Anul acesta înscrierile pentru examenul de Rezidențiat au început pe 8 octombrie, iar concursul va avea loc pe 15 noiembrie. De asemenea, Ministerul Sănătății pune la dispoziția studenților 7.061 de locuri.
Ministerul Sănătății organizează duminică, 15 noiembrie 2020, concurs național de intrare în rezidențiat în domeniile medicină, medicină dentară și farmacie.
„În această sesiune vor fi scoase la concurs un număr de 7.061 locuri şi posturi pe cele 3 domenii de pregătire astfel: 4.518 locuri şi posturi pentru domeniul medicină, câte 1.219 locuri şi posturi pentru medicină dentară şi farmacie, un număr de 105 locuri pentru ministerele cu reţea sanitară proprie – MApN, Ministerul Justiţiei şi MAI”, precizează Ministerul Sănătății.
Din cauza deficitului de personal din acest an, numărul de locuri a fost suplimentat cu 961 de posturi pentru a acoperi necesarul de personal în specialități cu număr de pacienți crescut.
„Pregătim acest concurs împreună cu centrele universitare într-un an total atipic. Am suplimentat cu 961 locuri cifrele de şcolarizare pentru a asigura acoperirea deficitului de personal în specialităţi cu număr de pacienţi crescut, precum şi pentru pregătirea de medici specialişti în anestezie şi terapie intensivă, pneumologie, medicină de urgenţă, radiologie-imagistică medicală, epidemiologie, medicină de laborator, microbiologie, igienă în contexul pandemiei de SARS-CoV2. Şi în acest an, toţi absolvenţii care reuşesc să treacă pragul de 60 la sută din punctajul maxim pe domeniu, pe ţară, vor fi admişi. Urez succes tuturor participanţilor la concurs şi îi asigur de tot suportul meu”, a declarat ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru.
De asemenea, anul acesta s-a avut în vedere asigurarea cu specialişti pentru programele naţionale de oncologie şi depistarea afecţiunilor oncologice, acordarea asistenţei medicale pentru copii, precum şi necesitatea formării unui număr sporit de specialişti care să trateze bolile cardiovasculare şi ale aparatului circulator, respectiv pentru asigurarea transplantului de organe
Citește și: Proiect: Absolvenții de Medicină fără Rezidențiat pot lucra în cabinetele școlare
Înscrierile pentru examenul de rezidențiat
Potrivit Ministerului Sănătății, înscrierile pentru rezidențiat au început pe data de 8 octombrie, iar dosarele vor fi depuse prin poștă sau servicii de curierat.
„Dosarele vor fi depuse prin poştă sau servicii de curierat, cu confirmare de primire. Pentru primirea plicurilor cu dosarele de concurs, direcţiile de sănătate publică, respectiv ministerele cu reţea sanitară proprie vor asigura permanenţă în zilele nelucrătoare. Candidaţii care nu doresc să depună documente în copie legalizată se pot prezenta pentru depunerea dosarului, la orice direcţie de sănătate publică, având asupra lor şi documentele în original, în vederea certificării. Ministerul Sănătăţii încurajează candidaţii să utilizeze serviciile poştale şi de curierat pentru depunerea dosarelor, astfel încât să fie limitată interacţiunea umană la sediile DSP. În cazul în care un dosar este incomplet, reprezentanţii direcţiilor de sănătate publică vor anunţa candidaţii în timp util”, explică Ministerul Sănătății.
Totodată, în cadrul concursului de rezidențiat organizat de către Ministerul Sănătății în data de 15 noiembrie 2020, se vor respecta condițiile speciale impuse de contextul epidemiologic actual.
„Vor fi prevăzute măsuri igienico-sanitare pentru protejarea candidaţilor, dar şi a personalului implicat în organizare -purtarea obligatorie a măştii medicale pe durata desfăşurării examenului, circuite distincte pentru intrare/ieşire din sălile de concurs, măsurarea temperaturii la intrarea în săli, asigurarea dezinfectanţilor pentru mâini şi suprafeţe, alocarea unui număr mai mare de săli de concurs pentru asigurarea distanţării fizice, precum şi asigurarea unor săli speciale pentru candidaţii cu temperatură“, menționează Ministerul Sănătății.
La fel ca în anii trecuţi, concursul se va desfăşura în șase centre universitare: Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara, după aceeaşi metodologie, pe o durată de patru ore, sub formă de test-grilă cu 200 de întrebări.
Citește și Sute de medici și asistenți medicali școlari vor fi angajați de Ministerul Sănătății
Listele candidaților înscriși
Pentru informarea candidaților prezentăm numărul candidaților înscriși pe centre universitare și domenii.
Tabel actualizat pe domenii la data de 03.11.2020 ora 18:30
Toate informaţiile vor fi afişate pe site-ul rezidentiat.ms.ro.
Ești specialist medical și ești în căutarea unui loc de muncă? Creează-ți un cont aici, iar noi îți prezentăm cele mai bune oferte de angajare de la clinici și spitale de top din România.
Pasionată de anatomie și de tot ceea ce înseamnă corpul uman, sunt mereu în căutare de informații și de subiecte interesante pe care le scriu cu mare drag pentru toată lumea.