INTERVIU | Dr. Olaru Radian-Alexandru, medic psihiatru: despre depresie şi importanţa psihoeducaţiei ȋn contemporaneitate

Olaru Radian-Alexandru: “Aş putea sa ȋţi “vând” o mulţime de iluzii şi de speranţe, sub diverse forme foarte credibile şi “documentate”. Aş putea să fac bani din asta – cum mulţi fac. Aş putea să ȋmi fac meseria cu mult mai simplă şi mai bănoasă – dar asta nu ar aduce valoare societăţii şi nu mi-ar aduce satisfacţii … 

Aş putea fi un medic psihiatru oarecare. Dar ceva nu mă lasă. Sunt atât de multe de schimbat ȋn modul ȋn care sunt trataţi oamenii cu tulburări psihice ȋncât lucrul ăsta nu mă lasă să fiu un medic oarecare.”

Aşa se autodefineşte medicul psihiatru ȋntr-un articol de pe site-ul domniei sale. Nu putem trece nepăsători pe lângă oamenii care schimbă ȋn bine destinele unor semeni care au nevoie de speranţă şi de un nou ȋnceput, căci aşa i-am putea numi pe cei care se confruntă cu afecţiuni psihice.

Dedicarea pe care o manifestă ȋn felul ȋn care ȋşi face meseria a devenit un fenomen social care se autopropagă. Ȋn susţinerea acestei afirmaţii l-am rugat pe domnul doctor să ne răspundă la câteva ȋntrebări. 

Cine sunteţi, domnule doctor?

Mă numesc Olaru Radian-Alexandru, am 35 de ani şi sunt medic psihiatru ȋn Iaşi.

 Prin anul V voiam să mă las de facultate. Pe vremea aceea (acum peste 10 ani) aveam ceva mici proiecte antreprenoriale, iar medicina internă nu mă pasiona prea tare. Apoi mi-am zis: hai, totuşi să o termin, să fie terminată! nu dau rezidenţiatul şi sunt liber să fac ce vreau. “Fraier o fi ăla care o mai da rezidenţiatul” – mă gândeam eu pe atunci.

 Ȋntre timp au trecut vreo 12 ani … timp ȋn care am dat de 4 ori examenul de rezidenţiat şi am trecut prin rezidenţiate de: sănătate publică şi management sanitar, medicină nucleară, diabet şi ȋntr-un final fericit am ales psihiatria. Examenul de specialist l-am dat săptămâna trecută. 

De ce v-aţi oprit la psihiatrie?

Cumva, atras de psihicul uman am fost ȋncă din perioada adolescenţei. Până la urmă, nici nu prea ai cum să nu fii atras. Cred că am aşteptat atât de mult până să aleg specialitatea de psihiatrie tocmai pentru a o “gusta” mai bine, să am maturitatea necesară să o ȋnţeleg. Poate şi pentru că am avut un episod depresiv destul de serios, lucru care a reȋnviat pasiunile mele de dinainte – psihicul uman şi educaţia.

Şi, ȋn acelaşi timp, odată cu episodul meu depresiv, am fost cumva bulversat de cum este cel mai  adesea tratată depresia. Sau, mai bine zis, de cum nu este tratată. Asta este opinia mea. 

Sunt atât de multe lucruri de ȋmbunătăţit ȋn managementul unui caz psihiatric! Aceasta a fost una dintre cauzele care m-a stimulat să mă implic puternic ȋn acest domeniu.

Ce presupune specialitatea dumneavoastră?

Psihiatria presupune să-ţi vină la consultaţie un om care din cauza predispoziţiei genetice, a factorilor psihostresanţi sau a lipsei psihoeducaţiei ajunge să aibă o tulburare psihică. 

 Ca medic psihiatru trebuie să diagnostichezi corect ce anume are; iar apoi să ȋncepi să te implici ȋn mod activ, să-l sprijini, să-l ghidezi spre a trece cu bine de acel episod, urmând să vedem ce putem face ca, pe viitor, să fim cât mai bine pregătiţi ȋn faţa evenimentelor stresante din viaţa noastră.

Cum puteți să vă detașați de problemele pacienților?

