcurgi diverse capitole din materie prin teste grila, fie sa simulezi examenul (procentual, ai fix acelasi numar de intrebari ca si la examen), fie sa reparcurgi greselile pe care le-ai facut (sistemul iti creeaza automat teste cu grilele pe care le-ai gresit). De asemenea, iti corecteaza automat testele, poti primi raspunsul si pe loc (daca vrei asta). In plus, te poti cronometra, ai un calendar implementat ca sa iti planifici timpul pentru invatat. Exista si un modul de discutii, unde utilizatorii pot distribui grilele pe care nu le inteleg si le pot discuta cu alti utilizatori.

Ceea ce este super interesant: utilizatorii pot adauga teste. E o functie fenomenala, fara de care nu am avea un numar atat de mare de grile online. In plus, se pot crea teste customizate de pana la 500 intrebari. 

Iar partea si mai buna vine pe final: in panoul de control al utilizatorului, acesta primeste tot felul de statistici in timp real cu rezultatele. Este de foarte mare ajutor, pentru ca permite o evaluare reala, pe termen lung, a progresului obtinut. Exista si un clasament care iti arata situatia in raport cu ceilalti utilizatori ai platformei, pe saptamana, luna sau per total.

3. Care sunt avantajele utilizarii acestei platforme? 

Am explicat la intrebarea anterioara care sunt avantajele, dar mai este ceva unic la mijloc. Ca si pe platforma Grile-Rezidentiat.ro, avem moderatori online aproape tot timpul. Practic, daca utilizatorul considera ca o grila este gresita, o poate raporta.

Moderatorii vad raportarea, verifica intrebarea si corecteaza daca este cazul.

Iar astfel explic marele avantaj al utilizarii acestei platforme: e un „organism viu”, care se schimba si se imbunatateste constant.

Citeste si: INTERVIU Andrei Voicu, Creatorul Podcastului iT MaTTers

4. Care a fost evolutia in timp si ce feedback ati primit pana acum?

In primii trei ani totul a fost o joaca. Munceam continuu la platforma, dar nu aveam timp si nici expertiza de business, economie si marketing pentru a duce proiectele la urmatorul nivel (aparuse si platforma pentru examenul de rezidentiat intre timp). Abia in 2017 ne-am apucat serios de treaba. Amandoi aveam un obiectiv mai clar, invatam cat puteam de mult despre subiectele mentionate mai inainte si atunci totul s-a schimbat.

Feedback-ul primit pana acum este fenomenal. In 2019, am avut cele mai multe mesaje de feedback din partea utilizatorilor, dupa admitere: peste 200 mesaje trimise pe pagina de Facebook sau pe e-mail.

Mesajele sunau cam asa: „Am intraaaaaaaaaaaat! Va multumesc!!!!”

5. Ce ii sfatuiti pe viitorii studenti la medicina? 

E foarte simplu. Sa se intrebe daca medicina e ceva ce vor ei cu adevarat sau daca este ceva ce vor parintii lor. Sistemul educational din Romania nu este cel mai bun din lume, iar eu i-as sfatui sa plece catre radacina: sa puna pauza la ceea ce fac in mod normal, sa introspecteze, sa afle cine sunt ei cu adevarat—chiar daca asta inseamna sa ceara si sfaturi din partea unor mentori.

Apoi, cand si-au gasit raspunsul, iar daca acesta este afirmativ in directia medicinei, sa apese „pedala de acceleratie”. Sa invete cat pot ei de mult, pentru ca nota este doar o nota. Si la admitere, si in facultate. In viata, cel mai important lucru este reprezentat de cunostintele pe care le ai. 

Acesta este si motivul pentru care am pus bazele unei alte platforme, care te ajuta sa intelegi mai bine materia de la medicina—cu ajutorul tehnologiei 3D. Insa acest subiect este pentru alta data. 

Va multumim.

Despre Autor

Raluca Ioana Marin

Studenta la Medicina, anul VI, incerc sa combin utilul cu placutul. Am un "job" full time la facultate si un job part-time, aici la MEDIjobs. Pasiunea pentru scris am descoperit-o de cativa ani si incerc sa o valorific ori de cate ori am ocazia. Chiar daca timpul nu este cel mai bun prieten al meu, prin munca si sacrificii poti reusi ce ti-ai propus.

Facebook Comment