INTERVIU | Dr. Roxana Todica, medic specialist reumatologie

INTERVIU | Dr. Roxana Todica, medic specialist reumatologie

Doamna doctor Roxana Todica a ales reumatologia pentru ca este o specialitate frumoasa ce prmite colaborarea dintre mai multe specialitati medicale, din care trebuie sa reiasa dedicarea, empatia si profesionalismul celor implicate in actul medical.

Crede ca toti medicii au nevoie de studiu continuu pentru ca medicina este in continua dezvoltare, aparand noi descoperiri cu care trebuie sa fii la curent pentru a deveni un adevarat profesionist. In ceea ce priveste deciziile medicale, chiar daca exista ghiduri si protocoale medicale specifice, de multe ori se dovedeste intuitia personala pentru ca pacientul nu se conformeaza ghidurilor, iar tratamentul trebuie personalizat.

Cea mai mare provocare din perioada pandemiei a fost pentru medici sa isi mentina sanatatea si sa poata avea un control al bolilor pacientului chiar si in situatia in care se afla la distanta.

1. Ce anume v-a determinat sa va indreptati catre profesia de medic specialist reumatolog? Care a fost modelul dvs. profesional?

Ca orice fetita mi-am dorit sa ajung “doctorita”, iar determinarea si ambitia care ma caracterizeaza m-au ajutat la indeplinirea visului. Am decis sa aleg reumatologia inca din facultate pentru ca este o specialitate frumoasa, care te pune sa te gandesti, o specialitate curata, as zice feminina, si care spre deosebire de specialitatile chirurgicale iti da posibilitatea de a fi mai aproape de propria familie. 

Modelul profesional a fost de fapt o echipa de reumatologi, incepand cu Facultatea de la Iasi unde am terminat, si echipa cu care am lucrat in Spitalul Clinic Sf. Maria Bucuresti de la care am invatat “meserie”.

Citeste si: INTERVIU | Dr. Crina Toma, medic specialist medicină internă

2. Care sunt cele mai frumoase lucruri din domeniul reumatologiei, din punctul dvs. de vedere?

Reumatologia este frumoasa pentru ca deserveste atat populatie varstnica, cat si populatie tanara. Partea frumoasa a reumatologiei este legata de bolile autoimune, de etiologie necunoscuta, boli mai rare.

3. Cati ani considerati ca sunt necesari unui medic pentru a deveni profesionist in domeniul sau de activitate?

Pentru a fi profesionist in domeniul tau de activitate in prima faza este nevoie de 11 ani de studiu (facultate+rezidentiat) si apoi trebuie citit si studiat toata viata. Un medic nu se opreste din studiu niciodata pentru ca medicina este intr-o continua dezvoltare, apar noi si noi descoperiri cu care trebuie sa fii la curent pentru a deveni un adevarat profesionist.

4. Cand vine vorba despre decizii corecte, dupa ce anume trebuie sa se ghideze un medic? Vi s-a intamplat sa regretati vreo decizie medicala (cu privire la diagnostic sau tratament)?

Pentru o decizie corecta medicala noi medicii avem ghiduri nationale si internationale, insa de multe ori si intuitia personala functioneaza pentru ca pacientul nu este intotdeauna conform ghidurilor, iar tratamentul trebuie personalizat.

Citeste si: INTERVIU | Dr. Irina Costache, medic primar pediatru

5. Care sunt sursele de informare la care apelati? Exista si surse de informare care nu prezinta incredere pentru un medic? Care ar fi acestea?

Sursele de informare medicala sunt multiple: carti, reviste de specialitate, congrese medicale si internetul.

6. Ce calitati apreciati la medicii cu care colaborati? De ce calitati are nevoie un medic pentru a putea lucra bine in echipa?

Munca in echipa este de cele mai multe ori absolut necesara, cu precadere in reumatologie, unde pacientul cu boala imuna multisistemica are nevoie de consult interdisciplinar, avand afectare multipla de organe si unde dedicarea, empatia si profesionalismul trebuie sa fie calitatile medicilor colaboratori.

7. V-ati intalnit cu situatii in care intuitia a functionat mai bine decat informatiile din literatura de specialitate?

Sigur ca exista situatii in care intuitia medicului depaseste informatiile din literatura.

8. In prezent, pentru un medic reumatolog este de preferat sistemul medical de stat sau cel privat? Explicati, va rog.

Un medic reumatolog isi poate exercita profesia la fel de bine in sistem de stat, cat si in cel privat, avand in vedere ca este o specialitate cu precadere ambulatorie. In conditiile actuale de pandemie cred ca in sistemul privat pacientii sunt ajutati mai mult pentru ca au adresabilitate mai mare si pentru ca la stat prioritate au urgentele.

9. Care au fost principalele provocari cu care v-ati confruntat in perioada pandemiei? Cum le-ati gestionat?

Cred ca cea mai mare provocare in pandemie a fost si este sa ne mentinem sanatatea cu totii, sa putem avea un control al bolilor pacientului nostru chiar si cand se afla la distanta.

Citeste si: INTERVIU | Cristina Raluca Tomulescu, medic rezident Medicină de Urgență

10. Ce vise aveti pe plan profesional pentru urmatorii 5 ani? Cum intentionati sa le indepliniti?

Visele oricarui medic dedicat profesiei sale este sa evolueze, sa aiba cat mai multe cunostinte in domeniu pe care sa le aplice in practica. In concluzie, sa aiba cat mai multe succese diagnostic-terapeutice. Imi doresc sa fac parte dintr-o echipa multidisciplinara, cu medici dedicati, priceputi, orientati, cu care sa am o colaborare buna in sprijinul pacientului.

11. Daca ar fi sa o luati de la inceput, ati alege tot reumatologia? Explicati motivul, va rog.

Daca as lua-o de la inceput as alege tot reumatologie pentru ca-ti ofera provocari si poti colabora interdisciplinar.

12. Care este cel mai important sfat pe care il puteti oferi unui medic aflat la inceput de drum?

Cel mai important sfat pentru un medic la inceput de drum este sa citeasca si sa practice cat mai mult, sa participe la conferinte si congrese medicale, sa faca schimb de experienta si cu alte centre medicale. Practic, ar trebui sa “absoarba” ca un burete orice informatie utila specialitatii alese ca ulterior sa o puna in practica.

Ești medic și ești în căutarea unui loc de muncă? Creează-ți un cont aici, iar noi îți prezentăm cele mai bune oferte de angajare de la clinici și spitale de top din România.

Despre Autor

MEDIjobs

MEDIjobs este lider in Romania in domeniul recrutarii din sanatate. Recrutam specialisti medicali din Romania pentru Romania si trimitem oferte de job personalizate catre specialistii care se inregistreaza in platforma noastra. Ofertele trimise sunt bazate pe experienta specialistilor medicali, abilitatile lor, dar si salariul pe care si-l doresc. Procesul de inregistrare este RAPID, USOR si GRATUIT. Creeaza-ti contul astazi.

Facebook Comment