Parlamentul urmează să dezbată un proiect prin care farmaciile și anumite cabinete medicale în regim de ambulator să primească suma de 5.000 lei lunar pentru a-și procura materiale de protecție împotriva Covid-19.
Proiectul a trecut deja de prima cameră (Senatul), iar acum așteaptă să fie dezbătută și de cei din Camera Deputaților – for decizional.
Care sunt unitățile care ar putea primi banii:
- Cabinetele de medicină de familie (indiferent de forma lor de organizare)
- Cabinetele stomatologice
- Farmaciile comunitare
- Cabinetele de specialitate
- Laboratoarele de analize medicale
- Furnizorii de servicii de imagistică medicală
Toate aceste structuri trebuie să aibă contract cu casele de asigurări de sănătate.
Suma pe care ar putea s-o primească aceste unități este de 5.000 lei /tura de activitate, lunar. Banii sunt asigurați prin transferuri de la bugetul de stat către Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, arată proiectul.
În expunerea de motive a inițiativei se arată că acest proiect este necesar deoarece farmaciile și sistemul de servicii medicale trebuie „să facă față unor provocări noi și urgente, precum și a unor cheltuieli suplimentare necesare prevenirii infectării populației”.
Citește și Covid-19: Consiliere psihologică online pentru cadrele medicale. Cum poți accesa aceste servicii?
„Având în vedere prelungirea situației actuale, până la identificarea unui tratament țintit sau a unui vaccin, este necesară finanțarea cheltuielilor suplimentare determinate de prevenirea acestei infecții către furnizorii de servicii medicale și farmaceutice, în regim de ambulator”, mai spune sursa citată.
Într-un punct de vedere transmis inițiatorului proiectului (deputatul Florin Buicu), Guvernul a explicat că nu susține adoptarea acestei inițiative legislative.
În același punct de vedere, reprezentanții Guvernului au transmis o listă întreagă de observații, între care se numără și următoarele: lipsa informațiilor privind impactul bugetar, lipsa măsurilor propuse pentru a compensa creșterea cheltuielilor bugetare; expunerea de motive nu a fost scrisă conform regulilor impuse de Legea privind normele de tehnică legislativă în vigoare; lipsesc implicațiile pe care proiectul le are asupra legislației etc.
MEDIjobs este lider in Romania in domeniul recrutarii din sanatate. Recrutam specialisti medicali din Romania pentru Romania si trimitem oferte de job personalizate catre specialistii care se inregistreaza in platforma noastra. Ofertele trimise sunt bazate pe experienta specialistilor medicali, abilitatile lor, dar si salariul pe care si-l doresc.
Procesul de inregistrare este RAPID, USOR si GRATUIT. Creeaza-ti contul astazi.