Site icon MEDIjobs

INTERVIU Dragos Corau, coordonator Universitatea de Vara: “Se creează o relație strânsă între coordonatorii de grupă și studenți, o relație care persistă si după admiterea lor oficială la universitate”

dragos corau

Dragos  Corău, coordonatorul proiectului Universitatea de Vara pentru Elevi ne-a dezvaluit cateva detalii din spatele cortinei, dar si ce ii asteapta pe elevii de liceu.

Tema de anul acesta pentru admiterea la singura Universitate de Vară dedicată exclusiv elevilor care doresc să devină studenți la medicină este “Profesia cu halat și suflet”. Această universitate este organizată prin simbioza dintre UMFST Târgu Mureș, Liga Studenților și Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din Țară și își dorește să familiarizeze elevii cu rutina unui student la medicină pentru a fi mai ușoară tranziția care îi așteaptă pe aceștia la finalizarea liceului. 

Ne-am dorit să aflăm câteva detalii din spatele cortinei, așa că i-am pus câteva întrebări lui Dragoș Corău, coordonatorul proiectului. 

Ce înseamnă Universitatea de Vară?

Proiectul UVE a început în urmă cu 7 ani, ca urmare a necesității pregătirii elevilor ce urmează să devină studenți în cadrul Facultății de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș și, totodată, ca urmare a nevoii de promovare a facultății ca fiind una care e atentă la nevoile studentului.

„Universitatea de Vară a pornit de la o dorință pură de iniția elevii de liceu în ceea ce înseamnă viața unui student la Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Tîrgu-Mureș: cu bune, cu rele, cu examene, cu petreceri, cu interminabile cursuri și laboratoare de dimineață și cu prietenii care vor ține o viață întreagă. Cei care au introdus acest proiect în Liga Studenților din Tîrgu Mureș acum 7 ani nu și-au imaginat că vor avea un asemenea succes, plasând UVE în rândul proiectelor consacrate care cresc vizibil de la an la an.”

Elementul X al Universității de Vară

„Caracteristica ce diferențiază proiectul organizat de noi de “industrie”, consider eu, este numărul mare de voluntari raportat la numărul de participanți (aproximativ 1 voluntar la 4 participanți). Acest aspect mi se pare important deoarece reușim astfel să oferim participanților mentori personali care să îi îndrume și care să le ofere informații despre viața de student. Astfel se creează o relație foarte strânsă între coordonatorii de grupă și studenții lor, o relație care persistă inclusiv după admiterea lor oficială la universitate, acești mentori continuându-și activitatea și îndrumându-i pe studenți de-a lungul anilor în universitate și în organizație.”

Evoluția de la an la an

„În primul rând ne mândrim cu popularitatea proiectului, care devine tot mai cunoscut prin țară cu fiecare ediție datorită absolvenților care devin un vector, răspândind experiența lor de la UVE în liceele din orașele de la care provin. Astfel în fiecare an avem un număr de cereri tot mai mare. În al doilea rând încercăm să îmbunătățim imaginea proiectului, atât pe partea de grafică, dar și pe partea de produse promoționale pe care le oferim participanților, căutând mereu să le oferim lucruri utile, pe care să le folosească și după “absolvire”. În ultimul rând, încercăm să împrospătăm programul științific și social în fiecare an, înmulțind aceste activități și introducând noutăți precum cursul de farmacologie sau cel de semiologie chirurgicală.”

Ce poți face la Universitatea de Vară?

 „Noi încercăm să le oferim o experiență unică, în urma căreia să plece cu un zâmbet larg pe buze. O experiență pe care să o povestească cu drag de fiecare dată și care să le umple poveștile de nostalgie. Cel mai frumos lucru e când auzi un fost student UVE, proaspăt admis spunând că experieța Universității de Vară l-a determinat să aleagă UMFST Tg. Mureș. Noi încercăm să îi determinăm să iasă din zona lor de confort, să învețe să vorbească liber în public, să formeze relații de prietenie care să dureze peste ani și că prin ambiție poți depăși orice limite.”

Admitere

Pentru a putea participa la admiterea UVE, trebuie să fii obligatoriu elev în clasa a XI-a. Admiterea a constat anul acesta în suma punctajelor dintre media claselor IX-XI, redactarea unei scrisori de motivație și a unui eseu pe tema „Profesia cu halat și suflet”.

De asemenea, există o taxă de 400 lei, care acoperă, de fapt, cazarea pentru 7 zile în căminele studențești ale universității, două mese pe zi, legitimație de student + kit-ul de participant, cursurile și lucrările practice, dar și câteva activități extracuriculare. 

Profil robot al elevului admis

„Nu există un profil robot al studentului admis la UVE. Tocmai acesta este farmecul: diversitatea participanților. Noi departajăm elevii be baza mediilor artimetice obținute în cei 3 ani de liceu, a unui eseu tematic, care diferă în fiecare an, și a unei scrisori de intenție. Evaluarea acestora este un proces laborios, dar ne impresionează în fiecare an prin creativitatea de care dau dovadă elevii în abordarea temelor propuse. Anul acesta tema eseului a fost: Profesia cu halat și suflet.” 

Mulțumim, Dragoș, pentru deschidere!

Dorim mult succes generației acestui an, care va începe Universitatea de Vară la sfârșit de iulie! 

Sursa foto: Facebook

Exit mobile version