Nici nu o fac. Nu mă detaşez de problemele lor. Problemele lor sunt “combustibilul” necesar mie pentru a-i putea ajuta. Nu fug de problemele şi nici de suferinţele lor, ci le folosesc ȋntr-un scop constructiv. De acolo ȋmi procur puterea şi energia pentru a le fi cât mai util.

Ați recomanda tinerilor medicinişti să aleagă această specialitate?

DA! Cu 3 condiţii:

1. Să creadă ȋn pacientul psihiatric şi ȋn vindecarea acestuia; să aibă convingerea că lucrurile chiar se pot schimba ȋn bine. Dar să creadă asta cu toată fiinţa lor.
2. Să fie persoane atrase mai mult de logică şi raţional decât de mistic.
3. Să fie persoane empatice şi dornice să ajute.

Depresia nu alege, știm cu toții; există o manevră de ocolire a ei?

Un rol imens, atât ȋn prevenţie cât şi ȋn vindecare ȋl joacă psihoeducaţia. Această materie  ar trebui predată ȋn şcoli. Din păcate, la noi nu prea o bagă nimeni ȋn seamă. Puterea psihoeducaţiei  este mult subevaluată şi subapreciată, chiar ignorată. Am pornit acum doi ani cu proiectul “depresiaEbună” tocmai pentru a promova psihoeducaţia şi de a arăta forţa ei.

Cum definiți psihoeducaţia?

Ȋn viaţă ȋnvăţăm multe … mult prea multe lucruri, după părerea mea. Ȋnvăţăm latină, ȋnvăţăm câţi oşteni erau ȋn armata lui Mihai Viteazul la 13/23 august 1595, ce lungime are râul Olt … ȋnvăţăm detalii care, uneori, chiar sunt lipsite de orice sens practic.

 Nu spun că nu sunt informaţii utile, spun doar că sunt alte informaţii cu mult mai utile şi mai practice care ar trebui să aibă prioritate. Psihoeducaţia nu apare ca materie de studiu. Oare nu este importantă? Eu spun că joacă un rol major ȋn viaţa noastră.

 Definesc psihoeducaţia ca fiind arta de a trăi. Arta de a interpreta şi de a reacţiona cât mai ȋnţelept şi sănătos la ceea ce se ȋntâmplă ȋn viaţa ta.

Ce este “depresiaEbună”?

 “depresiaEbună” reprezintă un program antidepresiv pe care oricine ȋl poate urma online, ȋn mod gratuit. Este format din sfaturi şi tehnici practice şi utile care arată persoanei care se ţine de program că, de fapt, cheia este la el.

Şi ȋncă ceva: “depresiaEbună” pentru că, tratată cu ȋnţelepciune, depresia ȋţi oferă şansa să devii un om frumos, mai bun, mai ȋnţelept.

 Iar cand zic “tratată cu ȋnţelepciune” nu mă refer doar la medicaţie. Mă refer ȋn primul rând la tratamentul prin vorbe, la psihoeducaţie.

Se vindecă depresia fără medicație?

Dată când trebuie, cât trebuie şi cui trebuie, medicaţia este foarte bună! Dar medicaţia este doar o parte din tot tratamentul. Şi nu este mereu necesară. 

Şi chiar dacă este necesară, trebuie să fie ȋnsoţită neapărat, mereu, de tratamentul “prin vorbe”, aşa cum frumos zic americanii, adică de psihoeducaţie, de restructurare cognitivă, de responsabilizare, etc. Altfel este exact ca şi cum o persoană cu diabet face insulină dar nu ţine regim alimentar şi mănâncă doar tort. Este fix acelaşi lucru.

Se spune că depresia este boala secolului. Adevărat? Fals?
De ce?

Depresia este o tulburare tot mai des ȋntâlnită. Principalele cauze consider că sunt ritmul alert al vieţii din ziua de astăzi şi instabilitatea. Ȋnainte lucrurile erau mai clare, mai stabile. Ca atare, astăzi, mai mult ca oricând, avem nevoie de o educaţie psihică. Avem nevoie să ȋnvăţăm cum să facem faţă tuturor acestor provocări.

De ce ați ales să rămâneți în România?

Iubesc multe lucruri din străinătate … dar tot acasă mă simt .. acasă.

Latinii spuneau: ”mens sana in corpore sano”. 

Să nu neglijăm ceea ce nu se vede, dar ne macină din interior – sănătatea mentală!