Să fii la rezidenţiat şi la doctorat ȋn acelaşi timp este o provocare uriaşă. Te gândeşti că practic nu mai este loc de nimic altceva. Elena Laura Mărgărint este o tânără din România care poate servi drept exemplu celor care vor să facă lucrurile altfel. Ea este dovada că poţi face ceea ce-ţi doreşti fără să fii privat de lucrurile cu adevărat importante: familie, prieteni, relaţii. Cu alte cuvinte ai timp să trăieşti!
Elena Laura Georgescu a devenit doamna Mărgărint pe 27 iulie 2019, spunând un “da” hotărât ȋn faţa ofiţerului stării civile. Primarul Bârladului, avocat Dumitru Boroş a jucat ȋn premieră rolul de ofiţer de stare civilă. A fost o onoare de ambele părţi.
Soţii Mărgărint sunt ambii doctoranzi. Vlad este un matematician strălucit care a dus faima ţării ȋn toată lumea. Laura ȋşi pregăteşte zilele acestea lucrarea de final de doctorat ȋn neuroştiinţe.
1. Mărgărint Elena Laura, de ce medicină?
Am ales medicina pentru că am fost pasionată de biologie ȋncă din perioada liceului. Am avut succes la olimpiada de biologie ȋncă din clasa a IX-a, ceea ce m-a ȋncurajat. Doamna profesor Dumitru Florica de la Colegiul Național I. C. Brătianu din Pitești m-a susținut şi m-a pregătit pentru olimpiade. Vreau să profit de ocazie să-i mulţumesc prin intermediul dumneavoatră. Am ales firesc medicina. Ȋncă din facultate am fost atrasă de cercetare, pasiune pe care am urmat-o la finalul celor 6 ani de medicină.
2. Doctoratul?
Am ȋnceput doctoratul ȋn neuroştiinţe sub ȋndrumarea domnului profesor Leon Zăgrean. Am avut oportunitatea imensă de a lucra și de a învăța în cadrul laboratorului înființat și condus de domnia sa. Cu ajutorul domniei sale, al prof. Ana-Maria Zăgrean şi a colaboratoarei din Franţa, prof. Daniela Popa am pornit la drum. Am început să lucrez în cadrul unui proiect cu o temă nouă de cercetare. Am folosit și alte tehnici ce nu au mai fost puse ȋn aplicare până la acel moment. Unele tehnici ȋnvăţate ȋn Franţa pe o perioadă de câteva luni au fost puse ȋn aplicare ȋn laboratorul din România.
3. Rezidenţiatul?
Simultan am urmat un rezidenţiat care, la fel, m-a atras foarte mult ȋncă de pe băncile facultăţii. Domeniul reumatologiei a fost alegerea mea ca rezident. A fost o provocare pentru mine să ȋmbin cele două ramuri medicale, din multe puncte de vedere. Am ȋnvățat să îmi organizez eficient timpul şi să îmbin pregătirea practică din laborator cu cea din spital. Şi cum să folosesc tot ceea ce am acumulat în activitatea didactică desfășurată cu studenții la medicină din anul II.
Am evoluat mult până la acest moment dar simt că ȋncă mai am foarte multe de ȋnvăţat. Sunt abia la începutul drumului. Ȋncurajez pe oricine ȋşi doreşte să facă doctorat şi rezidenţiat ȋn acelaşi timp. Ȋn acest fel reuşeşte să capete o viziune mai amplă asupra a ceea ce ȋnseamnă organismul uman. Dar şi asupra modului în care se fac studiile, de la cele de laborator până la studiile mari, pe oameni. Ne ajută să avem o gândire completă ca medici.
4. Merită tot parcursul?
E un parcurs dificil, mai dificil decât mă aşteptam. Satisfacţiile sunt mari văzând cât de mult pot să ajut pacienţii, atât direct, cât și prin munca de cercetare.
5. Planuri de viitor?
Mi-ar plăcea tare mult să pot continua ceea ce am început, să pot folosi experiența acumulată pentru a trata pacienții. Ȋmi doresc să descopăr mecanismele unor patologii neînțelese până acum prin intermediul cercetării fundamentale. Mărgărint Elena Laura este la ȋnceput de carieră şi la ȋnceput de căsnicie. Felul ȋn care ȋţi organizezi timpul este unul din secretele succesului, cu siguranţă! Cine reuşeşte să şi-l facă prieten pe Cronos, va putea să se bucure şi de carieră şi de viaţă personală.
Scriu in speranta ca pot face lumea mai buna oferind informatii competente. Sunt convinsa ca informatia de calitate este sinonima cu educatia si poate schimba in bine mentalitati si destine.