Work & Travel USA este un program adresat studentilor sub 30 de ani, cursanti ai facultatilor de stat sau acreditate, participanti la master sau doctorat. Este un schimb cultural al Departamentului de Stat al Statelor Unite ale Americii care le confera studentilor oportunitatea de a lucra legal, pe durata vacantei de vara. Pe langa posibilitatea de a fi turist iti poti acoperi si cheltuielile si, uneori, te poti intoarce si cu sume de bani importante.
Perioada in care veti pleca este pe timpul vacantei de vara, de aceea este important sa nu aveti restante si sa aveti note bune pentru a fi acceptati. Durata in general este de 3 luni, insa depinde foarte mult si de angajatori. Sesiunea de vara la Medicina se termina in iulie, cand deja majoritatea studentilor are vacanta. Motiv pentru care nu este cunoscut de toti aceasta oportunitate.
Daca doriti sa aflati mai multe detalii legate de acest proces si cum se desfasoara puteti intra pe pagina celor care organizeaza acest program (click aici). De asemenea va invit sa cititi un interviu cu Ana Natalia Dascalu, studenta la Medicina, care in vacanta anului 3 a ales sa descopere experienta Work & Travel.
1. De ce ai ales sa pleci cu Work & Travel? Studentii la medicina au sesiunea pana in iulie, cum ai reusit sa gestionezi situatia?
Am tot auzit prin cercurile de prieteni despre programul work & travel dar mereu ma gandeam ca in calitate de student la medicina nu pot aplica – nimic mai neadevarat. Mi-am dorit foarte mult sa am o experienta inedita, sa ma intretin singura, sa cunosc oameni noi si nu in ultimul rand sa calatoresc.
Da, sesiunea studentilor inscrisi la UMF Carol Davila dureaza destul de mult, prin urmare acestia au o lista mai restransa de job-uri pentru care pot aplica. Cei de la agentie stiu exact ce angajatori au data limita de incepere a lucrului la jumatatea lunii iulie.
2. Poti da cateva sugestii celor care au in plan sa plece? Care au fost criteriile si pasii?
In primul rand iti trebuie un gram de curaj pentru a te inscrie in program. Poti face asta si on-line pe site-urile agentiilor de W&T- eu am mers cu cei de la GTS. Mai departe cei de la agentie se vor asigura ca nu vei renunta. Ei sunt cei care iti explica toti pasii pentru a aplica si pentru a-ti gasi job-ul potrivit nevoilor tale.
Este important sa stii exact ce vrei sa obtii de pe urma programului, mai precis daca vrei sa castigi bani cu care sa te intorci in tara sau daca vrei sa castigi bani suficienti pentru a-ti acoperi costurile programului, traiul in America si calatoriile. In functie de acest aspect iti vei alege si angajatorul si zona in care vei pleca. De asemenea, nivelul de limba engleza pe care il detii va avea un rol important in alegerea domeniului in care vei lucra. Cu cat te descurci mai bine cu limba engleza, cu atat vei obtine un post mai bun.
3. Cat timp ai stat? Ne poti povesti din experienta ta (to do list – daca a existat)?
Am stat 14 saptamani, timp in care mi-am facut zeci de prieteni si am calatorit singura sau cu oameni pe care ii cunosteam de cateva zile. M-am confruntat cu o noua lume si un mod complet diferit de a privi viata. M-am distrat, am muncit si am suferit cand a trebuit sa ma intorc. Povesti despre vara in USA am multe, unele mai amuzante, altele mai putin, insa de un lucru sunt sigura: a fost una ditre cele mai reusite veri.
Nu am avut bucket list. Am trait experintele asa cum mi-au aparut in cale, am incercat sa spun da la toate provocarile si astfel mi-am descoperit trasaturi de care pana atunci nu eram constienta.
4. Ai mai repeta experienta?
DA! Este o experienta inedita care, din punctul meu de vedere, merita traita macar o data in viata.
Studenta la Medicina, anul VI, incerc sa combin utilul cu placutul. Am un “job” full time la facultate si un job part-time, aici la MEDIjobs. Pasiunea pentru scris am descoperit-o de cativa ani si incerc sa o valorific ori de cate ori am ocazia. Chiar daca timpul nu este cel mai bun prieten al meu, prin munca si sacrificii poti reusi ce ti-ai propus.